Dezgrăşatul porcului 2 - mişcarea

De-a lungul timpului am făcut multe sporturi. Cel mai mult am făcut tae-bo şi dansuri, dar am făcut şi baschet, aerobic retro cu o babă, balet, tenis, gimnastică şi probabil nici nu îmi amintesc tot ce am încercat. Ceea ce aveau în comun toate era că, dacă făceai febră musculară, făceai o febră musculară generalizată pe anumite regiuni anatomice. Ori mă durea tot abdomenul, ori picioarele, "ori nu mai suntem". La momentul de faţă am o febră musculară greu de descris, ce se manifestă la nivelul gambelor (doar în partea superioară), la piept (doar pe lateral), la spate (numai pe mijloc), la abdomenul superior, plus ceva difuz în zona fundului, dar probabil că mâine, când o voi simţi aşa cum trebuie, o voi putea localiza mai precis.

Cel mai mult mi-a plăcut la tae-bo, mai ales că, pe vremea când mă ţineam de el, dădea rezultate faine. Dar acum sala de aerobic a lui Miki e în Mănăştur şi nu pot să îmi iau angajamentul că ajung la ore specifice, când începe ora de tae-bo, mai ales că durează o oră până iau 6-le, ajung acolo şi mă schimb. Practic îmi iese, dus-întors, prin frig, 3 ore de lipsit de acasă pentru o oră de workout. Invariabil, încep abonamentul şi mă las păgiubaşă. Ceea ce mă atrage la sala de fitness este că am flexibilitatea de a mă duce oricând am o oră liberă şi vreau să o petrec făcând mişcare, mai ales că tata e la aceeaşi sală şi mă mai duce cu maşina când merge şi el. Mai mult, este una în Mănăştur şi una în Gheorgheni, la care se intră cu acelaşi abonament.

Mă simt mai bine de când mişc ceva. Stând toată ziua ca leguma în faţa calculatorului, toate oasele îmi pocneau, mă simţeam amorţită şi statică. Acum, deşi nu pot spune că am slăbit, pentru că nimic nu dă rezultate atât de repede, parcă altfel mi se aşază muşchii pe mine. Stau mai drept, îmi încord abdomenul, am o stare generală mai activă şi mai bună. Am început chiar să pot să mă culc devreme, pe la 11-12 în loc de 2 noaptea, în zilele fără chefuri.

Până acum am lucrat luni la picioare şi abdomen, marţi braţe, piept, spate şi un pic de abdomen, iar azi fund şi ceva picioare. Câte două ture de alergări pe bandă sau bicicletă eliptică în fiecare zi. Instructorii de pe acolo sunt ok, mai ales unul care vine dupămasa în Mănăştur şi e numai bun să te motiveze. Tot e înalt, cu muşchi discreţi (nu de-ăia scârboşi de culturist), semipiţiponc (aşa cum îmi place mie) şi mai şi zâmbeşte frumos. Nu de alta, dar am la ce mă uita când îmi dau sufletul pe bicicletă. Ceva mai fain decât imaginea mea transpirată şi chinuită.

Dezgrăşatul porcului 1 - regimul

Am zis că e cazul să fiu şi eu în ton cu sezonul, având în vedere că ultimele mele posturi nu au fost tocmai populate cu zăpadă, lumină în suflet şi Moş Crăciun. Aşadar să vorbim puţin despre cum scăpăm de oleacă de kilograme după sărbători, metodă tried and tested, care nu se înscrie la nicio dietă de pe net, şi pe care o urmez din nou acum din varii motive.

Motivul principal este că mă îngrăşasem şi înainte de sărbători, dar am prevăzut că, mai ales de colindat, e cu supărare la fiecare casă la care invitaţii nu mănâncă minim jumătate din sarmale, tot vasul de salată de boeuf şi măcar două platouri cu slănină, şuncă, şniţele şi brânză. Aşadar am aşteptat până după Crăciun să mă apuc de treabă, ceea ce nu a făcut decât să înrăutăţească lucrurile, greutatea mea ajungând cu mult peste cum îmi stă bine. Şi nu numai greutatea, dar am tot felul de surplusuri pe diverse părţi anatomice. Aşa că, după principiul procrastinării, care zice "mă apuc de luni", aşa m-am apucat şi eu de lunea asta să ţin puţin regim şi să fac mişcare. Regimul l-am mai ţinut printr-a unşpea, când am dat jos 7 kilograme în 3 săptămâni şi am ajuns la o siluetă numa' faină, de 50kg. Aşadar funcţionează. Şi sper să funcţioneze şi acum, mai ales că îl combin cu câteva ore de sală pe săptămână. Dar despre asta mai târziu.

Principiul meu de dietă este să nu mă înfometez. Mi se pare o prostie ca regimurile să fie un chin, dacă se poate mânca sănătos cât să te saturi, la fel cum mi se pare o prostie să îţi fie greaţă de mâncarea scârboasă obligatorie. Aşadar îmi gătesc lucruri bune şi sănătoase, precum:

• salată de varză cu oţet balsamic
• pui la grătar în foarte puţin ulei de măsline, eventual cu ceva acrişor (oţet balsamic sau lămâie) sau cu sos de roşii
• bruschete din pâine de secară, eventual unsă cu usturoi, cu cubuleţe de roşii (călite sau crude)
• pâine de secară prăjită, zgâriată cu puţin pate de pasăre

...plus altele ce nu necesită mult efort la preparare, precum iaurt, ton din conservă cu suc de lămâie, portocale şi clementine ca gustări. Cel mai important este că îmi condimentez şi aromez mâncarea bine, cu sare, piper, rozmarin, maghiran, cimbru, busuioc etc. Mâncarea mea arată bine, are gust bun şi nu îngraşă aşa cum o făcea stilul meu de viaţă obişnuit, cu şaorme de la Osama, Fornetti pe fugă, McDonalds/KFC de câte ori treceam prin piaţă/mall şi bere la chefuri. Apropo de asta, nu beau alcool, pentru că nu am ce: berea e plină de calorii, vinul alb mă umple de alergii şi cel roşu nu îmi place. Fac şi mici (mari!) concesii. În primul rând că e nevoie de ceva dulce în fiecare zi, dar asta înseamnă o bucăţică de ciocolată, maxim o inimioară de Finetti de-aia din care ajunge pe o măsea. Nu am renunţat la Cola, pentru că e una dintre plăcerile mele la care efectiv nu vreau să renunţ. E recomandabil totuşi, să faceţi cum zice popa şi să lăsaţi sucurile carbonatate. Beau şi destul de multă apă.

Despre mersul la sală... în episodul următor.

Minte de poli - episodul II

Urăsc beculeţele de Crăciun. Dar să o luăm în ordine cronologică. În ultima vineri de facultate, am fost la laborator de Logic Design la domnişoara aceea drăguţă care îşi face codiţe împletite şi ne-a certat că nu ştiam ce sunt alea numărătoare Johnson (presupun că nu prea e relevant pentru voi că sunt una şi aceeaşi cu numărătoarele Moebius, despre care ştiam ce sunt). Aşa că am testat circuitul pe plăcuţă, ca o studentă silitoare ce sunt, exclamând atunci, pe loc "Aah, dar sunt beculeţe de Crăciun!". Adică se aprindeau LEDurile unul câte unul până când erau aprinse toate, apoi se stingeau unul câte unul şi o luau de la capăt.

Pot să promit că pe tot parcursul sărbătorilor m-am holbat la diverse instalaţii de beculeţe ca să îmi dau seama dacă sunt numărătoarele Johnson. Sau dacă măcar au asta în program, pentru că majoritatea au mai multe moduri de funcţionare. Aşa că stăteam, aşteptând ca după ce se aprind toate cele de o culoare, apoi două câte două, apoi clipocesc toate deodată... aşteptam Johnsonul, mama lui de Johnson. Facultatea m-a stricat de cap.

Sex festiv

Promit că articolele astea cu sfaturi şi idei din revistele de femei sunt cele mai simpatice. Asta pentru că sunt o fire mai mult decât ironică şi aceste articole servesc ca bază de discuţie în ceea ce priveşte moravurile sociale contemporane... Bine, hai, gata cu introducerea, să trecem la partea cu sexul, că precis pentru aia citiţi. (Adică mama se exclude, ea citeşte numai pentru că sunt fiică-sa, dar ştie că glumele grobiene care urmează provin doar din necunoştiinţa mea de cauză).

Aşadar, articolul peste care tocmai am dat este o serie de 5 poziţii sexuale incitante pentru Sărbători. Şi stăteam eu şi mă gândeam cum poate fi sexul special de Sărbători? Îşi pune cineva zurgălăi? Sau strigă ho, ho, ho în loc de oh, oh, oh? Iese cineva să se dea cu săniuţa dezbrăcat? Sau e ceva freaky, cu globuri şi mai ştiu eu ce, vorba bancului cu îngeraşul înfipt în brad? Aparent, iar m-am gândit prea departe. Ideea era mai alta.

Sugestiile lor sunt mai degrabă nişte americănisme prost preluate, cu tentă de telenovelă ieftină. În sensul că, probabil în afară de viloacele în care servitorii dau din pedale la centrala termică şi încarcă sobele cu cărbuni, în beciuri mizere şi toxice, nu ştiu în casa cui poate fi atât de cald încât să te tenteze să stai gol pe podea. Şi frigul ca frigul, parchetul ca parchetul şi mocheta ca mocheta, dar sub brad e plin de ace, care mai mult ca sigur că nu te îmbie la o experienţă prea confortabilă. Adică e contraproductiv pentru câteva minute de urmat sfaturile din revistele de femei să stai apoi să îţi tot scoţi câte un ac de brad din umăr, din talpă, dintre dinţi sau de mai ştiu eu unde puteau acele alea să ajungă.

Apoi, mai e un sfat tare simpatic despre cum tipul poate să o ia pe tipă de glezne şi să le tot încrucişeze, alternând mişcarea. Ştiţi bicicletele alea naşpa de la teleshopping? Exact imaginea aia tâmpită mi-a trecut prin cap, cu câte o tipă îmbrăcată în "treling" care tot trage de mânere şi le încrucişează şi le descrucişează în timp ce se dă pe bicicletă. Bineînţeles că imaginea include şi zâmbetul jovial care spune "Nu e greu deloc! Iată că fac exerciţii fără efort şi slăbesc instantaneu!"

Dar cel mai romantic sfat este cu siguranţă primul. Nu-i vorbă, mi-aş explica punctul de vedere mai pe larg dar cred că ar trebui să exagerez cam mult şi, ţinând cont că sunt sărbătorile, ar trebui mai degrabă să scriu un post romantic, festiv şi siropos despre lumină în casă, cozonac şi Moş Crăciun.

Să aveţi sărbători şi sărbăutori fericite!

Sărbători

Se spune că toată lumea e mai bună de sărbători. Nu chiar. Atât doar că sunt mai motivaţi şi au mai multe oportunităţi de a face binele. Luni şi marţi am stat în picioare de la orele 15 până la 23, împreună cu o echipă minunată, pentru a coace prăjituri. Prin OSUT, am obţinut ingredientele de la magazinul CORA, cărora ţin să le mulţumesc din suflet pentru că au fost singurul hipermarket care nu ne-a închis telefonul în nas pe motiv că e sfârşitul anului şi nu mai au fonduri.

A urmat o parte neplăcută şi anume că, din două cămine ce au cuptoare în oficii, primul la care am încercat ne-a dat afară, pe motiv că ardem gazul, de parcă fix ea, administratoarea, ar fi scos din buzunarul ei. Am decis să intrăm în căminul 1 incognito, unde am fost primiţi mai mult decât călduros de fetele de acolo. Au cerut reţeta, ne-au servit cu clătite, cu vin fiert, ne-au împrumutat tăvi şi vase, ca să putem coace pe două etaje, nu numai pe unul, ba unele chiar au pus mâna la frământat. Ţin să spun că, în afară de cei din OSUT, pe care cel mai probabil îi voi lăuda şi într-un feedback, au mai lucrat la acest proiect Andra Petrovai, Vali şi Ioana, care au fost de nota 10, deşi aveau de predat teme în ziua următoare.

Până acum, am servit prăjiturelele în 3 dintre cele 7 cămine şi am strâns, împreună cu concertul organizat de Matei, aproape 28 de milioane pentru Casa de tip familial "Maica Domnului". Astăzi vom merge cu cadourile pe care copiii le-au cerut de la moşu' şi ne vom juca cu ei. Dar nu voi spune în niciun moment că acest proiect s-a făcut doar pentru că este sărbătoare.

Atât eu, cât şi OSUT, cât şi întreaga generaţie de tineri, ne-am lovit în mod repetat de scepticism, de prejudecăţi, de lipsa de încredere că vom reuşi să schimbăm ceva. Chiar şi mama se îndoia că vom reuşi să strângem mare lucru. Dar schimbarea e aici. Cu oamenii minunaţi care se implică, oameni care nu au limite pentru că nu sunt obişnuiţi cu mentalitatea de tip vechi, mentalitatea "te zbaţi degeaba". Pentru noi, nimic nu e degeaba. Noi vă suntem tinerii.

O, oooo, ghinioane deloc!

Cică vor să legalizeze meseria de vrăjitoare. Nici nu am ce comenta. Să fac bancuri cu Harry Potter e ca şi cum aş alege calea cea mai uşoară de umor. Referinţa la Cargo şi Ziua Vrăjitoarelor am pus-o în titlu. Faza cu flacăra violet s-a fumat de aproape un an. Aşa că mai bine mă abţin.

Să aveţi o seară magică!

Minte de poli - episodul I

• Am fost la Harry Potter zilele trecute, cu Ioana Bălaş şi Ştefan. Intrând în lift, îmi cade privirea pe plăcuţa de specificaţii, pe care scria "maxim 16 persoane în lift". Instantaneu m-am gândit că probabil e un lift pe 4 biţi... Moment în care mi-am dat seama că facultatea m-a stricat de cap.
• Un coleg îmi povestea la curs că a visat o tipă ce avea mare nevoie de un FPGA şi că el avea unul şi vroia să i-l dea. Dincolo de implicaţiile freudiene, sunt sigură că facultatea l-a stricat de cap.
• Tata îmi spunea, legat de gândirea de Poli, că la sală e recomandat, în funcţie de efectul dorit (forţă sau fibră), să faci mai puţin sau mai mult de 10 repetări. El s-a oprit la numărul 8, respectiv 16 repetări, ca să fie rotund.

În altă ordine de idei, sunt convisă că LD poate fi servit ca aperitiv pentru chefuri. 2 ore de învăţat la LD îmi fac o poftă de petrecere ca niciodată, ca dovadă ziua lui Jo de aseară (încă odată, la mulţi ani Jooo!). A confirmat şi Cătălina. Iar efectele adverse sunt puţine: o mică obsesie legată de cuvintele LEMON şi Hamming, precum şi un reflex idiot de a începe numărătorile de la 0 în loc de 1. Ceea ce "se merită"...