Burlacule, fugi!
Tata are o vorbă când trece cu maşina pe lângă vreun alai de nuntă. Ăia claxonează, se manifestă, îşi flutură florile şi baloanele de pe capotă şi tata şopteşte "Fugi, bă. Fugi cât mai poţi." Bineînţeles că o face în mod ironic. Ceea ce am văzut în schimb, astăzi, pe net, m-a făcut să mă manifest mai tare decât claxoanele mai sus menţionate. E vorba despre un tânăr sau mai puţin tânăr (nu s-a specificat) domn, actualmente burlac, român şcolit la nemţi şi pe la Monaco, plin de bani şi pe care s-au gândit ăştia de la Antena 1 să îl combine cu vreo frumuseţe. Până aici, nimic ieşit din comun. Doar că frumuseţile alea care concurează pentru inima şi - cel mai probabil - portofelul burlacului, sunt, în majoritatea lor, nişte fiinţe dubioase. Să mă explic: dacă m-aş întâlni cu vreuna din ele pe stradă, mi s-ar declanşa instinctele de Fight or Flight şi, dacă aş avea la dispoziţie trandafiri roşii, nu i-aş oferi galant, ci probabil aş răsturna vreo câteva găleţi de flori în calea lor ca să le încetinesc până ajung la adăpost.
Sunt hidoase. Şi nu glumesc. Ştiu că sunteţi obişnuiţi că noi, reprezentantele sexului frumos (bine, recunosc că am văzut şi bărbaţi frumoşi, deci nu e o terminologie tocmai corectă), să fim rele gratuit. Am găsit ieri un jurnal pe care l-a ţinut mama despre mine când m-am născut, în care menţiona în treacăt cum una dintre femeile de la maternitate avea 7 copii şi "arăta nasol". Cu alte cuvinte, ştiu că suntem rele, dar de data asta se merită cu vârf şi îndesat. Printre minunatele noului sezon de Burlacul se numără:
Sunt hidoase. Şi nu glumesc. Ştiu că sunteţi obişnuiţi că noi, reprezentantele sexului frumos (bine, recunosc că am văzut şi bărbaţi frumoşi, deci nu e o terminologie tocmai corectă), să fim rele gratuit. Am găsit ieri un jurnal pe care l-a ţinut mama despre mine când m-am născut, în care menţiona în treacăt cum una dintre femeile de la maternitate avea 7 copii şi "arăta nasol". Cu alte cuvinte, ştiu că suntem rele, dar de data asta se merită cu vârf şi îndesat. Printre minunatele noului sezon de Burlacul se numără:
- femeia cu faţa cea mai manglită evăr
- şugubeaţa cu ochii asimetrici
- regina piţipoancelor, o tipă cu faţa căpşunită, fleoşcăită şi acoperită de kilograme de fond de ten şi ruj psihedelic
- o tanti cam grăsuţă şi care nu a mai fost la coafor de când s-a inventat foarfeca de metal
- o tipă vopsită până la sprâncene cu mov urât, fapt care mi-l explic fie prin tehnica de machiaj (şi-a aşternut fardurile pe podea şi apoi s-a tăvălit prin ele), fie prin faptul că e bătută şi vroia să acopere vânătăile (caz în care deja mă simt prost că mi-am bătut joc de ea)
- Joker din Barman Begins, uşor ofilit
- regina manelelor, completă cu degete ca cârnăciorii, rochie făcută din sfoară de borcane şi o faţă de masă veche, zâmbet de "băiete, hai încoa' să mi se încreţească grăsimea de pe braţe pe costumul tău de burlac sexos."
- femeia cu ulei natural pe faţă şi sprâncene desenate de un pictor cubist
- tanti ai cărei sâni spun: "te rog eliberează-ne din tortura asta de sutien cu push-up extrem şi promitem să ne lăbărţăm în direcţii linear independente"
- tanti cu nasul lung cât palma mea
- regina piţipoancelor wannabe, care a reuşit doar să asorteze rujul psihedelic cu unghiile total diferite şi să îşi pună tiară contrafăcută în freză
- un alt Joker, ceva mai tânăr
Am totuşi câteva întrebări. Una dintre ele e dacă fotografii care fac pozele astea le dau câteva exemplare fetelor, ca să îşi aleagă. Ele se văd înainte să apară în Libertatea? Le machiază cineva înainte să pozeze? Le îmbracă? Le dă măcar vreun sfat prietenesc? Din sute de fete, cât se spune că au participat la casting, ele sunt cele mai alese? Vă rog, cei care nu aveţi ce face zilele astea, să aruncaţi o privire aici, că poate îmi daţi dreptate. Ca să nu ziceţi că sunt eu rea şi mi-e ciudă pe ele, frumoasele lumii.
PS: Puncte bonus pentru cine o identifică pe studenta la Politehnică!
PS: Puncte bonus pentru cine o identifică pe studenta la Politehnică!
Bilanţ pascal
[iniţial vroiam să pun direct pe facebook, dar era prea lung]
după aproape 3 zile de muncă:
poate vă trece prin cap să nu veniţi la udat... :-w
după aproape 3 zile de muncă:
- 2L lichior de ouă (de data asta mai tare ca precedentul)
- Angel Food Cake dublu (pe două nivele, glazurat cu ciocolată)
- 3 farfurii de cuburi cu nucă şi cafea ornate cu ciocolată albă
- 2 farfurii de prăjitură Bounty
- 2 farfurii de Pizza Rolls (aproape consumate deja)
- 2 bucăţi de foietaj cu piept de pui pentru amatorii mâncărurilor bine aromate
- Chocolate Torte cu topping de frişcă
- o farfurie cu vârf de Checkerboard Cookies (se vede modelul de tablă de şah mai bine ca niciodată)
- ruladă de biscuiţi bicoloră
- şi nu în ultimul rând un apartament ordonat, curăţat, aspirat şi "şurluit" în toate felurile.
poate vă trece prin cap să nu veniţi la udat... :-w
Un câne fără lanţ (variantă de la povestea cu evolventa cercului)
Am să încep de data aceasta cu precizarea sursei de unde am preluat materialul (visurat.ro) şi cu un citat de efect, care exprimă, în esenţă, întregul filmuleţ:
Sunt o iubitoare a animalelor. Nu genul de iubitoare de animale care aruncă cu vopsea pe blana naturală sau care pupă câinii pe bot, de dragi. Îmi plac mult câinii şi apreciez pe cine are grijă de un animal de casă, în general. Nu am nimic nici măcar împotriva celor care cresc şerpi, tarantule şi rechini. E dreptul lor să ţină ce vor ei în casă. Am totuşi un dinte pentru câinii vagabonzi. V-aţi prins de subtilitate, da? Am un dinte pentru ei pentru că şi ei au mai mulţi dinţi pentru mine.
Am primit şi eu, pe facebook, o invitaţie la un eveniment împotriva eutanasierii câinilor vagabonzi. Problema a fost, în principal, faptul că susţin eutanasierea câinilor. Dacă aş vorbi toate ce le scriu acum, cred că ar fi momentul să respir adânc şi să aştept criticile de genul "n-ai suflet" sau "criminalo!", cum s-a scandat din belşug la mitingul din filmuleţul de mai sus.
În primul rând, i-aş eutanasia de mila lor. Şi-aşa câinii comunitari sunt vai şi amar de capul lor, sunt sursă de tot felul de boli şi trăiesc... mai rău decât un câine, pentru că un câine cu stăpân e hrănit în mod regulat, probabil ţinut la adăpost şi din când în când dus la veterinar. Un câine vagabond e în cele mai multe cazuri slăbit, nemâncat, înrăit şi periculos. Nu mai bine le tai din suferinţă? Cică nu atacă decât în anumite circumstanţe: când este lovit, încolţit sau când este în călduri. Poftim? Dacă fiecare femeie umană premenstruală şi-ar muşca iubitul de mână şi l-ar mutila pe viaţă/marca psihologic/infecta cu rabie, sunt ferm convinsă că bărbaţii s-ar ţine departe şi în curând am ajunge la extincţie. Revenind, cu ce mă încălezşte pe mine că m-a muşcat o căţea castrată? Oare o să mă gândesc, în timp ce iau injecţii în burtă şi/sau fund, "ha! măcar proasta n-o să aibă progenituri!"? O să mă gândesc că peste câţiva ani vor fi mai puţini câini, statistic vorbind? Pe cine interesează statistica atunci când e victimă sau apropiat de victimă şi nu poate trage pe nimeni la răspundere? Soluţia ar fi să le fie scoşi dinţii şi apoi castraţi, dar faţă de asta eutanasia e mai umană.
Un nene dădea în dreapta şi în stânga cu "suntem creştini, nu criminali!". Da, adică nu omorâm oameni. Conform Bibliei, din câte îmi amintesc (şi chiar am citit pasajul ăla), animalele sunt la dispoziţia omului să facă ce vrea cu ele. De asemenea, din punctul de vedere al religiei, animalele nu au suflet. Iar când animalul se ridică împotriva omului e cazul ca aceşti protestatari să îşi pună o problemă. Oricum e clar că nu au mare discernământ din acest punct de vedere, acelaşi nene care explica cât suntem de creştini fiind acelaşi care a propus să dăm foc parlamentarilor care vor introduce legea eutanasiei.
Cică dacă le arunci o bucată de pâine nu te muşcă. Hai, sictir. O să mă apuc să umblu blindată cu bucăţi de pâine, de cârnaţi şi de parizer ieftin pe care să le arunc atunci când sunt la mila câinilor. E ca şi cum mi-ar spune să umblu cu câţiva lei la mine, că nu mă omoară hoţii dacă le dau banii de bunăvoie. Tanti, vă terorizează hingherii? Pe mine mă terorizează colţii dezgoliţi ai unui câine înrăit. Mă terorizează să intru cu taxi-ul până la uşa scării de frica vagabonzilor (umani şi mai ales animali), mă terorizează ideea acelor înfipte, antirabic vorbind, în diverse părţi anatomice. Vă terorizează cum scâncesc câinii când îi iau hingherii? Mă terorizează cazurile de copii nenorociţi de câini vagabonzi, precum şi moartea unor oameni atacaţi de astfel de câini. Şi acolo s-a scâncit. Atât că au fost scâncete şi plânsete umane. Nu iubiţi animalele mai mult decât pe oameni. Şi încă ceva: mie dacă mi-ar arunca cineva cu vopsea pe blană, cred că mi-aş cumpăra altă blană.
Nu concep să fim iarăşi terorizaţi de aceşti hingheri care umblă prin cartiere şi fac ordine. [o tanti iubitoare de animale, pe la minutul 7:11]
Sunt o iubitoare a animalelor. Nu genul de iubitoare de animale care aruncă cu vopsea pe blana naturală sau care pupă câinii pe bot, de dragi. Îmi plac mult câinii şi apreciez pe cine are grijă de un animal de casă, în general. Nu am nimic nici măcar împotriva celor care cresc şerpi, tarantule şi rechini. E dreptul lor să ţină ce vor ei în casă. Am totuşi un dinte pentru câinii vagabonzi. V-aţi prins de subtilitate, da? Am un dinte pentru ei pentru că şi ei au mai mulţi dinţi pentru mine.
Am primit şi eu, pe facebook, o invitaţie la un eveniment împotriva eutanasierii câinilor vagabonzi. Problema a fost, în principal, faptul că susţin eutanasierea câinilor. Dacă aş vorbi toate ce le scriu acum, cred că ar fi momentul să respir adânc şi să aştept criticile de genul "n-ai suflet" sau "criminalo!", cum s-a scandat din belşug la mitingul din filmuleţul de mai sus.
În primul rând, i-aş eutanasia de mila lor. Şi-aşa câinii comunitari sunt vai şi amar de capul lor, sunt sursă de tot felul de boli şi trăiesc... mai rău decât un câine, pentru că un câine cu stăpân e hrănit în mod regulat, probabil ţinut la adăpost şi din când în când dus la veterinar. Un câine vagabond e în cele mai multe cazuri slăbit, nemâncat, înrăit şi periculos. Nu mai bine le tai din suferinţă? Cică nu atacă decât în anumite circumstanţe: când este lovit, încolţit sau când este în călduri. Poftim? Dacă fiecare femeie umană premenstruală şi-ar muşca iubitul de mână şi l-ar mutila pe viaţă/marca psihologic/infecta cu rabie, sunt ferm convinsă că bărbaţii s-ar ţine departe şi în curând am ajunge la extincţie. Revenind, cu ce mă încălezşte pe mine că m-a muşcat o căţea castrată? Oare o să mă gândesc, în timp ce iau injecţii în burtă şi/sau fund, "ha! măcar proasta n-o să aibă progenituri!"? O să mă gândesc că peste câţiva ani vor fi mai puţini câini, statistic vorbind? Pe cine interesează statistica atunci când e victimă sau apropiat de victimă şi nu poate trage pe nimeni la răspundere? Soluţia ar fi să le fie scoşi dinţii şi apoi castraţi, dar faţă de asta eutanasia e mai umană.
Un nene dădea în dreapta şi în stânga cu "suntem creştini, nu criminali!". Da, adică nu omorâm oameni. Conform Bibliei, din câte îmi amintesc (şi chiar am citit pasajul ăla), animalele sunt la dispoziţia omului să facă ce vrea cu ele. De asemenea, din punctul de vedere al religiei, animalele nu au suflet. Iar când animalul se ridică împotriva omului e cazul ca aceşti protestatari să îşi pună o problemă. Oricum e clar că nu au mare discernământ din acest punct de vedere, acelaşi nene care explica cât suntem de creştini fiind acelaşi care a propus să dăm foc parlamentarilor care vor introduce legea eutanasiei.
Cică dacă le arunci o bucată de pâine nu te muşcă. Hai, sictir. O să mă apuc să umblu blindată cu bucăţi de pâine, de cârnaţi şi de parizer ieftin pe care să le arunc atunci când sunt la mila câinilor. E ca şi cum mi-ar spune să umblu cu câţiva lei la mine, că nu mă omoară hoţii dacă le dau banii de bunăvoie. Tanti, vă terorizează hingherii? Pe mine mă terorizează colţii dezgoliţi ai unui câine înrăit. Mă terorizează să intru cu taxi-ul până la uşa scării de frica vagabonzilor (umani şi mai ales animali), mă terorizează ideea acelor înfipte, antirabic vorbind, în diverse părţi anatomice. Vă terorizează cum scâncesc câinii când îi iau hingherii? Mă terorizează cazurile de copii nenorociţi de câini vagabonzi, precum şi moartea unor oameni atacaţi de astfel de câini. Şi acolo s-a scâncit. Atât că au fost scâncete şi plânsete umane. Nu iubiţi animalele mai mult decât pe oameni. Şi încă ceva: mie dacă mi-ar arunca cineva cu vopsea pe blană, cred că mi-aş cumpăra altă blană.
3. Scurte. Mondenităţi
1. Oana Zăvoranu a trimis buchete de flori oamenilor importanţi din viaţa ei şi s-a împăcat cu toată lumea. Printre cei ce au primit buchetele se numără şi Ana Maria Prodan, a cărei reacţie, trimisă în emisiune, face toţi banii: "Te iubesc şi plâng ca vaca"
2. Natalia Mateuţ zice că Daniela Crudu i-a mărturisit că e virgină.
3. Un pictorial incendiar cu o tipă supranumită "cea mai sexy studentă din Cluj" arată lumii o pereche de sfârcuri de dimensiunea farfuriuţelor de cafea şi incredibil de necentrate. Totuşi sunt convinsă că tipa nu e de la Poli, pentru că restul ansamblului arăta chiar decent.
2. Natalia Mateuţ zice că Daniela Crudu i-a mărturisit că e virgină.
3. Un pictorial incendiar cu o tipă supranumită "cea mai sexy studentă din Cluj" arată lumii o pereche de sfârcuri de dimensiunea farfuriuţelor de cafea şi incredibil de necentrate. Totuşi sunt convinsă că tipa nu e de la Poli, pentru că restul ansamblului arăta chiar decent.
Grupuri
M-am enervat miercuri. În lumea mea se întâmplă lucruri care depăşesc orice principiu al logicii. Timp de 20 de ani, în care menţionez că mi-am făcut şi un buletin, şi un carnet de şofer, nu a trebuit pe niciun act scris ce grupă de sânge am. La şoferi mi-am făcut şi eu, ca tot omul, analizele alea de sânge, de auz, de aruncat cu privirea şi de toate cele, dar grupa de sânge nu mi s-a cerut. Ei bine, mi se cere acum pe un formular A4 cu prezenţa la ora de sport, că dacă vezi-doamne păţesc ceva să ştie ăia de la SMURD ce grupă de sânge am.
Problema mea era că, atunci când mi-am făcut buletinul, ştiam că mai demult se cerea şi grupa de sânge, dar mi s-a explicat frumos că oricum nu are validitate aia, că dacă ajungi pe la spitale, cu găleţi de sânge curgând din tine, oricum te mai testează odată ca să fie siguri că donatorul e compatibil. În fine, nu mă deranjează efectiv că trebuie să mă duc să mă înţepe (deşi nu îmi surâde deloc ideea), ci mai mult faptul că, în loc să am informaţiile astea vitale scrise pe acte serioase, plasticate şi uşor de găsit asupra mea în caz de vreo treabă, ele sunt scrise pe un formular tipărit pe A4, pus undeva între sutele de grupe cu care se face aerobic, ca SMURD să le găsească cu promptitudine. Societatea are încredere în mine îndeajuns încât să îmi pună un Logan sub fund, care statistic vorbind îmi oferă posibilitatea să îmi sparg capul de parbriz din cauza vreunui beţiv care nu dă prioritate. Aşadar în cazul în care sunt implicată în vreun accident serios şi curge sângele din mine ca din Niagara, nu e nevoie să se ştie grupa mea de sânge, dar dacă fac bubu când mă împiedic de stepper, sau dacă mă lovesc la fund când fac săritura în lungime, fix elicopterul SMURD aterizează în proximitatea mea şi mă salvează de la moarte sigură, pentru că există undeva o foaie pe care scrie ce trebuie. Hai, stictir, societate.
Un lucru demn de menţionat e cum s-a completat lista aia. Pe scurt, s-a minţit pe capete. Gagicile sunau înnebunite pe mami şi pe tati să întrebe oare ce grupă de sânge au, probabil luând în considerare şi că grupa lui tati nu e totuna cu grupa poştaşului, se făceau calcule, toată lumea îşi amintea de lecţiile de biologie şi... rezultatul? Foaia aia sfida toată statistica lumii. Din douăzeci şi ceva de fete, câteva am fost pe bază de sinceritate şi am recunoscut că nuştim de-astea, iar restul erau toate grupa 0 (pentru că toate grupele primesc de la grupa 0) şi AB4 (că au auzit ele că e cea mai rară grupă). V-aţi prins? Majoritatea fetelor au cea mai rară grupă. Gauss poate să-şi bage clopotul undeva.
Problema mea era că, atunci când mi-am făcut buletinul, ştiam că mai demult se cerea şi grupa de sânge, dar mi s-a explicat frumos că oricum nu are validitate aia, că dacă ajungi pe la spitale, cu găleţi de sânge curgând din tine, oricum te mai testează odată ca să fie siguri că donatorul e compatibil. În fine, nu mă deranjează efectiv că trebuie să mă duc să mă înţepe (deşi nu îmi surâde deloc ideea), ci mai mult faptul că, în loc să am informaţiile astea vitale scrise pe acte serioase, plasticate şi uşor de găsit asupra mea în caz de vreo treabă, ele sunt scrise pe un formular tipărit pe A4, pus undeva între sutele de grupe cu care se face aerobic, ca SMURD să le găsească cu promptitudine. Societatea are încredere în mine îndeajuns încât să îmi pună un Logan sub fund, care statistic vorbind îmi oferă posibilitatea să îmi sparg capul de parbriz din cauza vreunui beţiv care nu dă prioritate. Aşadar în cazul în care sunt implicată în vreun accident serios şi curge sângele din mine ca din Niagara, nu e nevoie să se ştie grupa mea de sânge, dar dacă fac bubu când mă împiedic de stepper, sau dacă mă lovesc la fund când fac săritura în lungime, fix elicopterul SMURD aterizează în proximitatea mea şi mă salvează de la moarte sigură, pentru că există undeva o foaie pe care scrie ce trebuie. Hai, stictir, societate.
Un lucru demn de menţionat e cum s-a completat lista aia. Pe scurt, s-a minţit pe capete. Gagicile sunau înnebunite pe mami şi pe tati să întrebe oare ce grupă de sânge au, probabil luând în considerare şi că grupa lui tati nu e totuna cu grupa poştaşului, se făceau calcule, toată lumea îşi amintea de lecţiile de biologie şi... rezultatul? Foaia aia sfida toată statistica lumii. Din douăzeci şi ceva de fete, câteva am fost pe bază de sinceritate şi am recunoscut că nuştim de-astea, iar restul erau toate grupa 0 (pentru că toate grupele primesc de la grupa 0) şi AB4 (că au auzit ele că e cea mai rară grupă). V-aţi prins? Majoritatea fetelor au cea mai rară grupă. Gauss poate să-şi bage clopotul undeva.
Subscribe to:
Posts (Atom)