Mă bucur că se arestează tot mai mulți corupți și sunt aduși în fața justiției. Dar să punem puțin lucrurile în perspectivă: Știți băiatul ăla care dă pumni pe stradă și bagă oameni în spital fără niciun motiv, doar pentru că s-a întâmplat să treacă pe aceeași stradă? Ei bine, el nu e pericol public și e cercetat lejer, ca să poată săracul să își facă și treaba de boxer de performanță.
În schimb niște persoane acuzate de infracțiuni "white collar", care ar fi luat o mită*, sunt aduși în fața instanței cu deplasare majoră de forțe, cu mascați și tam-tam, în loc să fie citați sau măcar arestați civilizat. Dar, în definitiv e normal... mai mult scandal înseamnă mai mult rating, de unde mai mult capital politic.
* vă rog, să nu uităm de prezumția de nevinovăție, chiar și în cazul persoanelor care ne displac sau de a căror vină suntem convinși. Nu e treaba mea sau a lui nea Gicu, sau a lui Mihai Gâdea să stabilească vina, ci a unui judecător.
Dar apropo de Gâdea, oare ăia de la Antena 3 care participă singuri la premii internaționale cu câte 70 de pagini de câștigători și apoi își dau aere de mari învingători, de masculi alfa ai presei internaționale, afișând mine satisfăcute și pretențioase, nu se simt penibil? Întreb doar.