Istoria

Ceea ce se întâmplă în Moldova este de-a dreptul extraordinar. Transmisiile live, discursurile şi reacţiile, totul pare scos din documentarele despre decembrie '89. Aceleaşi steaguri se flutură, acelaşi guvern democrat se cere. Şi nu pot rămâne impasibilă la asta.

Fac parte dintr-o generaţie care nu a trăit în comunism. Sunt, în schimb, copilul tranziţiei. Copilul care a mâncat biscuiţi şi nu Milka, iar apoi ciocolată Poiana la zece mii. Sunt copilul care a purtat ţiţo-nădrag (iegări de lână) şi pulovere croşetate de bunica, şi nu haine din Kenvelo. Sunt copilul care a citit [e drept că altfel nu ar fi scăpat ai mei de gura mea, iar cărţile erau o metodă destul de eficientă ca să mă facă să stau blândă] în loc să asculte muzică pe iPodul trimis din Străinezia. Şi am auzit poveşti care mai de care despre cum era înainte. Am auzit de puii de gostat, de cum unul din patru oameni ar fi putut fi colaborator al Securităţii şi despre cum parcă totuşi era mai bine. Am auzit că la televizor era limbaj de lemn şi că Ceauşescu şi sinistra lui soţie ocupau paginile ziarelor. Am auzit că nu era criminalitate, dar şi de lipsa dreptului la opinie.

Şi tremur la gândul că nu s-a întâmplat atât de demult. Tremur la gândul că, deşi acum pare că suntem pe drumul cel bun, şi la noi poate degenera situaţia într-o zi, aşa cum a degenerat în Moldova. Tot respectul meu pentru tinerii care au curajul de a ieşi în stradă acum, peste Prut.

de la Nistru pân' la Tisa/tot românu plângu-mi-sa