Între cremă și operație estetică - o scară personală a frumuseții

Cu titlul ăsta probabil că am îndepărtat deja jumătate dintre cititorii de sex masculin, însă, pentru cei doi-trei care ați ajuns și la rândul acesta, vă rog să nu vă închipuiți că cele ce urmează sunt lucuri ce le privesc doar pe fete. Dimpotrivă, la multe dintre concluziile și ideile de mai jos am ajuns din discuții cu băieți. Și atunci, ce îmi propun eu pentru acest post? Ei bine, vreau să încerc să delimitez dacă există o linie între îngrijirea personală obligatorie și cea superfluă, chiar deranjantă (i.e. trendul pițipoancelor).

Pornesc de la certurile cu Dodo. Mi-e dor de Dodo (pentru cei ce nu au recunoscut indicativul, e vorba despre un coleg de-al meu plecat acum la facultate în Franța și care avea o serie de idei foarte bine înrădăcinate și cauzatoare de dezbateri lungi cu mine și nu numai, supranumite de către cunoscuți certuri). Ei bine, el susținea modul de gândire că femeile trișează mereu. Că trișează folosind orice produs, făcând orice ca să își sporească frumusețea, că “păcălesc” bărbații doar pentru a “pune mâna pe ei”, după care revin la starea inițială de... ei bine, urâte. Nu sunt de acord cu asta și voi explica mai târziu de ce.

Apoi, e celălalt mod de gândire, cel care spune că nu există femei urâte, doar femei neîngrijite. Mult prea discutabil. Într-adevăr, putem trișa cât vrem noi, dar unele sunt fără scăpare... Eventual cu operații estetice sau mai știu eu ce, dar unele nici așa nu se pot corecta.

Mai e modul de gândire de pițipoancă, deși recunosc că nu am auzit vreuna să-și exprime această părere live, însă martorii oculari susțin că pițipoancele sunt preocupate DOAR de frumusețe. EXCLUSIV de frumusețe. Ceea ce mi se pare mai îngrijorător decât oricare ipoteză de până acum, nu numai pentru că neglijează cu totul intelectul (nu știu voi, dar eu prefer un tip care să aibă ce vorbi cu mine și să mă facă să râd, nu unul cu mușchi care scoate tâmpenii secvențiale pe gură... să îndrăznesc să presupun că e așa și cu femeile?), dar și pentru că, după cum voi explica mai jos, ce-i prea mult e prea mult.

Primul argument contra oricăreia dintre ipotezele de mai sus este că e foarte important contextul. Lumea se așteaptă că, dacă fetele pun preț pe hainele de gală, la nuntă, la operă, la bal sau mai știu eu pe unde, tot ele ar trebui să aibă grijă să-și asorteze hainele la o coafură frumoasă și la un machiaj discret. De la fotomodele la fel se așteaptă să fie machiate și photoshopate, tocmai pentru că jobul lor nu este să prezinte realitatea, ci idealul, irealul, scăparea (o idee marca Emil, foarte valabilă). În lumea reală femeile nu umblă pe copite a la Lady Gaga, sau cu freza mai mare decât capul, dar la ele asta e arta. Mai pe scurt, să ne punem de acord că sunt unele categorii sau situații ce se exclud de la regula obișnuită care, după umila mea părere, spune că...

Naturalul e natural, dar când exagerează, e ok să fie corectat. Prea complicat? Să mă explic. Dodo, acum sute de ani când femeile erau naturale și nu se machiau, trăiau la țară. La aer curat, făceau mișcare toată ziua și duceau un cu totul alt stil de viață decât astăzi. Deci, să presupunem că e “natural” să ai tenul curat ca și cum ai sta la aer liber. Apoi, adaugă la asta faptul că trăim în orașe murdare, stăm toată ziua în fund în fața calculatorului și lângă mine mai e și șantier. Or, eu de la șantierul ăsta, doar că intru și ies din bloc de vreo 2-3 ori pe zi, seara când mă demachiez (deși nu m-am machiat), discheta aia de vată iese maroneagră. Și atunci, nu am voie să mă demachiez? Nu am voie să îmi dau cu o cremă sau să merg la cosmetică să îmi tratez tenul agresat de praf? Trișez? Teoretic, nu trișez. Amintiți-vă că parcă era “natural” cu tenul stând curat, la aer liber...

Și teoria asta se aplică în mai multe cazuri. Dacă cineva ți-a rupt nasul, normal că îl pui la loc. Dacă ai avut cancer la sân, normal că îți pui silicoane. Dacă porcăriile din mâncare și din mediu îți dau coșuri groaznice, cauți un dermatolog, faci un peeling cosmetic sau, în cel mai ieftin caz, dai cu o soluție de coșuri. Dacă ai ochii inegali, îi corectezi cu un machiaj simplu. Părul la subraț și pe picioare, la femei, nu are niciun rol natural, dar mă îndoiesc că Dodo e de acord cu senzația catifelată a codițelor împletite axilare.

E o mare diferență între asta și a-ți umfla buzele peste măsură, după care să le ungi cu untură de-aia scârboasă, roz-fosforescent și să le țugui la oameni. A-ți face operații doar de dragul de a le face mi se pare o prostie. Umbla pe net filmulețul cu Bianca Drăgușanu înainte de (primele) operații, când ea era încă blonda lui Bote și încă nu exagerase într-atât cu machiajul, anorexia și țuguiatul buzelor. Oameni buni, mi se pare de bun simț că și-a scos negii de pe față, și-a îndreptat dinții și și-a schimbat coafeza. Negii sunt o problemă de sănătate, de cele mai multe ori, dinții i-ar fi recomandat orice stomatolog să și-i repare, iar părul îi era creponat, uscat, și nesănătos. Ca să nu zic de machiajul urât pe care îl purta atunci...

atunci

între timp

still nice

???

... și una mai recentă

Și da, aici intervine din nou feminismul meu constant, de altfel, de-a lungul acestui blog: păcat că o femeie care se îngrijește și/sau se aranjează e mai des pusă la zid cu pițipoancele superficiale, Botoxate și siliconate. Ba mai mult, orice femeie are obligația să se îngrijească. Și nu pentru bărbați, nu ca să pună mâna pe un fraier, ci ca să se simtă bine. Știu, e un clișeu, dar e adevărat. O cremă de față, una de corp, un epilat din când în când și, la ocazii, un machiaj discret și elegant* pot face minuni.

* dacă vă plac posturile astea de fete, promit să vă scriu și despre câteva principii de bază de machiaj, de exemplu cum nu se combină creionul de turcoaz sclipitor cu rujul fuchsia și de ce fondul de ten nu se aplică prin tencuire.