Vulgarisme .inc

Prin periplurile mele în această lume deopotrivă fascinantă şi respingătoare a Internetului, dau de tot felul de specimene, de oameni care mă derutează din ce în ce mai mult. De fapt, atât de mult încâtnu pot să mă abţin să nu împart şi cu voi aceste superbe perle de înţelepciune.

Citez utilizatorul unui forum aici, sau mai degrabă utilizatoarea [după nume], care dădea o pildă taaaare interesantă:

Doamna profesoara de religie ne-a povestit cum ca se facuse o emisiune despre casatorie ,despre importanta faptului ca tinerii casatoriti sa fie curati inainte de nunta.La emisiune au fost invitati doi tineri,soti si sotie,cu principii de viata crestinesti dar si altii care nu aveau tocmai principii ortodoxe.In timpul emisiunii din discutie in discuti se putea observa ca moderatorul era de partea celor cu principii mai putin ortodoxe si l-a un moment dat , ii intreaba pe cei doi soti crestini care este motivul pentru care se vrea ca viitorea sotie sau viitorul sot sa fie curati inaite de nunta.La care sotul scoate o periuta de dinti din buzunar si-i spune:Aceasta este periuta mea de dinti,ma spal in fiecare zi cu ea,este curata.V-o ofer dumneavoastra sa o folositi cu mare drag de acum inaite.

După ea, potopul (de oameni uimiţi a la Dooomnu Daan): Frumoasa pilda! Pe cat de simpla, pe atat de profunda ... Si inca e prea adevarata faza cu periuta de dinti! ... aici tare bine ai spus lucrurilor pe nume.

Ia mai uitaţi-vă voi prin jur. Da, da: Toate ecranele, clădirile înalte, Internetul şi formurile pe care aţi postat aceste misoginisme monumentale... Încă nu a realizat nimeni în ce secol suntem? Nu mă leg de concepţiile morale, de credinţele exprimate mai sus, da' de unde până unde a ajuns soţia ta, fiinţa pe care teoretic ai luat-o de cât îţi era de dragă, să fie periuţa ta de dinţi?

Comparaţia părţilor genitale fenimine cu o periuţă de dinţi este extrem de nefericită. mai lipsea puţin şi ajungeam să comparăm femeile cu un sul de hârtie igienică sau cu şerveţelele de muci. Ajungeam să considerăm actul sexual numai o împlinire a unor nevoi fundamentale [ale bărbatului, femeia e doar mijlocul de împlinirea al acestor nevoi, nu?] Cum rămâne cu restul chestiilor care duc spre actul sexual?

Nebuni sunt şi vor exista întotdeauna, dar de ce ne luăm după ei? De ce le lăudăm iniţiativele şi îi transformăm în modele pentru alţii? De ce idolatrizăm afirmaţiile unor oameni precum acesta, care mă mir cum de nevastă-sa nu a plecat din emisiune imediat ce a auzit astfel de cuvinte?

Şi ne întrebăm de ce există atâtea nefericite bătute de soţi... Pentru că suportă, de-aia! Pentru că nu au curajul să taxeze astfel de exprimări.

Filmul. Nu al copiilor

Deci fusei implicată într-un proiect YouthBank şi am filmat cu o echipă de oamini prin universităţi, oaminii ne-au montat filmul şi noi am vândut bilete la film ca apoi să dăm banii unui copil bolnav de leucemie. A fost destul de ok, din câte am înţeles s-au strâns 25 de milioane direct, plus alte donaţii de la persoane serioase care au fost impresionate de demersul nostru şi au virat în contul băiatului ceva bănuţi. Ideea cu proiectul nu era însă numai ajutorarea pruncului, că atunci am fi făcut o chetă şi gata. Sincer, m-a deranjat interpretarea pe care unii au dat-o proiectului nostru.

Vorbesc despre un post de televiziune care a rulat materialul despre noi cu titlul Filmul Copiilor, sau altă publicaţie care ne-a făcut micuţi regizori. Or, mi se pare că ne-au luat de parcă am fi făcut teatru de păpuşi! Deşi ne-am chinuit să facem un film cât de cât orientativ, cu oferta educaţională a fiecărei universităţi prezentată lejer [pe principiul că dacă le captează interesul nu sunt ei handicapaţi să nu ştie căuta pe google ce îi interesează mai departe] şi cât de cât orientativ. YouthBank, din câte am înţeles, urmăreşte ca tinerii să schimbe ceva în comunitatea lor şi noi asta am vrut să facem.

Eu una sunt mulţumită de ce am reuşit. Cei ce au văzut filmul s-au simţit măcar puţin mai bine informaţi cu privire la ce facultate pot să aleagă. Şi atunci? Atunci noi, care am găsit sponsorizări şi parteneriate, care am făcut procese verrbale, care am luat ţeapă de la NCN, care am umblat prin peste 20 de licee clujene ca să ne prezentăm oferta, care nu numai că am strâns 2500 de RON pentru copilul acela, dar am şi atras atenţia unor oameni asupra cazului său, care am găsit echipă de filmare, care am umblat pe la rectori şi pe la cancelari de Universitate, care am bătut la uşă la Cinema Victoria şi am reuşit să-l închiriem, care ne-am descurcat cum am putut prin hăţişul realizării unui proiect de asemenea proporţii, NOI SUNTEM MICUŢII? NOI suntem priviţi de sus, cu atitudinea de cine mi-s eu că am peste 25 de ani?

Şi eu am peste 18 ani. Şi am carnet de conducere, merg la Londra pe munca mea [a fost concurs, nu loterie ce am câştigat eu], sunt redactor-şef la revista numărul 1 pe judeţ, EXUVII şi astea sunt doar câteva din chestiile pe care le-am realizat anul acesta. Şi nu numai eu intru în discuţie, ci întreaga echipă de oameni extraordinari cu care am lucrat la proiectul YB: Flavia [coordonatoarea noastră], Alex Drăgoescu, Ale Mondoc, Roxy Lupean şi Mihai Lupu. Toţi, dar absolut toţi, au un viitor mare şi veţi mai auzi de ei cu siguranţă...

Şi merităm noi o astfel de titulatură? De copii mici şi proşti? De prunci care s-au jucat de-a filmul?

SloMo

Trebuie să recunoaşteţi că, uneori, e chiar tare când două tipe apar îmbrăcate la fel la o nuntă. Dar şi mai tare e atunci când parcă toate videoclipurile şi emisiunile sunt trase la xerox, seamănă între ele şi nici nu mai ştii care e a cui melodie. Şi, cireaşa de pe tort, spre deosebire de gagicile care îşi vor atunca priviri prine de răutăcisme în cazul în care se produce vreun incident de asemănare între două outfit-uri, nu am văzut niciodată doi realizatori de clipuri video să se acuze care a venit primul cu idea.

Este vorba despre tendinţa de a da totul în slow motion. Da, don'mle, chiar e interesant primele 5 minute când vezi tipe cu părul îngheţat în aer şi când vreun şmecher face o săritură de capoiera în 3 cadre, dar de acolo până la oameni plini de transpiraţie şi la care le aruncă unii pungi în cap e totuşi o diferenţă. Am înţeles metafora, am înţeles că nu suntem atenţi la detalii, nu vedem mişcările subtile, dar ce e atât de profund într-un videoclip cu un boxer transpirat şi bărbos care se mişcă în slow motion? Ce să mai zic că nu se potriveşte (da dăloc!) cu versurile sau cu gagicuţa care le cântă într-o veselie despre iubirea ei eternă şi despre cum vrea să îl ţină aproape pe iubiţelul ei. Păi dacă iubiţelul tău e ăla care îşi împrăştie sudoarea pe obiectivul camerei de filmat, te sfătuiesc să îi propui să facă un duş înainte să îl ţii prea aproape. Altă dovadă incredibilă de simţ artistic este în acelaşi videoclip, însă cu un alt tip. Spre deosebire de Rocky de cartier, acesta îşi toarnă o sticlă de apă plată în cap. De ce? Dar de ce? Nu mă întrebaţi pe mine. [linkul]*

Oricum, am observat că e o tendinţă în ultima vreme. Până şi Akcent, băieţii care până acum 5 ani nu aveau nici bani de bilet, s-au trezit cu un clip foarte la modă. După părerea mea, care nu înţeleg moda, mi se pare absurd să filmezi cum nişte tipe primesc nişte pungi cu apă în cap. Asta a făcut orice puşti până la vârsta de 12 ani, singura diferenţă fiind că ei nu au văzut faza în slow motion. [linkul]*

Pe viitor, sugerez să dea cu încetinitorul şi cum tanti de la scara B alunecă pe scările cu polei manufacturat de prunci şi cum Gigeluţ o trage pe Andreiuţa de codiţe şi ea se strâmbă. Ar fi ... metafizic.

* linkurile vă duc direct unde începe faza. Nu e nevoie să vă uitaţi la tot videoclipul, că dăunează la IQ.

ing. Scufiţa Roşie

Slagsmålsklubben - Sponsored by destiny from Tomas Nilsson on Vimeo.

Una cu injinieri... via dalinku.ro

Nimic mai mult...

Nimic mai mult decât o modă trecătoare. Aşa mi se pare noua găselniţă cu asistentele sexy, pe care fiecare realizator de emisiune vezi-Doamne serios şi-o cocoţă pe scenă la loc de cinste, cu picioarele la vedere. Da, toată lumea are acum asistentă. Ciutacu glumeşte că şi-ar lua şi el una, lumea se învârte că piţipoanca lui Capatos şi-a făcut poze cu telefonul.

Dar nu va ţine mult. Nu va ţine mult deoarece am încredere în simţul estetic al telespectatorilor români. Consider, deşi poate sunt idealistă şi credulă, că frumuseţea unei femei se citeşte şi în privirea ei. Fotomodelele cele mai cotate, actriţele cele mai adorate de la Hollywood, toate au un "ceva" în privire. Ceva care, dacă nu e inteligenţă, e totuşi o rudă apropiată a ei. Orice poză, orice campanie publicitară de succes care are o gagică drept imagine este datorată şi faptului că gaicile astea îţi captează atenţia prin modul cum te privesc.

Ori, uită-te în ochii unora cum este Loredana lui Capatos. Blondă, da. Cu silicoane, da. Cu picioare lungi, da. Cu privirea goală. Cu o privire care nu spune nimic. Cu o privire care inspiră cel mult milă, în niciun caz siguranţă pe sine, sex-appeal şi vino-ncoa. Văd că aparent e bunoacă, dar nu are nimic special, nimic care să te ţină cu ochii zgâiţi la emisiune.

Fizicul e un factor, dar nu ajunge pentru a atrage atenţia... Ar fi trist să fiu singura care gândeşte aşa.

Zăh Balcan gărlz

Nu. Pur şi simplu nu o să vă fac plăcerea de a comenta Eurovisionul.

Trekkie

Am fost la Star Trek. Filmul, as in filmul bazat pe seria originală, cea cu Kirk, Spock & compania. Mă ştiţi dej afan SF aşa că vă rog să rădbaţi cu sctoicism o relatare a părerilor mele despre film, sau să închideţi blogul, având în vedere că e o ţară liberă...

În primul rând că nu a fost deloc rău, deşi la câte efecte speciale, la câte bancuri s-au făcut despre numerele impare şi despre seria originală, mă îndoiam că storylineul e foarte ok. Totuşi, cu excepţia câtorva mici plot holes, pot să spun că am urmărit filmul cu interes. Un romulan nebun (Eric Bana), câteva similarităţi cu Star Wars (pe planeta aia îngheţată zău că am avut impresia că Jim caută Baza Rebelilor de pe Hoth), o sală de cinema cu locuri numai bune, sunet excelent, calitate video mai mişto decât pe ecranul de la calculator... Da, a fost bun.

În al doilea rând, am observat că majoritatea oamenilor din sală au venit ca să se bucure de un film, nu de un pop-culture icon sau de ceva marcant pentru vieţile şi interesele lor. Eu sunt o mare fană a seriei TNG din Star Trek (cea cu Picard pe post de căpitan) şi nu pot spune că ştiam prea multe despre personaje, însă m-au gâdilat puţin glumele ce apelau la fapte arhicunoscute: tipul în redshirt moare primul, McCoy spune "I'm a doctor, not a physician", Kirk face sex cu toate extraterestrele sexy, Scotty revine la transportor... Ce să mai spun ce zâmbet peste toată faţa mi-a stârnit celebrul "Space, the final fronteer..."

În al treilea şi poate cel mai interesant (pentru voi) rând, ar merita făcută o comparaţie între anii '60 şi aproape '10 chiar şi numai prin Trek. Este incredibil câte se pot schimba în patruzeci de ani, şi cât de bine ne reflectă televiziunea concepţiile, natura, comportamentul. Chekov, spre exemplu, este o fosilă a războiului rece, dar este o fosilă atât de dragă iubitorilor de Star Trek dintotdeauna, încât nu putea fi ignorat, chiar dacă asta a însemnat să renunţăm puţin la political correctness-ul care ne caracterizează deceniul. Modul în care percepem fumuseţea, în continuare cu fuste extrem de scurte însă cu părul mai puţin umflat [vezi Uhura], idealul de bărbat bine [vezi Kirk], trăirile [furia, raţiunea excesivă], diplomaţia, tehnologia [vezi, vorba lui Paul, că iPhoneul e mult mai sofisticat decât comunicatoarele avansate ale primelor Star Treks] şi câte şi mai câte [e târziu, mă mai gândesc mâine şi la altele]... oare toate acestea să se fi schimbat atât de mult? Şi, dacă toate cele care ne reflectă s-au schimbat atât, oare şi lumea noastră să fie cu totul alta acum ca în anii '60?

Şi oare mergem spre direcţia bună, pe care o inuieşte această întreagă franciză a Star Trek? Oare ne îndreaptăm spre glorie în Univers [indiferent dacă ne vom întâlni sau nu cu alte entităţi sau civilizaţii]?

Nu mă satur niciodată să spun că întrebări precum acestea sunt ceea ce Science Fictionul de calitate vrea să inspire.

Admiterea

Tot caut ştiri de comentat pe net (deh, cu filmuleţul cu derivatele mi-a crescut traficul ceva şi nu e bine să-i dezamăgesc pe cei care vor şi ceva nou, original şi foarte tare frate) şi tot mă lovesc de asta cu pruncii de grădiniţă. Adică e o asemenea înghesiuală pe la grădiniţe încât copii sunt doi pe un loc. Desigur, deoarece nici nu îmi imaginez că situaţia s-ar rezolva cu plicuri, mă gândesc că admiterea la grădiniţă trebuie să fie tare interesantă...

Mi-l imaginez pe micuţul Gigeluş şi pe Andreiuţa stând de vorbă în afara sălii de examen, în timp ce vreun alt prăpădit de bebeluş este examinat. Să-i văd că îşi tocesc la făcut pişu pe pereţi, la aruncat cu scutecul în tanti educatoare, la plâns-rezistenţă şi la pictura cu terci pe şorţuleţ! Să văd că intră primul cel care ştie formula de pată perfectă (cea din reclamele la detergent însă îmbunătăţită cu câteva adaosuri proprii: pământ, suc de afine, ulei folosit, ciocolată şi caca) şi că ceilalţi îi spun tocilar...

Uneori am o imaginaţie bolnavă.

PS: Am câştigat o excursie la Londra la concursul organizat de evolutionism.ro. I'm extatic!

Cu dedicaţie

Pentru Raţiu, Purdea şi toţi cei care răspund la matematică la dl. Sitaru şi la alţi profesori iubitori de derivate.

Limite

Truism: Totul are o limită. Eu, pe de altă parte, sunt de bună credinţă şi mi-am propus să nu vă plictisesc în această perioadă cu comentariile la adresa sistemului educaţional, că doar au zis şi alţii destule... Nu am cârcotit atunci când ne-au anunţat la 6 seara că mâine dimineaţă totuşi este şcoală. Nu am cârcotit când Abramburica a reiterat intenţia de a "aerisi" programa, deşi am prejudecăţile mele privind ceea ce înseamnă termenul de aerisire. Nu am cedat nervos când am auzit că sistemul tezelor unice şi al bacalaureatului va suferi schimbări aleatoare. Dar, când eşti atât de cinic precum urmează să vă relatez, deja pune capăt sindrofiei cu tezele.

Teza la română cică a fost bazată pe un extras din Caragiale, având ca subiect conflictul dintre domnii Niţă Ghiţescu şi Ghiţă Niţescu. Păi, când ai de a face cu astfel de dificultăţi, sporeşti atenţia la detalii când redactezi subiectul. Sau nu. În fine, s-a strecurat o greşeală în subiect şi textul nu mai avea coerenţă, ceea ce i-a cam zăpăcit de cap pe elevi. O astfel de problemă se rezolvă simplu, prin faptul că profesorii îşi admit greşeala, nu depunctează, şi încearcă, pe viitor, să redacteze mai cu atenţie subiectele.

"Greşeala nu este atât de gravă, probabil a fost făcută la publicarea subiectelor. Eu cred că dacă elevii nu s-ar fi cramponat de numele de pe foaia de examen ar fi rezolvat cu uşurinţă subiectele. Subiectul nu a fost corectat, pentru că supraveghetorii erau de la alte materii şi nu şi-a dat nimeni seama"

Traducere: Nu suntem noi de vină. Elevii e proşti, n-aveau decât să ignore greşeala şi să treacă mai departe. Ei sunt singurii vinovaţi că nu au ştiut.

Păi eu, Gigel de clasa a VII-a, care dau prima mea teză unică, asud intens şi am tensiunea arterială a unui fumător obez de 90 de ani, număr liniile de dialog şi încerc să îmi dau seama ce zice Ghiţescu şi ce zice Niţescu, doar ca să îmi dau seama că ceva nu se vâjâie [am preluat expresia asta de la Drăgo, dar îmi place prea mult ca să nu o folosesc] şi tot în capul meu se sparg oalele? Profesorii care au fost şi ei elevi pe vremea dinozaurilor, au uitat ce înseamnă un examen? Mai ales primul examen?

Suntem o naţie în cadrul căreia aroganţa e în floare.

[sursa ştiri.ROL.ro]

Achievements pentru ziua de 6 mai

1. Am luat carnetul de şoferi. Şi nu oricum, ci cu felicitări... Îmi zice examinatorul că foarte bine, neaşteptat de bine conduc.
2. Am dat comanda finală pentru revista şcolii. Aşteptaţi-vă la un număr tare fain!
3. Am fost la examen de condus, la bunică-mea, la şcoală, la cenaclu, la tipografie, la meci. [da, ştiu că jucăm prost şi că 0-0 nu e un achivement]
4. De vineri merg la sală, că deja nu se mai poate [mă simt mai motivată dacă am asta scris negru pe alb că merg].

În rest, mă scuzaţi, dar pentru astăzi nu am nimic de comentat. Când voi avea un răgaz de citit ştirile sau de meditat asupra unor probleme existenţiale voi reveni cu postări.

Oracool

Am găsit astăzi într-un sertar cu chestii aiurea [rezumate la Cireşarii şi la Legendele Olimpului care au fost arhivate doar-doar i-or ajuta la soră-mea, acuarele vechi, caiete de ciorne, felicitări de ziua mea, mărţişoare făinuţe etc.] un oracol de pe când eram clasa a cincea spre a şasea [dacă am calculat eu corect], plin cu debitul de inocenţă şi de candoare specific vremii. Nu, de fapt plin cu un amalgam de chestii drăguţe şi penibile, în proporţii orecum echilibrate. Şi zău că ar merita scanat tot, ca să râdă tot cititorul de RealCrimson, dar mi s-au profeţit nişte chestii destul de neplăcute dacă îl voi publica.

Calina: oare ofensez multa lume? [n. dacă îl scanez]
Calina: pe majoritatea cred
Calina: :)))))
Bury: probabil te vei trezi cu cateva geamuri sparte si vopsea in casa
Bury: si amenintari cu moartea.. nu mare lucru

Se vede că sunt cam slabă de jurnalism, având în vedere că voi ceda ameninţărilor şi nu voi posta textul integral pe blog, ci voi duce doar la şcoală oracolul, să ia poporul din tabăra de mate să vadă cum gândea la 12 anişori. Printre altele, faze penibile-jenante, prietenii experimentale şi discoteci cât încape.

Îmi zicea mama, speriată de izbucnirile mele în hohote de râs ascuţite [ca piţipoancele] şi aflând până la urmp de ce râd, îmi zice că nu e frumos să râd de mine... Dar cum să nu fie frumos? Cum să nu fie frumos să mă uit la trecut şi să îmi amintesc cu drag de acele vremuri? Anul ăsta merge soră-mea în aceeaşi perpetuă tabără de matematică şi informatică. Au trecut 6 ani de la generaţia mea şi multe lucruri sunt diferite. Bine, recunosc că şi noi eram cam tâmpiţei la vârsta aceea, dar tare aş fi curioasă dacă din tabăra lor vor ieşi astfel de amintiri - notate sau nu în vreun oracol, nu asta contează - care să îi amuze, să îi farmece, să îi nostaligicizeze după ani.

Poate că da. Poate că nu. E o lume de poate. Dar acum mă opresc cu meditaţia şi mă întorc la poveştile cu puştii de 12 ani de pe vremea lui Pazvante Chioru'. Puşti care în mare parte sunt acum majori... Şi când te gândeşti că era doar 2003, nu 18.. toamna.