Nici nu pot să încep să îmi imaginez prin ce trece o femeie violată. Dincolo de asta, nici nu vreau să îmi pot imagina vreodată, pentru că sunt convinsă că e ceva extrem de traumatic, ce distruge psihic. Dar, pentru că feminismul și așa e la pământ, vreau să aduc în discuție unele aspecte ce apar din când în când în opinia publică.
Recent, un congressman din Statele Unite a făcut niște afirmații care au inflamat presa. Bineînțeles, este vorba de presa de afară, pentru că aici sunt ocupați cu alte lucruri (sper să apuc să scriu un post și despre asta în curând). Todd Akin, pentru că așa se cheamă individul cu pricina, a declarat live la un show de televiziune, că un viol autentic (”legitimate rape”) nu poate să lase femeia însărcinată, pentru că, aparent, corpul feminin se poate opune natural concepției în asemenea cazuri. Lucrurile au degenerat, apărând apoi detalii despre opiniile lui legate de avort, speculații cu privire la ce înseamnă “viol autentic”, ce înseamnă avortul, planificarea familială și contracepția la nivelul partidului Republican, au revenit în modă diverse opinii mai mult sau mai puțin extremiste legate de subiect.
Or, chiar așa, ce înseamnă “viol autentic”? Încă în secolul XXI, există persoane care dau vina pe femei pentru viol. Deci, din câte am înțeles eu din discuție, pentru ca un viol să nu fie tocmai “autentic”, femeia de fapt și l-a provocat singură. Toți mârlanii ies pe interval cu opinii de genul “Bă, și-a căutat-o cu lumânarea. De ce i-a trebuit să poarte fustă/decolteu? Păi aia cerea să fie violată.” și, tot de atâtea ori, mi se face greață că unii sunt în stare să gândească așa ceva. Ați auzit pe cineva să zică “E vina lui că a fost jefuit. De ce i-a trebuit să aibă portofel/ceas?” sau “E vina lui că l-au bătut. Ce i-a trebuit lui să umble cu maxilarul pe afară, ca să aibă ăia unde da?”. Dar, pe moment, să lăsăm analogiile și să revenim la treburi serioase. O femeie nu își dorește să fie violată. Nu se îmbracă pentru asta. Nu umblă pe tocuri ca să nu poată fugi. E o imbecilitate cruntă a susține asta.
Mai apoi, deseori cele timide, retrase sau cuminți sunt victime ale violului, pe principiul “Lasă că o învăț eu pe asta!”. Și, nu în ultimul rând, majoritatea cazurilor de viol nu sunt făcute exclusiv pentru plăcerea sexuală a violatorului, ci pentru senzația de frică a victimei [3]. Acum câțiva ani am auzit de un caz în care un violator castrat chimic ar fi recidivat, folosind jucării sexuale. Mi s-a părut ceva neobișnuit la timpul respectiv, după care a început să aibe sens. Recomand celor interesați articolele complete despre tipologia violatorilor. Aparent, pentru el conta doar faptul că victima opunea rezistență, că era terifiată și umilită... Toate astea pentru ca niște deștepți să poată spună că femeia și-a căutat-o cu lumânarea.
Părerea mea despre avort deja o cunoașteți. [dacă doriți să revedeți]
Surse:
[1] ThinkProgress: GOP Senate Candidate: Victims Of ‘Legitimate Rape’ Won’t Become Pregnant
[2] Evenimentul Zilei: Barack Obama, șocat de declarațiile congresmanului republican despre avortul după viol
[3] Wikipedia: Types_of_rape
The many faces of Bryan Cranston
Breaking Bad mi se pare cel mai bun serial, la ora actuală. Anterior vorbeam despre afinitatea mea pentru seriale, care e un caz particular din nenumărate altele. Dar e o chestiune de gusturi și voi încerca să nu intru în contradicție cu fanii înflăcărați ai altor seriale. Breaking Bad îmi place pur și simplu. Îmi place modul în care au evoluat personajele, fără personaje caricaturale sau vag redate, îmi place atmosfera pe care o crează fiecare episod, îmi place cum e filmat și regizat ș.a.m.d.
Am fost zilele trecute la Total Recall, remake-ul ăsta nou. Film de acțiune, interesant, pentru cei care au mersul la cinema ca hobby e numai bun, fiind plin de efecte speciale. Nu m-a dat pe spate filmul în sine, ci revelația pe care am avut-o în momentul în care cancelarul Cohaagen a intrat realmente în acțiune. Mi-a luat câteva minute bune să îmi dau seama că e Bryan Cranston, actorul principal din Breaking Bad, într-un rol foarte diferit. Or, îmi plac extraordinar de mult actorii care își joacă personajele în mod diferit.
Colin Farrell, personajul principal al filmului, e întotdeauna un tip musculos, sexy și ușor întunecat, indiferent de producția cinematografică la care ia parte. Una dintre cele două gagici, Jessica Biel, e mereu o fată simplă, la locul ei, tip girl next door. A fost așa de la 7th Heaven încoace (pentru cei ce nu-și mai amintesc, 7th Heaven era popular acum câțiva ani la TV și era serialul ăla cu un popă, nevastă-sa și cei 7 copii ai lor). În afara filmului Total Recall sunt chiar mai variate exemplele: Megan Fox e mereu o tipă sexy și prădătoare de bărbați, Julia Roberts e mereu o fată fină și fragilă, dar cu sentimente puternice, Bruce Willis e mereu un dur și jumătate, Seth Rogen e mereu un tip la care nu s-ar uita nimeni dar el țintește spre cea mai sexy gagică... să mai continui? Citisem undeva că producătorii Breaking Bad au avut dubii în alegerea lui Bryan Cranston în rolul principal, pentru că rolul era unul dramatic, iar Bryan Cranston era cunoscut pentru un rol comic, din Malcolm in The Middle. Până la urmă s-au lăsat convinși, iar Cranston, comicul, s-a transformat în Walter White, un personaj extrem de complex și schimbat gradual.
Dacă, la început, telespectatorii empatizează cu Walter White, un tip la a doua vârstă, profesor de chimie la liceu cu un copil cu probleme locomotorii și mentale, treptat, personajul se schimbă enorm, fără însă ca noi, privitorii, să știm ce ne-a lovit. Când am încetat să justificăm sau să aprobăm acțiunile lui? Când am putea noi înșine să tragem linia?
Or, în Total Recall, Bryan Cranston nu a fost nici simpatic, amuzant, comic, nici profund, dramatic, rațional sau crud. A fost, dimpotrivă, nervos, ambițios, aproape caricatural. Faptul că, așa cum spuneam și mai sus, mi-a luat câteva minute să mă prind că e vorba despre același om m-a convins că, dacă nu Breaking Bad în sine, atunci măcar actorul său principal e al naibii de bun.
Am fost zilele trecute la Total Recall, remake-ul ăsta nou. Film de acțiune, interesant, pentru cei care au mersul la cinema ca hobby e numai bun, fiind plin de efecte speciale. Nu m-a dat pe spate filmul în sine, ci revelația pe care am avut-o în momentul în care cancelarul Cohaagen a intrat realmente în acțiune. Mi-a luat câteva minute bune să îmi dau seama că e Bryan Cranston, actorul principal din Breaking Bad, într-un rol foarte diferit. Or, îmi plac extraordinar de mult actorii care își joacă personajele în mod diferit.
Colin Farrell, personajul principal al filmului, e întotdeauna un tip musculos, sexy și ușor întunecat, indiferent de producția cinematografică la care ia parte. Una dintre cele două gagici, Jessica Biel, e mereu o fată simplă, la locul ei, tip girl next door. A fost așa de la 7th Heaven încoace (pentru cei ce nu-și mai amintesc, 7th Heaven era popular acum câțiva ani la TV și era serialul ăla cu un popă, nevastă-sa și cei 7 copii ai lor). În afara filmului Total Recall sunt chiar mai variate exemplele: Megan Fox e mereu o tipă sexy și prădătoare de bărbați, Julia Roberts e mereu o fată fină și fragilă, dar cu sentimente puternice, Bruce Willis e mereu un dur și jumătate, Seth Rogen e mereu un tip la care nu s-ar uita nimeni dar el țintește spre cea mai sexy gagică... să mai continui? Citisem undeva că producătorii Breaking Bad au avut dubii în alegerea lui Bryan Cranston în rolul principal, pentru că rolul era unul dramatic, iar Bryan Cranston era cunoscut pentru un rol comic, din Malcolm in The Middle. Până la urmă s-au lăsat convinși, iar Cranston, comicul, s-a transformat în Walter White, un personaj extrem de complex și schimbat gradual.
Dacă, la început, telespectatorii empatizează cu Walter White, un tip la a doua vârstă, profesor de chimie la liceu cu un copil cu probleme locomotorii și mentale, treptat, personajul se schimbă enorm, fără însă ca noi, privitorii, să știm ce ne-a lovit. Când am încetat să justificăm sau să aprobăm acțiunile lui? Când am putea noi înșine să tragem linia?
Or, în Total Recall, Bryan Cranston nu a fost nici simpatic, amuzant, comic, nici profund, dramatic, rațional sau crud. A fost, dimpotrivă, nervos, ambițios, aproape caricatural. Faptul că, așa cum spuneam și mai sus, mi-a luat câteva minute să mă prind că e vorba despre același om m-a convins că, dacă nu Breaking Bad în sine, atunci măcar actorul său principal e al naibii de bun.
Țiganul de la casa omului
Spuneți-le “rromi”, dacă nu vă place “țigani”. Oricum ar fi, probabil că vă gândiți la specia aia de țigan murdar și hoț care v-ar da și în cap pentru câțiva lei, pe care să îi bea înainte să meargă acasă să își bată nevasta. În curtea mea este o clădire în care stau doar ei, țiganii, vreo 3-4 generații. Doamnele ofuscate din curtea de blocuri, o serie de femei care, în marea majoritate, nu au pus mâna la lucru aproape niciodată dar au pretenții înalte de “doamne de societate”, nu îi suportă. Pentru ele să stai în apropierea unui țigan este denigrant, omul respectiv nu merită nici măcar un “bună ziua” scârbit. Acum vreo câțiva ani, am salutat-o pe cea mai bătrână țigancă, bunica celor 4 generații, de față cu o doamnă din bloc. Ea s-a uitat siderată la mine și m-a întrebat “Vai, dar tu vorbești cu ăștia?”
Fast forward până la evenimentul de azi-noapte. Eram pe drum acasă dinspre sală când vecinii mei din bloc și din curte au auzit un zgomot puternic, ca de explozie, urmat de un susur continuu. Să fie gazul? Să fie din bloc de undeva? Ajungând peste vreo 5-10 minute și nefiind prezentă la începutul agitației, am ignorat grupul de oameni strânși în curte și am pornit spre apartamentul meu, unde aveam de gând să petrec o seară relaxantă. Să dorm, sau să îmi fac ceva ușor de mâncare și să mă așez la vreun serial... În fine, planurile mele au fost imediat invalidate de faptul că apartamentul meu arăta ca Veneția într-o zi ușor mai secetoasă. Am intrat în baie. Mi se spărsese conducta principală de apă (sunetul de explozie la presiune), apoi a început să arunce apă cu putere în perete (susurul) și implicit să curgă pe la mine prin casă.
Am fugit repede la doamna președintă de bloc (acum fostă președintă) să îmi dea cheile de la pivniță, de unde se închide apa. Mi-a aruncat un “dar eu nu mai sunt președintă...”, soțul ei aprobând și completând cu “sun-o pe administratoare. [soția mea] nu se mai bagă, ea nu mai e președintă. Descurcă-te”. După insistențe, primesc și cheile de la pivniță și închidem apa, asta în timp ce singurii care au pus mâna să mă ajute la strâns covoare și scurs apa au fost nimeni alții decât vecinii mei țigani. Ah nu, să nu credeți că doar ei știau, pentru că am avut destui curioși care s-au retras odată ce au fost satisfăcuți cu imaginile inundației de la mine din casă. Două dintre vecinele din “casa veche” de țigani m-au ajutat să îmi întind covoarele mari și grele pe balcon, să măturăm apa spre canalizare și, cireașa de pe tort, mi-au și chemat instalator.
La 11 noaptea, instalatorul (dada, ați ghicit, țigan și el) a venit, a vorbit cu tata, a mers după materiale la unul care dormea și el ca oamenii la ora aia (sau cel puțin era în pijama), după care mi-a înlocuit țeava, pentru că, deși am închis robinetul principal, închiderea e proastă și încă mai curgea apă. Dacă o lăsam până a doua zi, nu numai că ar fi plătit întreg blocul apă de li s-ar fi încrețit în portofel banii de pensie, dar poate s-ar mai fi și infiltrat la magazinele de jos, de la parter. Ideea e că, totuși, la ora înaintată, omul a rezolvat o urgență. Femeia care l-a chemat a făcut pe dracu-n patru și cumva, cum a putut, a ajutat un om căruia nu-i datora nimic.
Îi respectam pe țiganii din curte și înainte. Dar seara trecută, văzând că toți curioșii blocului nu ridică măcar un deget, ba chiar unii mai îmi pun și piedici, în timp ce țiganii pe care atâția vecini îi disprețuiesc sunt cei care mă ajută, mai ales că și ei aveau problemele lor (după bunica lor venise salvarea noaptea trecută, iar ziua următoare nu a fost mult mai bine ca sănătate)... au tot respectul meu. Așa țigani să tot ai la casa omului.
Subscribe to:
Posts (Atom)