Mandria de a avea telefon

Veti spune probabil (din nou) ca sunt negativista, ca tin predici despre bunul simt si despre cum ar trebui sa se comporte oamenii. Subiectul acestui entry nu este, nici pe departe, nou, dar, oricat s-ar discuta pe aceasta tema, oamenii par sa nu invete niciodata la ce foloseste un telefon. Recunosc, chiar si eu mai gafez uneori, insa nu in stilul "hardcore" practicat in piata (si nu numai).

Ma refer la mucosii cu telefoane ultra-performante care simt nevoia sa impartaseasca trecatorilor (sau celorlalti clienti ai McDonalds-ului) cate ceva din cultura muzicala pe care o au: marii compozitori isi fac, astfel, intrarea fortata in urechile oricui se intampla sa treaca prin zona. Bach, Beethoven, Mozart, Vivaldi, Guta, Adi de Vito, Denisa, Florin Peste, Sandu Ciorba, Florin Salam si alte exemple de produse de macelarie, pot fi mandri de sustinatorii lor. De fapt, propun ca ei sa cumpere telefoane lu toti despre care vorbesc pentru a-si face reclama.

Apoi mai este tipul galagios, in costum, care isi deschide telefonul (sau chiar mai multe telefoane, pe rand) si vorbeste foarte tare. Nevasta, copii, soacra, amici sau (si mai bine) parteneri de afaceri, oricine i-ar cauta, oamenii astia ne dau o reprezentatie live a ceea ce se intampla in vietile lor: "Cum? Pentru un moment am plecat de la serviciu si toti faceti numai tampenii!" (In traducere, "Eu sunt mare sef"). Un altul, poate nu cu costum, ci cu freza de strut, face altfel de scandal: "Megap*zda, fratele meu! Mi-am gasit o gagica proasta ca drumu' care ne ducem la discoteca deseara!" (In traducere: "Eu am succes la femei si am chiulit de la ora de gramatica dintr-a patra").

Oameni buni, nu ne intereseaza nici preferintele voastre muzicale, nici ca trebuie sa cumparati 3 kile de detergent, nici ca mergeti in Obsession deseara... Asa ca, daca se poate KEEP IT DOWN!