Fazele zilei

Întotdeauna am susţinut că fiecare zi cu adevărat stresantă are 4 faze. Mai exact, psihicul meu şi nu numai, trece prin 4 etape:

Faza 1: E faza în care te simţi obosit a naibii, ai vrea numai să te trânteşti pe un pat şi să dormi jdemii de ore neîntors, eventual sforăind şi bălind perna, trezindu-te cu urme de cearşaf pe faţă şi cu dungi de pijama pe corp. În cazul în care, din motive, obiective, această nevoie de somn nu este satisfăcută, se întră în...

Faza 2: Cunoscută şi sub numele de fază de nervi, se manifestă atunci când toate te enervează şi nimic nu îţi convine. E cea mai periculoasă în ceea ce priveşte aspectul social, deoarece duce la debitarea a tot felul de tâmpenii negândite. Pe final merge spre depresie şi tristeţe, însă evoluează rapid într-o lungă...

Fază 3: Asta e cea mai simpatică. E faza în care râzi la orice tâmpenie. Deja psihicul începe să cedeze uşor, pe margini, să scârţâie, deplasându-se, uşor, de pe fix. Dispare complet orice stres legat de prima sau a doua fază, şi rămâne doar un simţ al umorului uber-dezvoltat, ca pe steroizi, care ia orice tâmpenie drept amuzantă. *

Faza 4: Ei bine, poate doar faza 4 e mai simpatică decât a treia. Aici, începi să te dezbraci. Nu neapărat pentru ce vă gândiţi voi cu minţile voastre profane, ci chiar ca să te culci, urmând într-un final instinctele ivite în Faza 1. Totuşi, nu exclud posibilitatea ca unii dintre cititorii mei să aleagă un alt scop pentru această ultimă fază.

* Prin faza a treia am trecut şi eu de curând, astăzi, aparent împreună cu ai mei, cu care am făcut bancuri slabe despre cantina unuia pe care îl cheamă Ciorbă, şi despre binecunoscutul profesor bălceştean ce foloseşte "Iiii, ce tri îţi dau acuma!" drept trademark. Aşadar:

- Care e clădirea preferată a lui Popiţa? Tribunalul.

- Care e editura preferată a lui Popiţa? Tritonic.

- Ce urmăreşte Popiţa la EuroSport? Triatlonul.

- De ce a făcut Popiţa atac de cord? De la atrii.

- Care e partea preferată din SQL a lui Popiţa? Triggerele.

- Cam câte bancuri proaste se pot face despre Popiţa? Două-tri.

Prietenii ştiu de ce

Se cântă cu dedicaţie specială pentru Dany.

Atac la stomac

Măi eu înţeleg că Click e ziar de scârboşenii. De fapt, atunci când intru pe siteul lor căutând abnormalităţi de comentat, îmi asum complet responsabilitatea pentru reţinerea bolului alimentar la loc sigur în stomac, mă pregătesc fizic şi psihic să citesc despre babe vasluiene, despre copilul fără faţă, despre fata-Avatar şi bătrâna cu coarne din China, dar ca ştirea ştirilor să fie "Zăvo: «Mama se bulăneşte şi se mameleşte cu amanţii în maşină»" mi se pare puţin deplasat.

A, scuze, am zis puţin deplasat? Oameni buni, la imaginaţia activă şi bogată pe care o am, care îmi permite să vizualizez imediat textele citite [hai ziceţi, aşa-mi trebe dacă citesc de mică, dacă eram utilizator începător al limbii materne scrise eram bine], e o ştire GROAZNICĂ!

[mai sus, sex machine]

Doamne dumnezeule, de ce? În primul rând de ce ai zice chestiile astea la televizor? E scârbos şi când se vorbeşte de eleva porno sau de Sexi Brăileanca, dar imaginea Mărioarei Zăvoranu bulănită în maşină îmi face stomacul să se întoarcă pe dos într-un mod imposibil de descris în cuvinte. Şi în maşină?! Tipa cred că abia încape în maşină, darămite să mai încapă încă cineva cu ea şi mai ales, tipul respectiv să aibă şi tenacitatea de a-i scoate hainele, de a-i da la o parte sânii şi straturile de grăsimoacă ca să ajungă până la chiloţi... Adică tipa are silueta lui Jabba the Hutt şi aparent caracterul fiică-si, care, dacă a ajuns să se intereseze de amanţii mamei, trebuie că, pe lângă faptul că e o ţaţă infectă, mai e şi cu capu' serios de tot.

Majoritatea oamenilor nu vor nici măcar să se gândească la ideea că părinţii lor... well, you know... deşi sunt dovezi clare. Spre exemplu ai mei au doi copii, faceţi voi deducţia logică. Şi dacă chiar există copii care nu blochează ideea şi ţin neapărat să o pună şi în ziar, măcar de-ar fi de-alde Rumer Willis, că imaginea lui Demi Moore cu Ashton Kutcher mă face să râd [de exemplu Ashton spunând duude, sweeet!], nu să nu mai mănânc toată ziua.

Precizări etimologice

Am promis de ceva vreme că voi aduce nişte lămuriri de ordin lingvistic. Mai exact, vreau să răspund prietenilor sudişti şi nu numai care presupun că orice cuvânt necunoscut lor şi pronunţat de ardeleni provine din limba maghiară.

Numero uno: Serus

Serus nu este sub nicio formă echivalentul maghiar al lui Bună ziua. Am fost în Ungaria şi a trebuit să învăţ câteva fraze esenţiale, printre care Bună ziua, Unde este WC-ul, Mulţumesc şi Pari un tip drăguţ. Primul era Ionopot sau, din amintirile mele, Ciocolom, pe care l-am reţinut pentru că seamănă cu ciocolată. Revenind, pronunţia ardelenească Serus provine de la Servus, deci din latină, unde însemna Sunt servul tău/Sunt la dispoziţia ta şi este la origine o formulare foarte politicoasă ce s-a preluat în multe limbi, inclusiv în maghiară, dar nu de acolo provine.

Numero dos: Idem

Pe tren încoace de la Slobozia m-a întrebat unul din pruncii de la Avram dacă idem înseamnă la fel în maghiară. [Dacă citeşti blogul şi te jigneşte cuvântul prunc, sorry dar îl folosesc în mod foarte general, nu că mă dau mare că pot să cer bere în cluburi şi să conduc Loganu' lu' tata]. E aceeaşi prejudecată greşită conform căreia cuvintele ce nu seamănă a română trebuie să fie preluate de la vecini, deşi multe sunt preluate de la nea' Traian, unde idem într-adevăr înseamnă la fel, identic. Dacă tot vă interesează, se foloseşte mai ales la lucrări ştiinţifice, ca să nu citezi sursa de fiecare dată.

Să zicem că acestea sunt oarecum pardonabile, dar vă rog frumos, frumos de tot, să nu vă aud prea curând că mă întrebaţi cum se pronunţă et caetera, pentru că voi răspunde prompt etîcî, nu eót choteráz.

IPW Slobozia

Cred că îmi voi forma un obicei în a lăuda IPWul de fiecare dată. În urma celui de la Slobozia, la fel ca în urma celui din vară de la Târgu Mureş. mi-a rămas acea strângere de inimă, cum că am lăsat ceva în urmă, cum că nu ştiu încotro vor evolua toate lucrurile pe care le-am zis şi le-am făcut, nu ştiu câţi dintre oamenii aceştia realizează că ţin la ei şi nu ştiu câţi dintre ei îmi răspund cu aceeaşi monedă.

Ştiu doar că a fost ceva frumos, ceva ce sper să retrăiesc de fiecare dată. Vreau să fie şcoala de vară, vreau iar simpozioane şi vreau iar distracţie, combinatozauri, jocuri, karaoke, discuţii, info, bancuri, iubire...

Revin cu ceva mai puţin emo când am inspiraţie şi timp de blogăreală. Salut!

Updates pascale

Nu am prea scris zilele astea pe motiv de muncă. Toată săptămâna am umblat și am meșterit și am curățat la ceea ce sper că va fi, după admitere, scumpul meu domiciliu. Apoi a mai fost și treaba de Paști, cumpăratul de bilete pentru simpozionul IPW spre care mă îndrept începând cu noaptea de marți, grație CFR... și uite cum a trecut timpul fără să mai apuc tastatură și inspirație simultan.

Să le detaliez așadar. În primul rând am umblat după mânere la tot felul de mobile și ce nu pot înțelege este de ce nu se modernizează cât de cât magazinele de pe vremea răposatului. La Fierul toți butucii, toate clanțele și șuruburile sunt amestecate și împrăștiate prin tot magazinul, te servește un nene cu mâinile murdare, care apoi îi strigă casieriței cât ai de plătit. Ceva de genul: "Maricicaaaaa, bate 15 lei pentru butoane la don'șoara!" La Salice în schimb, pe calea București, altă viață. Totul este expus frumos pe rafturi, să se poată vedea și alege. Tipul care te servește e amabil, curat, scrie la calcuator ce ai luat și cât ai de plătit, la facturare tanti citește de pe monitor, scoate factura, și apoi se aduce din depozit tot ce a cerut clientul. În mod surprinzător, nici măcar nenea de la depozit nu e murdar și unsuros pe mâini. Și întreb și eu ca proasta, că nu mă pricep, mare lucru i-ar costa la Fierul să modernizeze?

Totuși, am de menționat aici că amabilitatea oamenilor se schimbă în funcție de client. Prima dată am fost prin zonă cu Ale D, care era pe toace și cu freza aia nouă care îi vine extreeem de bine și o face foarte foarte sexy. Ăia mai că nu s-au îmburdat de pe scaune să îmi dea două mânere. A doua oară, când am fost cu Drăgo, care nu era pe toace și nici nu era bunăciune de fată... eh, mi-au zis să mă mai uit și singură.

Cât despre imediata mea plecare la simpozion, sunt destul de entuziasmată. Cu puțin noroc voi găsi pe cineva care să îmi rezolve bugul pe care programul meu îl are la instalarea pe XP, asta având în vedere că niciun om care e întreg la cap nu poate cere la minimum requirements pentru o aplicație chiar Windows 7. Numa' probleme îmi face versiunea asta pe 64 de biți, dar ce să-i faci...

Pe final vă las cu o mică glumiță, destul de veche și pe care majoritatea probabil ați auzit-o live de la mine, dar pe care posteritatea merită să o cunoască. Mai ales că e o poveste adevărată:

- Cum știi că ești la cinema în Ardeal?

- ???

- Când apare Gerard Butler pe ecran purtând doar un prosop în jurul taliei, se aud din sală 4-5 suspine de "iooooi". [desigur, în accentul specific, corcind puțin "o"-ul cu un "a"]

Side note: Ce-i drept îi drept, Gerard Butler îi bun băiat. E în stadiul de bunăciune masculină extremă, în care își permite să aibă zâmbetul strâmb și asta, în loc să-l strice, să-l facă și mai frumos. Mrrrrrr =)) Ale R știe de ce!

Las' mă Petrule, să vezi ce popor le dau!

Aveam o vorbă cu cei din excursia la Londra: "Romanians. They grow everywhere". Debitam şi noi, ca o glumă bună, că românii sunt o rasă atât de rezistentă şi de flexibilă încât nu gândacii vor fi cei care voi supravieţuii iernii atomice, ci românii, ei fiind deja obişnuiţi cu shaorma radioactivă şi cu cele mai absurde condiţii de viaţă. Mai mult, este adevărat că românii cresc peste tot, aşadar ne aşteptam cu toţii ca în curând să se schimbe motto-ul "Mind the gap between the train and the platform" în "Mind the Romanians between the train and the platform." pentru că o colonie de români poate creşte, supravieţui şi înflori chiar şi în acel gol celebru dintre tren şi platformă.

Dar, ca să continui cu expresiile anglofone, shit just got real. O familie de români chiar au crescut în casa unui om... şi chiar din Marea Britanie [click aici pentru link]. Adicătelea, o fameile de români, cu căţel şi purcel [bine, bine, numai cu copilul] a intrat să locuiască în casa unui tip care plecase pentru o perioadă. Tipul s-a întors după portofel şi nu mare-i fu mirarea să găsească oamenii trăind acolo liniştiţi.

Ei susţin că alt român le-a spus că e o casă goală, nelocuită, că nu voiau să fure nimic [Tibi drag], doar să trăiească acolo pe gratis o perioadă. Judecătorul spune că n-a mai văzut aşa ceva niciodată, că e scandalos. Adevărul trebuie să fie undeva pe la mijloc. În primul rând că românii au făcut şi curat acolo înainte să se stabilească, deci i-au făcut un bine omului. De altfel, nici nu ştiu ce mofturi a avut ăla la întoarcere să depună plângere, că mai bine îi angaja pe post de menajeră, grădinar şi debarasator de resturi de mâncare.

Gluma la o parte, cum să intri să trăieşti în casa omului? Şi să mai ai şi tupeul să îţi laşi maşina pe locul lui de parcare şi să-ţi aduci familionul cu tine? Efectiv să parazitezi aşa, să ai impresia că ţi se cuvinte să locuieşti unde vrei tu, cât că altul a muncit pentru casa respectivă? Păi aşa când să plec şi eu în circa patru ani la un master şi le voi spune că sunt româncă, să-mi zică "Daa, am şi eu unul la mine în casă. S-a instalat când eram în vacanţa de vară, dar ne-a fost milă să îl dăm afară, că a promis fii-mea că are grijă de el şi îi dă de mâncare şi îl duce la plimbare..."

Mare e grădina Domnului şi mulţi intră prin efracţie în ea!