Despre BAC, partea a II-a: Un sistem irațional și umflat cu pompa*

Trebuie să recunosc că gândesc puțin altfel de când citesc cărțile lui Tim Harford. Tipul e un economist foarte bine ancorat în realitate, care caută să explice logica și raționalitatea oamenilor în diverse ipostaze din viața reală. El explică despre profit, care, în context, nu înseamnă profit monetar în mod obligatoriu, ci o serie de factori ce influențează deciziile oamenilor. În ceea ce urmează, mă voi lega mai puțin de bacalaureat (mai mult simptomatic) și voi încerca să propun niște modele raționale pentru sistemul educațional, toate aceste cugetări profunde ale mele izvorând din propunerea unei cunoștiințe, “la o bere”.

Dar, inevitabil, totul pornește de la Bac. Ideea era după cum urmează: dacă atât de puțini oameni trec bacul și există atât de multe locuri acreditate la facultate, atunci inevitabil locurile la facultate se umplu cu... să nu le spunem idioți... locurile se umplu de oameni cu pregătire intelectuală și educațională slabă. Aceiași oameni trec cu chiu cu vai de facultate, având mai mult sau mai puțin 5 pe linie, toți dați prin restanțe și milă din categoria “l-oi trece și pe ăsta/asta, ce-oi face cu el/a?” (vezi și partea I, despre corectitudinea în evaluare). Până aici nicio surpriză. Însă punctul de divergență a fost discuția despre cum statul vrea să interzică acordarea titlurilor după terminarea facultății, adică să facă masteratul semi-obligatoriu. Pe principiul că din facultate se iese doar subinginer sau ajutor programator, ucenic veterinar etc. Motivația acestei decizii ar fi, de altfel, faptul că oamenii descriși mai devreme, cei care o lălăie prin facultate, ar fi pregătiți mai bine dacă ar face și cei doi ani în plus. Or, aici a intervenit punctul de divergență.

În primul rând că așa cum poți lălăi prin facultate 3 ani sau 4, așa poți lălăi și 5 sau 6. (Vă rog, ignorați uzul frecvent al verbului a lălăi. Ar trebui să fie ceva puțin mai răutăcios, dar ținând cont că îmi citește și mama blogul, asta e cea mai apropiată interpretare fonetică și semantică a acțiunii făcute de oamenii ăștia prin facultate). Doi ani în plus, fără schimbări la calitatea și controlul educației, sunt absolut degeaba și în niciun caz nu vor produce absolvenți mai bine pregătiți.

Apoi, hai să privim lucrurile din punctul meu de vedere, ăla libertarian, de care tot vă povestesc. Ăla care spune că statul nu are ce căuta să încerce să îndrepte lucruri care se pot îndrepta mai bine prin sistemul însuși. Pentru asta, să luăm un exemplu economic, unul aproape de casă: programatorii. Să zicem că Gigel a văzut că programatorii nu o duc rău, că, cel puțin în Cluj, programatorii buni sunt plătiți bine, au program flexibil, beneficii etc. Gigel se va orienta spre o facultate care îl pregătește să devină programator. Cu cât competiția e mai mare între firme pentru captarea absolvenților cei mai buni ai facultăților de informatică, cu atât pariul lui Gigel e mai greu, pentru că trebuie să parieze pe cea mai bună facultate și să termine printre primii. Așadar, cu cât e mai mare competiția între firme, cu cât e mai riguroasă selecția în cadrul firmelor, cu atât competiția între facultăți va fi mai mare. De asemenea, Gigel va lua în considerare un loc la taxă doar în cazul în care beneficiul final e destul de mare, adică facultatea îl va pregăti îndeajuns pentru postul de super-programator la o super-firmă. Dacă slujba de programator nu e destul de atractivă, Gigel nu are niciun motiv să plătească 3-4 ani degeaba. Așadar, cu asta am împușcat următorii iepuri metaforici: Datorită unei concurențe bune pe piață și a unei selecții riguroase a angajaților, proprie firmei, fără apariția unor legi care “să repare sistemul”, studenții/elevii sunt motivați să învețe, facultățile oferă un număr de locuri adjustat la cerința pieței, iar firmele au oameni pregătiți care propagă mai tare dezvoltarea pieței.

Să nu uităm, de asemenea, că și statul poate fi o firmă în anumite cazuri... și de aici se trage buba mai mare. Statul nu asigură o selecție riguroasă sau beneficii atractive în unele domenii, precum medicina sau învățământul, ceea ce duce la scăderea numărului de studenți și profesioniști. A se vedea, de exemplu, salariile mizere de la stat (exceptând cazul în care ești șef, și din câte știu nu este nicio facultate care te pregătește expres pentru asta), sau selecția penibilă a profesorilor titulari, care nu sunt în stare să ia un 5 amărât la examen, dar ei vor să îndrume viitoarea generație.

Închei prin a spune că Gigel nu e neapărat un viitor programator. Poate fi un viitor medic, caz în care el pariază pe satisfacția profesională, cunoștiințele proprii și dorința de a salva vieți, mai mult decât pe beneficiile financiare imediate. Situația e aceeași, pentru că pariul e identic, se schimbă doar “moneda de schimb” a mizei. Gigel poate fi orice. Dar e important să poată fi ceea ce i se potrivește cel mai bine. Pentru asta, un NU hotărât legilor de îndreptare care mănâncă anii tinerilor degeaba**. Mai bine s-ar crea condițiile pentru o piață competitivă. Dar e greu, pentru că nici guvernanții noștrii, dragii de ei, nu par să fure rațional din punct de vedere economic. Dar despre asta vom vorbi altădată.

* "umflat cu pompa" e românismul meu aproximativ pentru englezescul bloated
** a nu se înțelege că masteratul e o pierdere de vreme, însă putem recunoaște că nu este potrivit pentru oricine și în niciun caz nu ar trebui să devină obligatoriu la angajare

Despre BAC, partea I: Mihai Mocean

Am mai explicat oamenilor că nu sunt o persoană foarte politically correct. Sunt o persoană tolerantă, cred în egalitatea de șanse până în pânzele albe, cred în dreptul natural al oricărui om de a nu fi pre-judecat, așa cum mă strădui să nu judec pe nimeni înainte de a cunoaște persoana. Și da, uneori fac eforturi. Uneori trebuie să încerc, să mă strădui să cunosc pe cineva, deși ar fi mult mai simplu să îmi bag în cap ideea că oamenii care sunt diferiți de mine nu mă interesează și nu merită cunoscuți. E calea pe care o aleg mulți. Dar eu vreau să vorbesc, aici, despre cealaltă extremă. Despre extrema care duce politically correctness-ul la extrem și înțelege greșit egalitatea de șanse.

Caz real: Bacalaureatul. Să spunem din start că, așa cum zicea mai devreme piticigratis, Bacalaureatul nu e mare lucru. E un examen simplu, pentru elevii care vor să continue la facultate. Asta nu înseamnă că trebuie să îl dea toată lumea care a terminat liceul, ci doar că toată lumea care a terminat un liceu are dreptul să îl dea. Da? E o mică diferență topică ce duce la o diferență semantică mare. Pornind de la premisa asta, nu e cazul să se scandalizeze oamenii că e promovabilitatea mică la Bac, pentru că o mare parte dintre cei care dau Bacul nici nu au ce căuta acolo. O evaluare corectă la Bacalaureat înseamnă a renunța la orice fel de preferințe, atât pentru cei piloși/bănoși/etc., cât și pentru eșalonul inferior. O evaluare corectă la Bac și, de altfel, la școală, nu înseamnă să treci elevii din milă. Asta e ceea ce, de obicei, se uită când e vorba de corectitudine. Că se aplică și în partea din stânga a clopotului lui Gauss. Partea aia care merită note de 3 și de 4, dar primește 5.

Nu știu dacă Mihai, elevul cu sindrom Down a luat bacul pe merit sau nu. E dincolo de nivelul meu de informare, așa cum e dincolo de nivelul meu de interes. Dar, să nu uităm două lucruri: Mihai nu e etalonul. Nu arată că cei ce dau bacul sunt mai proști sau mai deștepți decât un standard de retard mintal, pentru că el nu e standardul respectiv. Arată, în schimb, că bacul se poate lua prin muncă și perseverență. Al doilea lucru ce nu trebuie uitat este că cei din școlile ajutătoare sunt profesioniști în tratarea problemelor copiilor cu Down, iar aducerea lui într-o școală normală, așa cum a fost prezentată în diversele articole de pe Internet, a părut mai degrabă o ambiție a mamei care voia să “aibe un copil normal”. E posibil ca Mihai să fi suferit mai mult în sistemul de învățământ decât într-o școală ajutătoare. Dar în niciun caz asta nu trebuie să ducă la concesii în evaluarea lui. Nu trebuie trecut clasa din milă, nu trebuie să își ia corigențele din compasiunea profesoarelor și în niciun caz nu trebuie să ia bacul doar pentru că “bietul de el, încearcă”. În momentul în care copilul face pe el la oră și îl trimiți acasă, aia nu e discriminare, e corectitudine față de colectiv. Dacă nu știe să scrie, e normal să aibă corigență la limba română. It’s harsh... Dar dacă a făcut toate astea fiind, pe tot parcursul, evaluat corect, fără așa-zisa milă pentru condiția lui și fără note preferențiale, atunci Mihai are tot respectul meu. Fără cele de mai sus, îmi pare rău pentru el.

Link cu articolul cel mai complet pe care l-am găsit eu: http://www.ziardecluj.ro/mihai-moceanu-rebut-pentru-teologi-mandria-orasului/

Nu urâți tânăra generație

Există multe specii de curioși. Există curioșii aceia inofensivi, care își bagă fața printre crăpăturile de la gardul șantierului de lângă mine, o specie mult mai numeroasă decât ați crede, pentru că de fiecare dată când vin sau ies din casă găsesc măcar vreunul-doi agățați de gard, observând atent ce se întâmplă. Dar cei mai groaznici sunt curioșii de meserie, pe care nu îi interesează ce se întâmplă fizic într-un spațiu, ci efectiv cine ce face. Oamenii ăia pe care îi roade curiozitatea legată de alții. De exemplu, tanti din bloc care îmi face observație când mă vede cu rufele că, dacă le spăl atât de des, iese culoarea din ele.

Am găsit azi pe wall-ul de pe Facebook o știre (din păcate nu am salvat-o la timp dar promit să revin cu linkul dacă o regăsesc) despre cum s-au dus elevii de a 12-a să bea în club după ce au terminat cu bacul. Și de aici o groază de comentatori s-au apucat să îi bălăcărească pe tinerii absolvenți că la vârsta lor, când nici nu știu dacă au trecut bacul sau nu l-au trecut, mai bine ar pune mâna să își găsească de lucru sau să tremure de frica notelor, nu să meargă să bea în cluburi. Cum își permit, ei, pramatiile, să sărbătorească bacul?

Uite-așa. Oameni buni, tinerii de clasa a 12-a au peste 18 ani și au tot dreptul să bea alcool. Apoi, că ei vor o seară de distracție după bac, de ce se bagă toată lumea la comentat? Pentru faptul că au dat bacul nu sunt și ei oameni? Nu au voie să se distreze? Nu au voie să se simtă bine după ce au terminat cu un examen greu? Să se călugărească? Mi se pare o ipocrizie de nedescris. Dar, asta este, oamenilor le place să creadă că doar ei au anumite drepturi, alții trebuie să stea să sufere în tăcere doar pentru că sunt mai tineri. Așa cum femeile trebuie să stea la cratiță, persoanele cu handicap să nu se tot plimbe și să ceară căi de acces, iar ungurii să rămână în țara lor. Bigotismul ăsta...