Lipsii o vreme. Bineînţeles, nu s-a terminat lumea cu faptul că nu am mai scris eu la blog dar în ultima vreme am destul de puţin timp pentru lucrurile care le fac cu plăcere. Bine, sunt o mincinoasă notorie, pentru că majoritatea lucrurilor pe care le fac le fac deoarece nu îmi place să stau locului... Dar să zicem că blogul este una dintre activităţile cele mai plăcute şi mai puţin rigide la care particip, deci sincopele astea mi se scuză - sper!
Ce s-a împlântat cât nu am mai scris eu nimic? Exact, nimic neaşteptat. Au pierdut acasă la ei şi Universitatea Cluj şi Naţionala României, deşi niciun eşec în fotbal nu ar trebui să ne mai dezamăgească, la ce super-generaţie de sportivi au crescut la sânul nostru. Bani să fie, gagici şi cluburi, presa să îi şteargă la fund, că eu una mai am puţin şi mi se face greaţă. Faptul că iei gol din fază fixă nu e pe norocul lor, faptul că dai un autogol nu e pe ghinion. Faptul că apari la televizor şi dai vina pe oricine, numai să nu recunoşti că ai jucat prost... PRICELESS.
Cât despre Ora Pământului, se pare că totuşi am ţinut-o, independent însă de propria-mi voinţă. Ni s-a luat curentul la bunică-mea pe la şapte şi ceva. Drept pentru care, bineînţeles, am trecut pe baterie şi aproape o oră, atât eu cât şi soră-mea, ne-am jucat pe telefon şi PDA. Eco-friendly şi nu prea.
Sper să am mai multe ocazii de update săptămâna asta. Cert este că sunt încă aici şi încerc să-mi strofoc creierii să găsesc subiecte juicy pentru voi.
Televizor pe întuneric
După tot cancanul care a precedat meciul România-Serbia, după ce că zâmbăreţele de la ştirile sportive au avut material de poveşti o vreme... ia ghici ce e sâmbătă? Da, Ora Pământului. Adicătelea alegerea românului este una foarte foarte radicală: ori meci, ori eco. Se ştie, pe de altă parte, că românul are cultura eco bine implementată în sistem, adică în niciun caz nu va alege să mestece sămânţă şi bere în faţa televizorului împreună cu Gicu, Vasi şi Nelu de la cinci. Nu! Categoric nu! Cum să lase el bunătate de manifest eco pentru un meci?
Reacţia mea aici nu poate fi decât LOL. Dar, apropo de cancanuri pre-meci, cele mai bune două mi s-au părut cele cu Fetele Marinarului şi cu Imnul Naţional. Prima dumă am văzut-o pe micul ecran, la Antena 1, unde o fâţă sexoasă ne explica că personajele din mega-telenovela (?) Fetele Marinarului s-au declarat fane ale naţionalei, că blonda merge la meci să-l vadă pe Bănel şi mă-sa i-ar consola pe sârbi, bieţii de ei... [link cu videoul]
A doua enormitate a fost emisă de Mutu. Lăudat la radio de o crăinucuţă cum că ar fi fost mult mai tare ca sârbul când şi-a cântat imnul, dragul de el a cam sfeclit-o. "Somnul cel de moarte/ În care te-adânciră / Şi cruzii tăi duşmani" nu e o mică greşeală, e o chestie de cultură generală. Nimeni nu îţi cere să ştii toate cele 123432612564578978 de strofe ale lui "Un răsunet", dar primele patru versuri să nu le poţi ţine minte e subţire de tot. Alo, tricolorii? Data viitoare când faceţi concurs de cântat imnul, trimite-ţi pe cineva care dă un exemplu bun.
Apropo, greşeala din paragraful anterior e intenţionată. E reprezentativă pentru gafele lingvistice neaoşe. Oricum ar fi, cu greşeli sau fără, mă mai aştept la cancanuri din această serie, printre care precis vor urma "Prietena blondă a tricolorului X îşi susţine prietenul punându-şi silicoane noi", "Copilu' dă haur a compus maneaua naţionalei", "Laura Andreşan zice că s-a culcat cu întregul prim 11" (ştim!) şi "Tricolorii au teneşi noi"
Mi-e dor de vremurile în care fotbalul însemna fotbal.
Reacţia mea aici nu poate fi decât LOL. Dar, apropo de cancanuri pre-meci, cele mai bune două mi s-au părut cele cu Fetele Marinarului şi cu Imnul Naţional. Prima dumă am văzut-o pe micul ecran, la Antena 1, unde o fâţă sexoasă ne explica că personajele din mega-telenovela (?) Fetele Marinarului s-au declarat fane ale naţionalei, că blonda merge la meci să-l vadă pe Bănel şi mă-sa i-ar consola pe sârbi, bieţii de ei... [link cu videoul]
A doua enormitate a fost emisă de Mutu. Lăudat la radio de o crăinucuţă cum că ar fi fost mult mai tare ca sârbul când şi-a cântat imnul, dragul de el a cam sfeclit-o. "Somnul cel de moarte/ În care te-adânciră / Şi cruzii tăi duşmani" nu e o mică greşeală, e o chestie de cultură generală. Nimeni nu îţi cere să ştii toate cele 123432612564578978 de strofe ale lui "Un răsunet", dar primele patru versuri să nu le poţi ţine minte e subţire de tot. Alo, tricolorii? Data viitoare când faceţi concurs de cântat imnul, trimite-ţi pe cineva care dă un exemplu bun.
Apropo, greşeala din paragraful anterior e intenţionată. E reprezentativă pentru gafele lingvistice neaoşe. Oricum ar fi, cu greşeli sau fără, mă mai aştept la cancanuri din această serie, printre care precis vor urma "Prietena blondă a tricolorului X îşi susţine prietenul punându-şi silicoane noi", "Copilu' dă haur a compus maneaua naţionalei", "Laura Andreşan zice că s-a culcat cu întregul prim 11" (ştim!) şi "Tricolorii au teneşi noi"
Mi-e dor de vremurile în care fotbalul însemna fotbal.
Estetica operaţiilor estetice
Fac parte din categoria oamenilor care nu cred în femei urâte. Bine, poate că da, poate câteva femei urâte există, dar în principiu există incredibil de multe tipe care nu ştiu să se îmbrace, nu ştiu să se machieze sau nu au timp să se ocupe de propria persoană. Am prins în weekend la ProTV varianta românească a emisiunii Extreme Makeover, în care Victor Slav le dădea operaţii estetice gratis la nişte ţoape complexate şi cu chef de agăţat. Printre ele, o tipă cu un nas într-adevăr urât şi o băbuţă care vroia să se cupleze acum, la vârsta a treia, dar i se părea că e cam urâţică.
Părerea mea? Ca de obicei, Gică Contra. Nu am nimic cu cine vrea nas nou pentru că e de zece ori cât faţa, nu am nimic cu cine vrea să îşi recapete frumuseţea după vreun accident sau mai ştiu eu ce, dar să dai unei tanti cu fiţe de vedetă enşpe feluri de operaţie mi se pare de-a dreptul risipă de bani. Investiţie ar fi fost să îi găsească un psiholog, sau să o înveţe cum să se machieze frumos şi cum să se îmbrace. Nici nu îl aduc în discuţie aici pe superstilistul emisiunii, care a considerat că e o idee bună să o îmbrace pe băbuţă în rochie cu floricele cum purtam eu pe la 14 ani...
Pentru că a te aranja e o artă. Pentru că totul trebuie făcut cu măsură, astfel încât să nu cadă nici în ridicol, nici în absurd. Să nu fie nici prea strident, dar să fie de efect. Să crape de ciudă vecina de la doi, dar să nu dea cu capul de balustradă...
Revenind, degeaba îi scoţi văcuţei zece kile de grăsime dacă nu o înveţi să nu mai bage în ea ca într-un sac fără de fund în timp ce urmăreşte telenovelele preferate. Degeaba îi tunezi sânii dacă ea îi acoperă cu o eşarfă de doi lei cu paiete aurii şi argintii (da, am zis aurii şi argintii împreună! muhaha!) care cică se asortează la iegării spandex cu imprimeu de leopard şi care îi strâng şuncile abia redobândite. Poţi să predai stilul unei femei aşa cum poţi să înveţi oamenii să pescuiască în loc să le dai peşte.
Iar efectul dramatic pe care trebuia ca operaţiile acestea să îl aibă era mai mult o treabă de styling decât o treabă de bisturiu. Adică degeaba le-ar fi operat dacă nu le-ar fi aranjat cât de cât. Vedea-i-aş pe cei de la ProTV că se întorc la ele peste 3 luni şi să vedem atunci cum arată... Fără make-up profesionist şi cu părul coafat acasă, atunci oare se va vedea vreo diferenţă dintre cum arătau înainte de operaţie şi cum arătau după? Mira-m-aş.
Părerea mea? Ca de obicei, Gică Contra. Nu am nimic cu cine vrea nas nou pentru că e de zece ori cât faţa, nu am nimic cu cine vrea să îşi recapete frumuseţea după vreun accident sau mai ştiu eu ce, dar să dai unei tanti cu fiţe de vedetă enşpe feluri de operaţie mi se pare de-a dreptul risipă de bani. Investiţie ar fi fost să îi găsească un psiholog, sau să o înveţe cum să se machieze frumos şi cum să se îmbrace. Nici nu îl aduc în discuţie aici pe superstilistul emisiunii, care a considerat că e o idee bună să o îmbrace pe băbuţă în rochie cu floricele cum purtam eu pe la 14 ani...
Pentru că a te aranja e o artă. Pentru că totul trebuie făcut cu măsură, astfel încât să nu cadă nici în ridicol, nici în absurd. Să nu fie nici prea strident, dar să fie de efect. Să crape de ciudă vecina de la doi, dar să nu dea cu capul de balustradă...
Revenind, degeaba îi scoţi văcuţei zece kile de grăsime dacă nu o înveţi să nu mai bage în ea ca într-un sac fără de fund în timp ce urmăreşte telenovelele preferate. Degeaba îi tunezi sânii dacă ea îi acoperă cu o eşarfă de doi lei cu paiete aurii şi argintii (da, am zis aurii şi argintii împreună! muhaha!) care cică se asortează la iegării spandex cu imprimeu de leopard şi care îi strâng şuncile abia redobândite. Poţi să predai stilul unei femei aşa cum poţi să înveţi oamenii să pescuiască în loc să le dai peşte.
Iar efectul dramatic pe care trebuia ca operaţiile acestea să îl aibă era mai mult o treabă de styling decât o treabă de bisturiu. Adică degeaba le-ar fi operat dacă nu le-ar fi aranjat cât de cât. Vedea-i-aş pe cei de la ProTV că se întorc la ele peste 3 luni şi să vedem atunci cum arată... Fără make-up profesionist şi cu părul coafat acasă, atunci oare se va vedea vreo diferenţă dintre cum arătau înainte de operaţie şi cum arătau după? Mira-m-aş.
Evidentul zilei
Pentru că atunci când nu sunt ştiri, reporterii născocesc cele mai senzaţionale chestii, iată o infimă parte din revista presei de azi:
DĂĂĂ...
DĂĂĂ...
Şoferitoare
Sigur, nu se pune, pentru că încă fac şcoala. Dar testul e drăguţ şi poate o să vă placă. Click numa' pe imagine.
Marea informatizare
Calculatorul e anti-prost. Chiar foarte anti-prost. În general, programele sunt intuitive, sistemul de operare este intuitiv, perifericele sunt intuitive. Din punctul acesta de vedere, nimeni nu ar trebui să aibă probleme în a se obişnui cu ceea ce este un PC, deşi e clar că cei tineri sunt mult mai uşor adaptabili. Totuşi, dacă nicicum nu poţi educa omul să folosească măgăoaia, atunci nu i-o da pe mână. Astăzi am dat peste un reportaj al celor de la Realitatea, de-a dreptul simpatic, mai ales pentru cineva care ştie cevaşilea calculatoare.
Rezumat pentru cei care nu au chef să vadă filmul:
1. Parola tipului este 123. La fel de bine putea să fie password, sau 0000
2. Tanti nu se ştie descurca pe interfaţa de la Siveco. Ei, aici baiul e că cine lucrează cu statul pentru lecţii interactive şi minuni din aceeaşi serie nu îşi prea dă osteneala să facă interfeţe utilizabile. Eu o înţeleg pe tanti, şi eu abia am deschis lecţiile din AeL de la noi de prin laboratoare.
3. Copiii vor şi probabil ştiu să folosească PCurile
4. o serie de profesori se plâng că cică vezi doamne de acum doi ani, de când au facut cursul de calculatoare, au uitat şi că au făcut pe altfel de calculatoare. Deşi mă îndoiesc că au făcut lecţiile pe Linux, compilând kernels şi testând linia de comandă, iar acum nu dat cu sama ce e cu Windowsul şi cu butonul de start.
Păi bine, dar ce vor să facă cu laboratorul ăla? Au ore de informatică? Au inginer de sistem? (La cât de neprofesionist era aranjat totul, mă îndoiesc) Ce contează? Adevărata problemă, aici, nu este calculatorul, sau că ar fi tare greu să conectezi o tastatură, ci conflictul între generaţii. Pentru că pe feţele copiilor se vedea clar că vor, că sunt interesaţi, în timp ce gloata aia de profesori bleguţi abia se descurcau să compună nişte scuze pentru jurnalişti, cum că au notiţe, deci nu au uitat cum e cu calculatoarele.
Dar, pe de altă parte, îmi şi imaginez cum decurge dialogul profesor-elev într-o asemenea şcoală:
Rezumat pentru cei care nu au chef să vadă filmul:
1. Parola tipului este 123. La fel de bine putea să fie password, sau 0000
2. Tanti nu se ştie descurca pe interfaţa de la Siveco. Ei, aici baiul e că cine lucrează cu statul pentru lecţii interactive şi minuni din aceeaşi serie nu îşi prea dă osteneala să facă interfeţe utilizabile. Eu o înţeleg pe tanti, şi eu abia am deschis lecţiile din AeL de la noi de prin laboratoare.
3. Copiii vor şi probabil ştiu să folosească PCurile
4. o serie de profesori se plâng că cică vezi doamne de acum doi ani, de când au facut cursul de calculatoare, au uitat şi că au făcut pe altfel de calculatoare. Deşi mă îndoiesc că au făcut lecţiile pe Linux, compilând kernels şi testând linia de comandă, iar acum nu dat cu sama ce e cu Windowsul şi cu butonul de start.
Păi bine, dar ce vor să facă cu laboratorul ăla? Au ore de informatică? Au inginer de sistem? (La cât de neprofesionist era aranjat totul, mă îndoiesc) Ce contează? Adevărata problemă, aici, nu este calculatorul, sau că ar fi tare greu să conectezi o tastatură, ci conflictul între generaţii. Pentru că pe feţele copiilor se vedea clar că vor, că sunt interesaţi, în timp ce gloata aia de profesori bleguţi abia se descurcau să compună nişte scuze pentru jurnalişti, cum că au notiţe, deci nu au uitat cum e cu calculatoarele.
Dar, pe de altă parte, îmi şi imaginez cum decurge dialogul profesor-elev într-o asemenea şcoală:
- Dna, profesoară, de ce nu putem folosi calculatoarele?Şi atunci elevii tac, se aşează, şi speră ca atunci când vor fi mari, să nu fie la fel ca profesorii lor. Profesori care ar trebui să fie modele pentru ei.
- Nu aveţi voie.
- Dar ştim să le folosim şi promitem că nu stricăm nimic.
- AM ZIS CA NU AVEŢI VOIEEEE! ACUM TRECEŢI ÎN BĂNCI ŞI SCOATEŢI-VĂ PERGAMENTELE!
Subscribe to:
Posts (Atom)