FIN

Am terminat astăzi un curs foarte interesant ce a durat două săptămâni și am impresii la cald, atât bune cât și rele. În principiu, aș dori să mă exprim în ceea ce privește diferența dintre bătrâni și persoane cu dizabilități, dar până atunci voi mai trece prin câteva idei. Cursul avea tema “User Friendly Design and Innovations for Senior Citizens”, dar ni s-a vorbit și despre nevoile specifice persoanelor cu dizabilități.

În primul rând, aș remarca importanța de a avea într-o echipă mulți oameni diferiți, dar competenți în domeniile lor. Mi-a prins foarte bine să lucrez cu oameni care nu aveau gândire de computer engineering, să mă ocup de probleme multidisciplinare și mai ales de proiectul final, care a fost, per echipă, designul unei case tehnologizate (Smart Home) specială pentru un cuplu în care el are 83 de ani și Parkinson’s (fiindu-i necesar în curând și un scaun cu rotile), iar ea 75 și forță musculară slăbită. Pentru fiecare echipă, scenariul era diferit, de la două surori locuind în același apartament la un bărbat sănătos și sportiv care însă are pacemaker ș.a.m.d. De-a lungul cursului am învățat foarte multe despre soluțiile pentru persoane cu dizabilități și chiar am exprimentat cu scaune cu rotile și cu o Smart Home adevărată, plină de soluții comode pentru toată lumea, așa că la sfârșit trebuiau filtrate informațiile respective și aplicate la scenariile noastre particulare.

Și-aici vine buba. Mie mi se pare că, dintre cei care au participat la acest curs, prea puțini au avut experiență cu oameni în vârstă activi, și că prea puțini dintre acești “interesați” de designul centrat pe om iau în considerare personalitatea clientului. Mai exact, cred că am fost singura echipă care a precizat cât de importante ar fi discuțiile cu cuplul căruia îi reconstruim casa, ca să vedem dacă le place sau nu organizarea, partiționarea, dacă le convine prețul și dacă am reușit să ne ocupăm de toate problemele... În fine, eu personal cred că psihologia e foarte importantă în orice.

Oamenii în vârstă sunt în continuare oameni. Și, ca oricare alți oameni, nu le place să li se amintească că îmbătrânesc, că le slăbește sănătatea, că vai săracii de ei! Aproape toate echipele au inclus în designul băii o toaletă cu nivel adjustabil, ca pentru scaun cu rotile. Chiuvetă adjustabilă, ca pentru scaun cu rotile... toate “în caz că”. Mi se pare din start abordarea greșită. Odată pentru că nu toți bătrânii ajung în scaun cu rotile. Apoi pentru că nimănui nu îi place să i se amintească faptul că “vine și ziua aia când o să ai nevoie, tataie!”. Să faci o rampă de n metri în fața casei pentru că odată și odată s-ar putea să fie nevoie să intri cu scaunul cu rotile mi se pare atât stupid cât și insultător. Bunică-mea a aruncat odată un scaun de legănat pentru că îi semăna prea mult a scaun cu rotile.

Situația persoanelor cu dizabilități e complet diferită. Da, în locurile publice sunt absolut pentru Design For All (pentru toți), unde pentru toți înseamnă că rampa sau elevatorul nu e doar pentru cei în scaune cu rotile, ci și pentru mamele cu cărucioare, pentru tinerii pe role, sau pentru persoanele care se mișcă greu, de exemplu. Într-adevăr conceptul de Smart Home se aplică perfect pentru casele lor. Tot ceea ce înseamnă accesibilitate, comfort și spațiu pentru ei am văzut în Smart Home-ul pe care l-am vizitat și mi se par lucruri fenomenale. Pe scurt, am văzut live că poveștile mele cu tehnologia în ajutorul umanității nu sunt povești de adormit copii. Mai rar ai ocazia să îți vezi idealurile în exercițiul funcțiunii...