Pornirăm spre Oradea tuspatru: eu, mama, tata şi soră-mea, în veşnicul Logan albastru. Problema era că paşapoartele noastre, în sântă zi de duminică, erau expirate. Obişnuiţi însă ca vameşii să nu ne prea întrebe de sănătate la graniţă, ne luăm buletinele şi certificatul de naştere a lui Flory, şi afişăm nişte zâmbete mari şi inocente în vama Borş [ce nume!], doar ar fi fost stupid să ne întoarcă de la graniţă dintr-atâta. Nenea spune "fata" şi apoi începe să o dea ca automatul "Se intră cu paşaport sau buletin.".
- Dar are 13 ani, nu are buletin.- Se intră cu paşaport sau buletin.- Avem certificat de naştere.- Se intră cu paşaport sau buletin.- Poza ei e pe paşapoartele vechi, noi suntem părinţii ei.- Se intră cu paşaport sau buletin.
Aşa că ce ne gândim noi, văzând că nenea ungur e în infinite loop şi nenea român ne spune că paşaportul de urgenţă se face în 2 ore? Hai să ne ducem eu şi mama la Hajdu în maşina unor prieteni cu care am luat cazarea, iar Flory să vină miercuri cu altă colegă de serviciu a mamei, care urma să stea cu noi pe parcursul concediului? Până atunci ar fi venit lunea, ar fi fost deschis la paşapoarte şi soră-mea ar intra în legalitate în decursul a două ore. Pac-pac. Ei veneau însă din Zalău, aşa că am luat-o prin Valea lui Mihai, că de Bihor poţi fugi da' nu te poţi ascunde. După o încercare la fel de eşuată de a trece graniţa cu numărul 13 (ani) în braţe, îi întoarcem pe Flory şi tata în eterna şi fascinanta, iar eu şi mama purcedem în maşina de Sălaj spre Hajdu.
Odată ajunse, facem o baie, apoi mama se chinuie să se înţeleagă la bani cu Şoni, nenea de la cazare care nu pricepea nicio limbă în afară de a lui. Vorba bancului, la ce ne-a folosit engleza, franceza şi bruma de germană. Exact la nimic. A doua zi ne sună tata să ne spună că treaba e mai complicată. Într-adevăr paşaportul iese în 2 ore dar e nevoie de aprobarea ambilor părinţi când faci pruncului paşaport. Drept urmare petrecem următoarele ore zdrelindu-ne tărtăcuţele şi picioarele pentru un mod de a trimite procură în ţară că nu furăm copilu' Tibi drag. Consulat român numai la Seghedin şi la Gyula. Singurul autobuz spre ambele plecând la 2 fără 10, străbătând minim un judeţ şi programul la consulat terminându-se la 2, respectiv 2 jumate. Până să aflăm asta, însă, am căutat hartă, dicţionar şi Internet într-o localitate în care (aţi ghicit!) nimeni nu vorbea decât maghiară şi singurii care ştiau o boabă de engleză erau polonezii. Am renunţat la ideea de a o aduce pe Flory. Distracţie la maxiiiim!
Mi-a promis atunci mama că măcar o să văd ceva unguri falnici, ceva băieţi gigei, ceva să-mi clătesc ochii. Bazinele erau în schimb paradisul moşuleţilor cu reumatisme, cu o rată de tinereţe de aproximativ 1:7 dintre care atrăgători erau 1:12. Faceţi voi matematica să înţelegeţi că am văzut prea multă carne fleşcăită ca să merite 2-3 blonduţi polonezi. Încă un aspect cade. Shopping nici atât, că după ce paşapoartele au fost expirate, aparent şi cardul principal al mamei era uşor trecut. Noroc cu backupul. Distracţie la maxiiiim!
Ultimele 2 zile s-a stricat vremea. Ne-a prins furtuna în drum acasă dinspre Tesco, am ajuns la apartament ciuciulete. Înainte să uit, trebuie să spun, referitor la apartament, că ne-au cam stors de bani în mod dubios, au cerut taxă pe cât au lucrat ei la curăţenie deşi aveau purici şi plin de praf pe jos şi aşternuturile noi le-am pus, trebuiau să ne dea înapoi nişte bani dar mai mult şi-au bătut joc de noi etc. Revenind, următoarele 2 zile a trebuit să ne mulţumim cu bazinele interioare, calde, pline de eternii moşuleţi plus câţiva oameni destul de cătrăniţi că e urât afară. Am avut o tentativă scurtă să mergem la complexul Aqua Palace, care era o treabă destul de scumpă şi complet în interior. Când am ajuns totuşi în hol şi am văzut puhoi de ţărani supăraţi pe vreme, cete isterice de copii ce nu se opreau din plâns nici de ciudă şi alte fenomene ale naturii întrupate în fiinţe umane, ne-am decis că mai bine spargem banii ăia pe altceva. Distracţie la maxiiim!
Ne-am întors la Cluj pe când se făcea vreme bună, cu un microbuz Nemeth Speed având un şofer tare simpatic şi pus pe glume. Am jucat contact, enigme şi am spus bancuri tot drumul, aşa că a trecut chiar fain timpul. Tot respectu' Gabi dacă din întâmplare citeşti blogul. Încep să observ că oamenii dispuşi să asculte şi să spună bancuri sunt mari şoferi, dacă înţelege şi Bughy unde bat. [Apropo, Bughy, am vrut să îţi aduc nişte zaruri de-alea pufoase să le pui la oglinda retrovizoare da o lăsăm pe altădată, cândva de Sfântul Dumitru. Sau de Sfântul Ion.]
Vacanţă plăcută aşadar tuturor celor care încă nu aţi îndrăznit să o efectuaţi. Nu luaţi cazare în Hajdu de la Csillag, verificaţi valabilitatea paşapoartelor şi cardurilor, luaţi-vă ochelari de cal la duşurile comune pline de pensionari simpatici, ţineţi minte că limbile străine nu vă folosesc la nimic şi repetaţi după mine: DISTRACŢIE LA MAXIIIIM!
