De oricâte ori citesc cărți*, articole sau văd emisiuni ori clipuri americane din sfera drepturilor omului, mă trece câte un fior. Pentru că nicăieri altundeva nu apare mai flagrantă diferența între “noi” și “ei”. Noi, cei gata oricând să acceptăm judecata statului pentru că “așa e bine”, “așa face toată lumea” și ei, care pun totul la îndoială, care “cer socoteală”. Dar așa sunt libertarienii. Au o profundă admirație pentru cei ce au scris Constituția și pentru ideea că guvernul e în slujba alegătorilor, nu vice-versa. Au o cultură a exprimării libere fantastică și o lipsă de docilitate rar întâlnită pe plaiurile noastre mioritice, unde, dacă popa, șeful sau primarul spun ceva, atunci automat îi urmăm ca oile. Însă, dincolo de toate faptele astea, oare de ce nu le este și lor frică?
Frica aceea de consecințe pe care o avem noi... Frica de părinți pentru care nu ne urmăm visele și carierele dorite, ca să ajungem toți medici și ingineri. Frica de a ne contrazice șeful ca nu cumva să ne dea afară. Frica de popă că, dacă nu votăm cu cine zice el, ne bate Dumnezeu. Frica de a cere servicii corecte și transparente pentru că poate, dacă cerem ceea ce ni se cuvine, nu ni se va da deloc - vezi șpaga prin spitale și multe alte exemple. Frica de a schimba serviciile prestate prost pe unele mai bune, că “măcar pe ăștia îi știm. Cine știe cum o fi dincolo?”
Pe scurt, frica față de autoritate. Suntem ca niște copii fâstâciți de oricâte ori ne găsim într-o situație mai dificilă, în loc să avem curajul să ne cerem drepturile. Dreptul la a judeca singuri ce e bine și rău pentru noi, dreptul de a face alegeri informate, dreptul de a fi tratați ca egali.
Am citit mai demult un studiu comparativ ce urmărea copiii asertivi față de cei supuși și temători față de lumea adulților. Aparent, un copil căruia i se pare normal să comunice ca de la egal la egal cu adulții are mult mai mult succes în viață decât unul care vede adulții ca pe niște ființe atotștiutoare, superioare și care dețin tot controlul.
Așa că admir asta la americani. Admir faptul că sunt adulții, nu copiii sistemului lor.
* Recomand Andrew Napolitano: It’s dangerous to be right when the government is wrong.
