Numero uno: Serus
Serus nu este sub nicio formă echivalentul maghiar al lui Bună ziua. Am fost în Ungaria şi a trebuit să învăţ câteva fraze esenţiale, printre care Bună ziua, Unde este WC-ul, Mulţumesc şi Pari un tip drăguţ. Primul era Ionopot sau, din amintirile mele, Ciocolom, pe care l-am reţinut pentru că seamănă cu ciocolată. Revenind, pronunţia ardelenească Serus provine de la Servus, deci din latină, unde însemna Sunt servul tău/Sunt la dispoziţia ta şi este la origine o formulare foarte politicoasă ce s-a preluat în multe limbi, inclusiv în maghiară, dar nu de acolo provine.
Numero dos: Idem
Pe tren încoace de la Slobozia m-a întrebat unul din pruncii de la Avram dacă idem înseamnă la fel în maghiară. [Dacă citeşti blogul şi te jigneşte cuvântul prunc, sorry dar îl folosesc în mod foarte general, nu că mă dau mare că pot să cer bere în cluburi şi să conduc Loganu' lu' tata]. E aceeaşi prejudecată greşită conform căreia cuvintele ce nu seamănă a română trebuie să fie preluate de la vecini, deşi multe sunt preluate de la nea' Traian, unde idem într-adevăr înseamnă la fel, identic. Dacă tot vă interesează, se foloseşte mai ales la lucrări ştiinţifice, ca să nu citezi sursa de fiecare dată.
Să zicem că acestea sunt oarecum pardonabile, dar vă rog frumos, frumos de tot, să nu vă aud prea curând că mă întrebaţi cum se pronunţă et caetera, pentru că voi răspunde prompt etîcî, nu eót choteráz.
eu totusi am o nelamurire, din cate stiu eu si citind acest articol m-am reiformat putin :D acest cuvant "serus" de pe la noi care il folosim ca salut, nu provine mai exact din germana, "servus"? cam asa scrie in Dex?
ReplyDelete