Sărbători

Se spune că toată lumea e mai bună de sărbători. Nu chiar. Atât doar că sunt mai motivaţi şi au mai multe oportunităţi de a face binele. Luni şi marţi am stat în picioare de la orele 15 până la 23, împreună cu o echipă minunată, pentru a coace prăjituri. Prin OSUT, am obţinut ingredientele de la magazinul CORA, cărora ţin să le mulţumesc din suflet pentru că au fost singurul hipermarket care nu ne-a închis telefonul în nas pe motiv că e sfârşitul anului şi nu mai au fonduri.

A urmat o parte neplăcută şi anume că, din două cămine ce au cuptoare în oficii, primul la care am încercat ne-a dat afară, pe motiv că ardem gazul, de parcă fix ea, administratoarea, ar fi scos din buzunarul ei. Am decis să intrăm în căminul 1 incognito, unde am fost primiţi mai mult decât călduros de fetele de acolo. Au cerut reţeta, ne-au servit cu clătite, cu vin fiert, ne-au împrumutat tăvi şi vase, ca să putem coace pe două etaje, nu numai pe unul, ba unele chiar au pus mâna la frământat. Ţin să spun că, în afară de cei din OSUT, pe care cel mai probabil îi voi lăuda şi într-un feedback, au mai lucrat la acest proiect Andra Petrovai, Vali şi Ioana, care au fost de nota 10, deşi aveau de predat teme în ziua următoare.

Până acum, am servit prăjiturelele în 3 dintre cele 7 cămine şi am strâns, împreună cu concertul organizat de Matei, aproape 28 de milioane pentru Casa de tip familial "Maica Domnului". Astăzi vom merge cu cadourile pe care copiii le-au cerut de la moşu' şi ne vom juca cu ei. Dar nu voi spune în niciun moment că acest proiect s-a făcut doar pentru că este sărbătoare.

Atât eu, cât şi OSUT, cât şi întreaga generaţie de tineri, ne-am lovit în mod repetat de scepticism, de prejudecăţi, de lipsa de încredere că vom reuşi să schimbăm ceva. Chiar şi mama se îndoia că vom reuşi să strângem mare lucru. Dar schimbarea e aici. Cu oamenii minunaţi care se implică, oameni care nu au limite pentru că nu sunt obişnuiţi cu mentalitatea de tip vechi, mentalitatea "te zbaţi degeaba". Pentru noi, nimic nu e degeaba. Noi vă suntem tinerii.

2 comments:

  1. Frumos, chiar frumos. Așa e. Nu e vorba de zbătut dejaba. Este drept că dăm peste tot felul de oameni în asemenea încercări, dar dacă nu ne lăsăm, izbutim!

    ReplyDelete
  2. Din păcate nu e mentalitate de tip vechi! Ai auzit de expresia: "Încerc să împing zidul!"? Poate încearcă cineva si din partea cealaltă să-l împingă.. :D
    Oricum, cu tineri ca voi nu îmi e frica sa imbatrinesc..
    .. Si se va găsi întotdeauna cineva sa se gândească la copiii care n-au părinti!..

    ReplyDelete