În sfârșit, copila asta scrie din nou!


Așadar de ce nu am mai scris în ultimele săptămâni...? După cum spuneam, am fost ocupată cu organizarea unui proiect destul de amplu în OSUT, care a ieșit mai bine decât mă așteptam și în cadrul căruia am învățat un car de lucruri utile în lumea asta. De altfel, tot ceea ce am piedrut la școală pot recupera pe parcursul semestrului, dar cunoștiințe ca cele dobândite în ElectroTech nu aș fi putut acumula altfel.

Am avut o echipă tare faină închegată atât din oameni vechi, cât și din oameni noi în OSUT și am realizat cât de mult contează să te poți baza pe sprijinul oamenilor din jurul tău. Să știi că vor lipsi de la laboratoare ca să îți care protocolul dintr-o sală în alta, să știi că își vor rupe din timpul lor ca să sune de țșpe mii de ori la aceeași firmă, până dau de directorul de marketing, sau că vor face lucruri plictisitoare și seci (tăiat de flyere, stat de gardă la sala de rezervă, chiar și printat de săgeți etc.) doar ca să contribuie la succesul proiectului și ca să facă parte din echipă. Oameni ca ei mă fac mândră să port badge-ul de coordonator.

Cât despre mine, am avut ocazia să cunosc profund o serie de firme mari din Cluj, unele care par să își dea interesul pentru angajații lor, altele care au o nișă foarte interesant stabilită sau chiar firme la care nu m-aș angaja niciodată. Crezusem că nu voi putea să duc până la capăt totul, că entuziasmul și implicarea inițială se vor estompa cu timpul sau că pur și simplu voi fi vlăguită de oboseală și de plâns și de pretenții, înainte să ajung măcar în ziua a doua. Dar dincolo de toate astea, am crezut în mine. Am știut că, la final, e treaba mea și trebuie făcută. Iar acum, looking back on it, piesele de puzzle par să se potrivească perfect. Dacă l-aș face din nou, l-aș face mult mai bine, aș fi mult mai calmă și mai încrezătoare în forțele mele și ale echipei mele.

Highlights:
1. “nu se poate întrerupe procesul educațional” (dl. decan Nedevschi, înainte de eveniment)
2. o sală “fără nimic în ea” conține 30 de scaune și poate fi transformată în sală de conferințe în 15 minute [ziua 1 și 2]
3. poți arunca cu mingiuțe antistress și să înjuri cineva fără să se supere (mulțumesc, Cristin!) [ziua 1]
4. când vă angajați la o firmă, nu întrebați de angajări, întrebați de turnover [ziua 3, prezentarea SDL]
5. într-un spațiu de 1.5 metri pătrați încape o masă de 2 metri pătrați și 5 oameni, dar situația ridică suspiciuni externe [ziua 3, la încheierea ElectroTech-ului]