A început să mă scoată rău de tot din sărite treaba cu "un singur click": poţi să transferi bani cu un singur click, să accesezi subiecte de examene, poţi să faci cumpărăturile de Crăciun, poţi să te spovedesşti pă mess sau, mai nou, chiar să faci pe Big Brother cu copiii din parcuri.
Lăsând la o parte faptul că procesul implică nu numai mouseul şi calculatorul, ci şi tastatura, o conexiune la Internet, un sistem de operare, un browser funcţional, antiviruşi, precum şi efectiv să ştii adresa la care să te duci... Cică a apărut primul parc supravegheat cu camere video ale căror imagini ajung direct pe Internet, iar părinţii, cu un singur click, pot să vadă tot ce face copilul lor pe care l-au trimis la joacă. Adică nu tu pupături adolescentine, nu tu îmbrânceli, nu tu împins pe Gigel în noroi şi tras de cozi pe Andreea, că Big Brother e cu ochii pe tine... La fel şi nenea Raoul, vecinul de scară, în legătură cu care mami te-a avertizat ca nu cumva să intri în casa lui, sau să accepţi dulciuri de la el.
Pentru că părinţii nu ştiu cât vor sta să se zgâiască la pruncii lor, că doar i-au trimis afară, ca să nu mai aibă grija lor. Dar toţi psihopaţii, pedofilii şi obsedaţii vor fi 24/7 cu ochii pe puştii veseli din parcul on-line. Bună idee să cheltui bani pe un astfel de proiect. E ca şi super-bugetul programului de dat calculatoare la toţi elevii: bună, bună idee... (în loc să cheltui banii ăia pe nişte salarii de bodyguarzi la subiectele de bac şi de teze naţionale, doar-doar vor rămâne secrete şi nu vor trebui tocite de pe net, dar deja divagăm)
Showing posts with label jocuri. Show all posts
Showing posts with label jocuri. Show all posts
Un post care se poate citi cu un simplu/singur click
Posted by
Unknown
at
Friday, December 26, 2008
Un post care se poate citi cu un simplu/singur click
2008-12-26T10:16:00+02:00
Unknown
copii|Internet|jocuri|
Comments
Vă mai amintiţi de PONG?
Pong a fost, din câte ştiu eu, primul arcade game. Era o vreme când jocurile erau de o penibilitate incredibilă faţă de cele actuale, pe vremea în care Prince of Persia era cel mai interesant şi avea şi grafica cea mai tare din tot neamul lor de jocuri. De fapt, şi acum ţin minte ce revelaţie a fost Jazz Jackrabbit pe lângă contemporanele lui. Eheheee, alea timpuri, asta evoluţie...
Pentru cei care sunt obsedaţi de jocurile noi, spectaculoase şi tridimensionale, iaca cea mai mică versiune de pong, aici.
Pentru cei care sunt obsedaţi de jocurile noi, spectaculoase şi tridimensionale, iaca cea mai mică versiune de pong, aici.
Posted by
Unknown
at
Sunday, November 02, 2008
Vă mai amintiţi de PONG?
2008-11-02T19:55:00+02:00
Unknown
computers|jocuri|link|
Comments
Viaţa bate... bancul
Un copil de 12 ani din Constanţa a fost înjunghiat pentru că făcea gălăgie în faţa blocului. Asta e bună de tot. Adică, şi eu am pornirile mele contra copiilor din bloc, când se joacă, împreună cu sora mea, de-a episodul 21 din Totally Spies şi folosesc armele sonice, dar până la a băga cuţitul în oameni mai este...
Ce-ar fi dacă m-aş apuca şi eu să înjunghii pe toţi care mă enervează?
Pe de altă parte, omul era ceea ce se numeşte un vigilante, un Spiderman sau un Batman (Batman, Batman) în devenire. Un justiţiar neleguit, un paria, un om care a simţit că este de datoria lui să înfigă un şiş în maleficul copil care făcea gălăgie. În definitiv, cu ce era copilul de 12 ani mai prejos decât Dr. Evil?
Pe o notă mai serioasă, ştirea asta mi-a adus aminte de bancul acela cu Alinuţa, care făcea gălăgie şi un vecin binevoitor i-a scos un ochi, apoi pe celălalt, urmând ca fetiţa să plece apoi în casă, pentru că s-a făcut întuneric. Cine ar fi crezut că nu mai e un banc bun? Ci o realitate sadică.

Monday, July 28, 2008
Viaţa bate... bancul
2008-07-28T19:48:00+03:00
Unknown
Alinuta|bancuri|copii|jocuri|stiri|
Comments
Demonstrează că nu eşti idiot.
Prin terminarea acestui joc.
Posted by
Unknown
at
Monday, July 28, 2008
Demonstrează că nu eşti idiot.
2008-07-28T15:59:00+03:00
Unknown
idiot|jocuri|link|
Comments
Subscribe to:
Posts (Atom)