Şi, într-adevăr, m-a ucis de câterva ori să mă în ochii gagicilor astea, să le văd interiorul cefei şi să mă mir, printre altele, şi de rafinamentul lor înnăscut. Credeam că nimic nu poate fi mai rău decât sfaturile de seducţie prăfuit-clişeice, dar să le aud din gura mâţâită a Nataliei Mateuţ, Alexandra Enachescu şi Mirela Chirilă [de fapt nu am nici cea mai mică idee cine sunt astea, dar am văzut în tagurile de pe protv că ele sunt starurile videoului ucigător] a fost cireaşa de pe tortul unei yile minunate.
Stop-cadru. Varianta numărul unu de seducţie: Îi cânţi, îl dezbraci, apoi treci la acţiune. [hlizeli penibile, deci gagica e mulţumită cu ceea ce a debitat]. Am eu impresia sau e cam târzior să începem să descoperim aceste tehnici secrete în mileniul trei? Cântatul e superfluu, treaba lui e să îţi cânte serenade şi a ta să play hard to get. Mai multe detalii despre asta pe blogul lui Răzvan.
Stop-cadru. Un fund de animatoare se bălămbăne pe ecran. Asta pentru cine se simte copleşit de informaţii şi are nevoie de o pauză.
Stop-cadru. Metoda a doua: O privire ucigătoare, un dans senzual, apoi să-i gătească ceva. Mata Hari de Dorobanţi, ce mai, atât că ordinea nu a prea nimerit-o. Ce ar fi totuşi interesant de văzut ar fi un dans senzual la cratiţă, vorba bancului cu untura.
Stop-cadru. Prima gagicuţă iese din nou în evidenţă: "Japonezii şi chinezii sunt toţi la fel, nu sunt deosebiri". De aici încolo urmează o adevărată avalanşă de treburi superificiale şi rasiste: "Habar n-am care este diferenţa dintre China şi Japonia", "Nu suntem gheişe, care erau prostituate, suntem chinezoaice"
Stop-cadru. În şir indian, gheişele-chinezoaice părăsesc scena, lăsând la vederea telespectatorilor câteva perechi de picioare extrem de frumoase. Pe mine, personal, deşi apreciez femeile frumoase (vezi Ale Dascăl, pe care ştie toată lumea cât o apreciez), clipul m-a lăsat cu un gust amar şi cu nenumărate întrebări: Oare multe-s aşa ca ele? Oare pot oamenii să se vadă cât sunt de proaste şi tot să saliveze?
Sau mai există vreo speranţă...? Să existe încă oameni care gândesc ca mine? Eu una atât zic: Dacă un tip sau o tipă vorbeşte, are cultura generală sau capacitatea de a judeca asemănătoare bunoacelor de aici, parcă şi ambalajul se depreciază. Poa' să fie, vorba lui Fernando, maximă bunăciune, că eu după proşti nu mă uit.
Şi, după ce am repetat expresia "Stop-cadru" de atâtea ori şi am văzut neuronul albastru pe care, la fel ca Moirele, astea trei îl împărţeau, se cuvine un... Ruşine, Dinu Patriciu.
