Fă-te frate cu biologia!

Am promis că mă revolt în legătură cu manualul creaţionist de biologie. Adică, de parcă nu ar fi fost de ajuns că dacă Vasilică se urcă în copac, Dumnezeu îi trage scara şi dacă nu îţi faci cruce în faţa bisericii te calcă maşina, ieri primesc un link spre o nouă găselniţă a epocii moderne: manualul de bioreligie.

Oameni buni, de unde apar personajele astea? Cei care să scrie aşa ceva? Cei care să aprobe manualul pentru uzul la clasă? Cei care să facă ghiveci din îndoctrinare şi ştiinţă? Vreau să spun, profesoara noastră de biologie dintr-a şasea nu a avut niciodată probleme în a explica evoluţia fără să o facă să pară contrastantă cu religia.[Dna. Ciugudean, dacă îmi citiţi blogul, tot respectul!] De asemenea, profesoara actuală de religie nu ia Biblia ad literam. Şi atunci, cu evoluţionismul ce-au avut?

se pot identifica numeroase seturi informaţionale disjuncte, rupte, în contrasens cu valorile religioase (vezi anumite teme din manualele de biologie, geografie, fizică etc).

Hai, nu zău! Parcă îmi şi imaginez următoarele manuale de ştiinţe din serie, scriind că plăcile tectonice nu sunt decât o iluzie, că legea lui Ohm i-a fost revelată de Dumnezeu şi că derivata lui 666 (aia de pe paşapoarte, băăă) e unealta necuratului. De altfel, subminarea ştiinţei e deja la ordinea zilei, pagina 33 a manualului fiind elocventă în acest sens:

„Dumnezeu în dragostea şi mila Lui călăuzeşte omul pentru prevenirea virozelor prin:
(...)
- descoperirea unor vaccinuri (antigripal, antihepatic, antipoliomelitic etc).”

Bineînţeles, nu oamenii de ştiinţă, care au trudit vieţi întregi pentru a face lumea mai bună sunt responsabili pentru vaccinuri, ci Dumnezeu. Exclusiv Dumnezeu. Pentru că, aparent, nu putem crede şi în Dumnezeu şi în umanitate. În muncă, în cercetare?

Deci, am stabilit că manualul de faţă subminează în mod grav abordarea ştiinţifică asupra unei probleme şi că nu ajută la înţelegerea biologiei. Dar ajută el măcar în religie? Mă îndoiesc. Pentru că în momentul în care cineva ţi-l bagă pe Dumnezeu cu linguriţa, în loc să-ţi lase libertatea de a face propriile consideraţii asupra naturii Lui, când cineva te împinge să iei totul ad literam, şansele de reuşită nu sunt tocmai mari. Vezi şi:

Plantele au fost create în ziua a treia a săptămânii de creaţie, conform afirmaţiilor scripturale, toate în aceeaşi zi, indiferent de complexitatea lor.

Poate că Dumnezeu ar trebui înţeles într-un mod mai liberal. Poate că modalitatea Lui de a crea Universul a însemnat crearea unor legi pentru el (matematice, fizice, chimice, biologice etc). Dar în niciun caz nu ar trebui ca cele două concepte (religie şi ştiinţă) să fie puse în opoziţie. Evul Mediu s-a terminat deja de ceva vreme...

3 comments:

  1. vroiam sa zic ca idea cu "Opriti indoctrinarea in scoli" e o prostie.. da acuma chiar exagereaza.

    erai asa pornita ca io am zis ca nici nu postez aia. o sa fac o trimitere totusi :)

    ReplyDelete
  2. de-asta te iubim cu totii, victor >:D<

    asta ca sa nu zic ca te iubesc eu, ca poate citeste si profa de germana si iar insinueaza chestii :*

    tu, daca ai fi profesor de bio, ai preda dintr-un asemenea manual?

    ReplyDelete
  3. N-as fi eu de-aş preda biologie... :)

    ReplyDelete