Blog challenge - Day 20: Educația

În a douăzecea zi, sunt provocată să explic cât de importantă cred eu că este educația. Așa că voi relua încă odată și voi încerca să clarific, pe cât posibil, ideile deja expuse legate de acest subiect. Consider că oamenii trebuie să deprindă abilități de a conviețui cu semenii lor într-un mod cât mai armonios, în același timp împlinindu-și propriile dorințe în viață. A fi civilizat este pentru mine singura etichetă care contează cu adevărat. Nu fac discriminări legate de rasă, religie, sex sau orice altceva, însă voi desconsidera oricând mârlănia și lipsa de bun simț (a se vedea și ziua 19).

Și, cum nimeni nu se naște învățat, acesta ar fi primul lucru din "programă". Chiar și cei mai proști trebuie învățați să funcționeze în societate, acesta fiind nivelul minim de educație la care să ajungă oricine. Apoi, cred în împlinirea potențialului. Dacă un copil are capacitatea de a învăța (și aici nu mă refer la lene, pentru că hărnicia în învățare se poate educa), atunci ar fi superb dacă i s-ar pune la dispoziție toate resursele de care are nevoie. Din păcate, sistemul educațional nu este construit de asemenea natură încât să stimuleze pasiunea pentru materie, iar cu noile reforme se merge mai mult înspre mai rău decât înspre mai bine. Însă am promis că voi vorbi despre importanța educației, nu despre lipsurile sistemului.

Mințile tinere sunt o resursă incredibilă. Și cu asta am spus totul.

O educaţie

Nu, de data aceasta nu este vorba de filmul An Education (care merită, totuşi, văzut când aveţi timp la dispoziţie), ci mai degrabă despre o problemă urâtă legată de dscrepanţa între oraş şi sat. Specia comentatorului de site de tabloide este şi a fost întotdeuna un monument de prostie şi lipsă de cultură, pentru că dacă oamenii aceia aveau opinii atât de pertinente, ştiau să şi le exprime folosind mai mult de două fraze, corecte gramatical şi coerente din punct de vedere al discursului. În fine, ceea ce vreau să desfiinţez cu această postare este atitudinea de mârlan băgător de seamă cu fiţe de mare orăşean, care, pentru mine cel puţin, nu îi ajunge nici la degetul mic omului de la ţară de care îşi bate joc. Dar să clarific.

Aţi văzut şi voi circul mediatic în care se bălăcăresc mai nou Irinel Columbeanu şi Monica, circ în care bineînţeles au târât-o şi pe fiica lor. Ei bine, cică a apărut acum o filmare cu Irina zicând că nu vrea la mama, că mama o bate. Nu am să insist mult pe acest subiect, mai ales că îmi miroase a făcătură zâmbetul fetiţei în momentul când zice că mamă-sa o bate. Un copil nu vorbeşte despre bătaie (pe care a primit-o şi e teoretic speriat de perspectiva unei noi sesiuni) cu zâmbetul pe buze. Niciodată. Dar se trezeşte un deştept să comenteze la articol următoarele:

Hai sa fim seriosi: Ce educatie a putut avea monica gabor in copilarie, la ea la tara? Nu are de unde sa stie cum sa creasca un copil in mod civilizat.

În momentul ăsta mi-am pierdut încrederea în ceea ce numim cu toţii "civilizat". Am mai spus că am crescut ca un copil al asfaltului, că nu am tangenţe directe cu mediul rural, că nu mi-a plăcut să citesc Baltagul şi Moromeţii... dar niciodată nu am îndrăznit să dispreţuiesc omul de la ţară. Educaţia corectă şi civilizată a unui copil nu este în niciun caz condiţionată de provenienţa părinţilor din mediul rural sau din cel urban. Sunt convinsă că există, la ţară, foarte mulţi părinţi care au crescut copii buni, copii care au probabil, deprins de acasă, mai mult bun simţ decât fiinţa care a lăsat acest comentariu.

Civilizaţia nu înseamnă doar apă curentă, toaletă în casă şi centrale nucleare, înseamnă a fi om de nădejde, înseamnă a avea enorm de mult bun simţ şi respect pentru ceilalţi. Iar copiii cresc aşa cum văd la părinţi. Dacă modelul ei în cele ce urmează (fie el mama sau tata sau oricine altcineva apropiat) este un om civilizat, harnic şi demn de respect, aşa va creşte şi Irina Columbeanu. Iar părinţii comentatorului nostru de azi au fost cel mai probabil nişte ţopârlani de mahala, mândri că sunt orăşeni şi că pot sparge sămânţă de floarea soarelui şi bea bere ieftină în faţa blocului şi nu pe tarlaua pe care mai trebuiau să şi muncească din când în când. La muncă, nu la comentat aiurea!

A mia oară educaţia

L-am văzut azi pe domnul Funeriu la televizor, în sala de aşteptare rulând B1TV. [Apoi am văzut şi introducerea şi primele două zodii din Pasul Fortunei, conformându-mă ofertei] Din nou cu poveşti despre examinări, că cică examenele noastre prea sunt ca nişte ghilotine şi ar trebui mai mult să încurajeze elevii.

Eu sunt om simplu. Mie îmi place să fie proştii cu proştii şi deştepţii cu deştepţii. Nu pentru că aş dispreţui prostia, ba chiar prefer un prost cu bun simţ unuia inteligent şi bădăran, ci pentru că eu, personal, întotdeauna m-am simţit mai bine cu cei aflaţi pe acelaşi palier de inteligenţă cu mine. Îmi place să am subiecte comune cu cineva, să am ce şi despre ce vorbi, să pot schimba impresii... Nu mi-aş dori o clasă neselecţionată [sau slab selecţionată]. Plus că a zice despre examenele de astăzi, care sunt o plimbare prin parc, că sunt ca nişte ghilotine, mi se pare o exagerare monumentală. Ce dacă selecţionează? Ce dacă împart după medii? Oare nu de-aia există muncă şi efort intelectual?

Că cică acum sunt destule informaţii pe Internet. Că ăia din '74 erau într-adevăr nevoiţi să memoreze pentru că altundeva nu exista informaţia, dar acum nu mai e necesar. Cum să nu fie necesar să înveţe? În primul rând că sunt convinsă că ăia din '74 nu sunt handicapaţi să nu ştie pună mâna pe Internet, deci nu le-a stricat cu nimic că au învăţat în tinereţe. În al doilea rând, sunt convinsă că găgăuţă ăştia pe care şcoala îi încurajează la lene [ca nu cumva să se simtă sensibilii de ei ghilotinaţi] nu au antrenamentul mental/intelectual pentru a cuprinde informaţia. Or, a cuprinde informaţia e primul pas spre a o folosi. 'Jaba caută pe net, dacă nu se descurcă să facă managementul informaţiei.

N-ai cu cine, mă. N-ai cu cine...

Și ce fac eu cu certificatele lor?

Dezabaterea săptămânii a fost, bineînțeles, reforma din învățământ. Mie sincer îmi plăcea Funeriu ăsta până am auzit declarația lui de ieri seară, că cică n-a murit niciun profesor de foame până acum. Poftim, domnu'? Poftim? Când oamenii ăștia își strofoacă nervii la catedră zilnic în fața a 30 de mini-infractori? Când trăiesc mai degrabă din banii de meditații decât din salariu?

Eu una am un dispreț incredibil față de toți trepădușii care denigrează meseria de profesor. Se datorează poate faptului că îmi respect profesorii, respect munca pe care ei o depun, dar mai ales respect un profesor care știe cum să fie profesor. Și sunt atâția oameni competenți, atâția oameni pasionați care renunță la ideea de a preda din considerente financiare [veșnicul "Și ce? Vrei să mor de foame cu Literele în spate?"]

Lăsând la o parte remarca penibilă a domnului ministru, cred că nu mai e cazul să îmi exprim dezacordul legat de noul proiect de lege a învățământului. Am fost din principiu împotriva certificatelor de competențe, dar să aud că toate evaluările se vor baza pe certificate de competențe mă ucide încet. Dacă li se dă mură în gură certificatul de competențe la tot felul de porcării amestecate (cocktail de matematică și științe, ghiveci de limbi moderne/materne), de ce ar fi copilul mai fraier să depună și efort, să și învețe? Copilul, ținut în palme 12 ani, fără competiție și fără rigurozitate a notării, dă apoi de lumea reală și are un șoc: Vai doamne, în lumea asta chiar trebuie să muncesc? Chiar trebuie să ating niște scopuri și termene precise?

Ce să mai vorbim de porcăria cu clasa a noua introdusă la gimnaziu, când sunt profesori care nu știu materia de a noua. De fapt, a muta a noua la gimnaziu implică să întârzii programa cu un an. Prelungesc cu un an programa de pe clasele V-VIII și rămâne cu o clasă mai puțin. Deci copii mai prost pregătiți, copii care au făcut vectorii abia în clasa a XI-a și polinoame pe a XII-a. Copii care nu își dau bacul, ci sunt promovați ca la fotbal, în următoarea divizie. Sau, mai rău, ca la modelling, pe bază de portofoliu.

Vom ajunge un neam de tăntălăi cronici și de șmecheri de Dorobanți. Cât despre cei cu oareșce gândire critică, ultimul care pleacă stinge lumina.

De încheiere, ca și Valentin Stan, las linia melodică următoare, cu o amară ironie:

Edu.ro atacat cu flacăra violetă

Am dat astăzi simularea la proba de "Competenţe digitale". Ce e de spus? Epic fail made in Romania. Trebuia să intrăm în săli pe la 12 şi jumătate şi, ajungând oleacă mai devreme, am avut ocazia de a admira sigiliul pus pe sala de clasă, o foaie de hârtie ştampilată pusă cu lipici pe uşa minunatului laborator de info. Supraveghetorii, logopedul, consilierul, o profesoară de muzică şi una de engleză, deci oameni fără vreo tangenţă cu lumea competenţelor digitale, după ce găsesc cheia (prilej de bancuri nereuşite precum "şi ăştia, bă, în loc să dea sălii o cheie primară..."), ne aşază la locuri. Primim şi ciorne ştampilate "T.S.U. - Teze cu Subiect Unic", de parcă ar fi trebuit să ne facem planul de idei la apăsat butoane sau să scriem vreun roman pe foile de examen...

La ora 1 începe distracţia. Jumătate de oră alocată pentru 4 itemi. Primul, a crea un fişier text care să conţină numele nostru, celelalte legate de Internet. Mai exact, de făcut prin screen şi de downloadat ceva de pe subiecte2010.edu.ro. Întrebare de baraj: Ce se întâmplă când 'jdemii de tineri competenţi şi simulanţi accesează, în acelaşi timp, edu.ro? Păi să o luăm logic: glumeam când am adus vorba despre atacul energetic şi flacăra violetă, deci ne gândim la altceva. Ah, da, parcă de fiecare dată când se afişau subiecte sau rezultate la vreun examen serios nu se putea intra normal vreo câteva ore, pentru că toţi trepăduşii se băgau introduceau în seamă pe site chiar la început.

Exact. A murit, a crăpat, a cedat serverul. Nu e de parcă edu.ro ar fi Youtube sau Amazon, să aibă câte servere trebuie ca să prevină astfel de incidente. Şi începe toată lumea să apese pe F5... Atât de mulţi şi atât de des încât consilierul se uită mirat, întrebându-ne dacă F5 face aceeaşi chestie ca şi cum ai apăsa butonul de refresh din program. Încercăm diverse strategii, printre care "OK, acum toată lumea să iasă şi dacă-mi intră mie pun răspunsurile pe reţeaua locală!" sau downloadul de alte browsere (pe Chrome începuse să se încarce pe la 1:29, tot degeaba, că apoi s-au strâns materialele).

Şi, dacă unii au optat pentru a face print screen la eroarea 404, trebuie să admir originalitatea autorului anonim al următoarei imagini, de a desena în paint siteul edu.ro şi desktopul aferent. Din păcate munca lui/ei nu a putut fi salvată, însă aveţi mai jos reconstrucţia personală, după modelul văzut la Camelia, tipa care a stat la calculatorul de lângă mine:


Şi să mai zici că nu ne-am distrat... În rest, totul ok, probele sunt penibil de simple, a trebuit să apelez la Clippy doar la Powerpoint, unde nu îmi aminteam cum se adaucă efectele de animaţie la nivel de cuvânt, ci doar la nivel de obiect. Am prins drag de micuţa agrafă de birou animată, care prinde chiar bine dacă îi este solicitată prezenţa. M-ar enerva în continuare să apară cum îi vine ei cheful.

În fine, după atâta activitate brain-dead legată de calculator, mă gândesc să mă apuc azi de ceva programare, să fiu sigură că nu mi s-au fleoşcăit circumvoluţiunile. Succes la BAC, tinere speranţe! Spor cu stresiunea, studenţi de pretudindeni! Distracţie plăcută tuturor...

UPDATE: Rareş Giurgea a făcut asta:Tot respectul meu.

UPDATE NR. 2: Rog autorul primei imagini să îşi revendice lucrarea. E clar că a fost în sală cu mine, dar nu ştiu cine l-a pus pe share.

18+

O prietenă, al cărui nume nu îl voi dezvălui de dragul data privacy-ului, auzind că am călătorit cu cuşeta, s-a declarat entuziasmată de ideea sexului în tren. Că cică precis ar fi incitant şi interesant.

Păi vedeţi ce face educaţia sexuală făcută în faţa televizorului? Nu am spus eu destule despre cât de aiurea mi se pare ideea cu zecile de mii de lumânări, sau cea cu petalele de trandafiri împrăştiate prin casă pe care apoi tot gagica tre' să le strângă când face curat? Realismul, oameni buni, realismul! Acesta este cheia! [ultimele două fraze sună a Settembrini, prietenii ştiu de ce]

Auzi acolo, sex în tren. De parcă ar încăpea într-un pat de cuşetă doi oameni unul peste altul...

[minorii şi mama... scuze.]

Optimism

Să expun ştirea zilei: într-o comună suceveană o anume clădire din sat deserveşte unui scop dublu, mai exact e şi şcoală cu clasele I-IV şi cârciumă, beţivanii infecţi şi copii de 6 ani împărţind premisele şcolii, inclusiv toaleta. Bineînţeles, toată lumea se revoltă că e neigienic, că e imoral, că se dă exemplu prost la copii, etc.

Mă simt tentată să expun totul sub o formă cât mai plastică, dar mă tem că voi da în scârbos dacă vă sugerez măcar că pruncii se aşază cu fundul pe unde veselimea satului dă afară excesul de băutură [prin diverse capete ale sistemului digestiv]. Deşi poate că deja exagerez, îmi imaginez o bodegă infectă [clujeni, cred că Bodega Jiul de pe Dorobanţilor e destul de aproape de viziunea mea] plină de oameni din anturajul lui Sandu Ciorbă, care se simt bine, improvizează din când în când câte un karaoke fără suport textual şi sparg/deschid sticlele folosind recuzită inedită, precum mese, tocuri de uşă, câini vagabonzi şi corpul altor tovarăşi de pahar.

Dar v-am promis, prin titlu, o perspectivă optimistă. În primul rând că, din şcoala cu pricina, nu va chiuli niciun prunc. Unde să se ducă? La cârciumă? Iar în al doilea rând, poate li se face şi sătenilor pasionaţi de alcohohol poftă, între două berici şi o ţuică, de o lecţie de geografie sau de nişte exerciţii de mate şi iau ei exemplu bun de la tinerii şi zeloşii şcolari ai zilelor noastre. În ritmul acesta, va ajunge realitate reclama de la Cava d'oro:

The jungle in the concrete jungle

Nici nu vă închipuiţi cât succes au aparatele cele noi din Parcul Mare, cele amplasate în aşa-zisul loc de fitness în aer liber. Nu numai că au succes, dar şi trezesc în copiii oraşului instincte ce ţin mai mult de împărţirea teritoriilor în junglă, decât de fitness şi de alte activităţi sănătoase. Spre exemplu astăzi soră-mea a luat o mega-ţeapă, fugind să prindă loc la cel mai dorit aparat din noul amplasament. După aşteptări seculare ce au durat vreo 15 minute, iată că nu mai e nimeni la coadă, nicio ceată nu a înconjurat obiectivul, niciun copil nu pare să se îndrepte spre aparat. Recte, soră-mea începe să grăbească pasul.

Din spatele ei, un prunc o idee mai mic decât ea, se apucă de fugit. Fug ei amândoi cei 10 metri ce îi despărţeau de mult doritul aparat, şi par la egalitate. Suspansul creşte, scena se derulează în slow motion, când... pac, pruncul o înghionteşte pe Floriana, se caţără pe redută şi zâmbeşte victorios. Mamă-sa, la fel de satisfăcută de ce băiat rapid şi deştept are, se bucură şi ea. Să zicem că a fost ghinionul, dar şi norocul Florianei, pe de altă parte. Asta deoarece în momentul când am văzut ce ghiont i-a tras băieţelul cu pricina, am avut un flash cu alte deznodăminte posibile ale situaţiei.

De fapt, aproape că l-am văzut cum i-ar fi pus piedică la soră-mea, i-ar fi înfundat capul în pietriş cu călcâiul şi ar fi întrebat-o printre dinţi "Na, acuma mai vrei pe aparat?". Noroc că soră-mea, obişnuită cu gesturi cavalereşti din partea colegilor de clasă, a căror inteligenţă colectivă nu depăşeşte coeficientul de 60-70, a luat treaba ca o chestie firească.

Stau să mă întreb acum dacă eu sunt singura care a rămas cu gura uşor căscată când am văzut scena. Sunt oare demodată?

Apropo de asta, încă un eveniment notabil a fost cel în care eu, copil ca de obicei, m-am dat pe trambuline cu soră-mea şi s-a apropiat un grup vesel şi cocalaresc de oameni din grupa mea de vârstă. Mai mulţi exprimându-şi dorinţa de a se da pe jucăria copiilor, zice unul dintre ei: "Bă, dacă se dă asta [cu referire la mine, adică] mă dau şi eu". Mai lipsea puţin să zică "Bă, dacă şi vaca asta grasă şi bătrână are voie să se dea, atunci mă dau şi eu"

Lume crudă, subiecte de blog căcălău...

SexEd

Aveam de mult gând să încep o pledoarie pentru educaţia sexuală, and I mean the real deal, nu cele două ore de biologie de a şaptea în care pruncii pufnesc în râs când aud că doamna profesoară, explicând reproducerea la iepuri, spune "penis". Astfel de reacţii, ele însele, ţin de o atitudine cu totul exagerată privind subiectul. Nimeni nu are curajul să vorbească deschis despre acest subiect cu un adolescent? Credeţi-mă când vă spun că un elev de gimnaziu e destul de deştept ca să înţeleagă că sexul este un lucru firesc, fără ca această înţelegere să îl încurajeze neapărat să sară în patul primului venit. De fapt, dimpotrivă, lipsa de educaţie sexuală, falsa pudoare şi vulgarismele învăţate de la copii de aceeaşi vârstă sunt factorii ce nasc monstruleţi.

Citeam un articol deja arhicunoscut despre copilele de 11 ani de pe formul Cool Girl, experte deja în sex oral şi anal [probabil încă virgine, deci, dacă se pot numi aşa], sfătuite fiind de prietenele lor să încerce, precum şi despre prunca de 14 ani care a făcut sex în grup. Iau în calcul posibilitatea ca totuşi citatele lor să fie fake, dar altfel erau tare mândre de personalitatea lor şi de cum îi satisfac ele pe iubi. O fetiţă de 13 ani era confuză că "dacă îşi începe viaţa sexuală, trebuie să o continue mereu?"... Educaţia sexuală corect făcută încearcă să prevină astfel de evenimente, astfel de interpretări prosteşti ale unui subiect aparent prea sensibil. Prea sensibil ca cineva, oricine, să le ia pe fetele astea, să le spună deschis cum stau lucrurile.

Vrem sau nu vrem să recunoaştem, anumite cunoştiinţe sunt necesare a fi dobândite de la o vârstă cât de cât fragedă, şi nu mă refer aici exclusiv la problema actului sexual, ci la a cunoaşte particularităţile mai delicate ale corpului uman. A te cunoaşte pe tine, să zicem. Cred că pentru generaţiile de fetiţe din şcoli, cel mai mult efort l-au făcut companiile de tampoane, care ţin prezentări despre menstruaţie cu scopul de a-şi vinde produsele.

A nu se confunda SexEdul acesta despre care vorbesc eu şi care ar fi bine dacă ar fi implementat şi pe la noi, aşa cum se face prin alte părţi, cu programele abstinence-only, care fac mai mult rău decât bine. Dacă ştiţi Penn&Teller's Bullshit!, poate vă amintiţi şi statisticile care arătau că deşi au fost finanţate cu peste un miliard din dolarii statului american, nu au schimbat cu nimic incidenţa raporturilor sexuale între adolescenţi şi, mai mult, cei care au participat la astfel de programe e mai probabil ca, în cazul în care trec peste jurămintele de castitate, să facă sex neprotejat. Epic fail, dacă pot şi eu să îmi dau cu părerea. [click aici şi vezi şi un mişto făcut de cei de la The Onion]

Concluzii? Da, păi să le trecem puţin în revistă:

1. educaţia sexuală este benefică, nu încurajează actul sexual ci doar dă informaţii absolut necesare oricărui tânăr care trăieşte atât în universul de faţă, cât şi în mileniul 3.
2. pudoarea [odios cuvânt] care încojoară subiectul este cât se poate de falsă, dar atât de densă încât cu greu s-ar putea schimba ceva
3. dacă educaţia sexuală este dată copiilor de "prieteni binevoitori" [la care se va apela oricum în lipsa altor personaje în stare de o discuţie normală], rezultatele sunt dezastruoase.

Ce preferăm atunci? Adolescenţi de 16-18 ani care întreţin raporturi sexuale normale şi protejate, sau minipiţipoance de 11 ani care... [aici am vrut să scriu ceva de tras şi de în c*r, dar şi mama citeşte blogul] de dragul de a-şi păstra himenul intact? Pentru că aşa le-a zis lor o prietenă...

Excepţie

Nu îmi stă în obicei să abordez probleme religioase. Asta pentru că fiecare are dreptul să readă în ce vrea şi în cine vrea. Atât timp cât nu înalcă drepturile mele fundamentale, sau drepturile mai multor oameni, n-am nimic cu nimeni, nici cu forumiştii zeloşi, nici cu ateii militanţi. Eu una nu mă apuc să fac propagandă în niciun fel, iar atunci când iau atitudine, nu mă bat cu pumnul în piept că doar eu am dreptate.

Totuşi, din când în când mai apar şi specimene mai mult decât aparte, precum părintele Toadere [click pentru ştire], care, de-al nostru din Cluj, s-a căznit să scoată o nouă listă cu păcate, una tragicomică şi adresată părinţilor. Aşadar:

Părinţii păcătuiesc atunci când:

-le îngăduie copiilor să-şi petreacă timpul liber la calculator, jocuri electronice, filme, teatre, concerte, circuri, carnavaluri, adunări sportive, cursuri de modă, fitness, karate, yoga, bioenergie, radiestezie
-le dau voie copiilor să se joace oricând, oriunde şi cu oricine
-le îngăduie copiilor să privească la televizor
-îi lasă pe copii să aibă orice ţinută, tunsoare, limbaj, comportament, pe motiv că sunt copii şi „nu ştiu”
-le permit copiilor anumite păcate pe motiv că „trebuie să ştie”, să fie „căliţi de mici” pentru „experienţa vieţii”.
-le dau voie copiilor să citească orice, să mănânce ce şi când vor, să doarmă oricât, să meargă oriunde vor, să fie liberi de orice program.

Am să recunosc că sunt de acord cu unele idei ale popii, atât timp cât ele nu primesc denumirea de păcat. Va curge multă apă pe Someş până când toţi părinţii vor fi experţi în a-şi educa pruncii, dar educarea nu e un proces unilateral. Din aceste greşeli [prefer acest termen] precum a-ţi lăsa copilul să "mănânce cât vrea" sau "să se joace oricât", mai exact din corectarea acestor greşeli, nu învaţă doar copilul că nu are voie X sau Y, dar învaţă şi părintele cum să-şi impună autoritatea într-un mod non-violent, cum să îşi educe copilul într-un mod sănătos şi normal.

Fără greşeli din partea mamei sau a tatălui, sau a bunicilor şi rudelor, cum s-ar derula procesul de învăţare, atât pentru copil, cât şi pentru adulţi? Cum am putea acumula experienţă? Cum s-ar forma o relaţie părinte-copil bazată pe încredere şi pe umanitate, dacă nu acceptăm mai întâi că nu suntem infailibili?

Revenind, aş dori să adaug ceva şi despre itemii totalmente absurzi din această listă de păcate. Mi se pare absolut normal ca un copil să socializeze, să se culturalizeze şi să petreacă timp cu alţi copii de vârsta lui. Calculatorul, oricât ar fi de damnat, nu serveşte numai sursă de material obscen, dar şi ca instrument de educare, de învăţare alternativă. Vine o vreme când a nu şti să foloseşti un amărât de ordinator va fi un handicap. Cât despre teatre şi concerte, despre adunări sportive, mi se par nu numai normale, dar absolut necesare în viaţa unui copil, care trebuie lăsat să afle cât mai multe despre lume, la o vârstă la care setea de cunoaştere o depăşeşte cu mult pe cea a adulţilor, dar şi să îşi dezvolte capacităţile fizice, vorba proverbului cu mens sana in corpore sano.

În concluzie, mergeţi, oameni buni, cu copii la teatru, că nu dăunează grav sănătăţii şi să lăsăm exprimările bombastice precum "păcat" în loc de "greşeală de strategie".

Grădiniţiuţe

Vorba lui Peter din Family Guy, Another thing that grinds my gears is... numele grădiniţelor şi excesul de diminutive pe care adulţii îl folosesc când vorbesc cu pruncii. Sunt singura căreia i se pare că nu e nici amuzant, nici simpatic când adulţii stâlcesc cuvintele? Sunt singura care găseşte nume precum Grădiniţa Trenuleţul Veseliei, Grădiniţa Pisicel sau Grupa Buburuzelor [asta cred că e grupa mică] a fi o abominaţie?

Ok, înţeleg, copiii sunt drăguţi când spun lucruri trăznite, dar sunt simpatici numai pentru că sunt foarte mici. Încurajând defectele de vorbire prin imitaţie, oare copiii drăguţi care scot perle nu se transformă mai încolo în cocalari care emit tâmpeuri fără ca măcar să-şi dea seama? Întreb şi eu, că nu sunt de specialitate...

Cât despre numele astea, răsună a stupizenie. Grupa Buburuzelor? Ce? Nu e destul de politically correct să le zici grupa mică pentru că mic e cuvânt peiorativ? Mai bine le zicem iepuraşi, buburuze şi floricele? Asta, acum că trec în clasa a 12-ea, mă face elefant sau balenă, mami? În loc să faci copiii conştienţi de natura lor umană şi de implicaţiile ei, despre faptul că trebuie să fie oameni în primul rând, şi oameni mai buni, nu animăluţe inconştiente [dar drăguţe]...

Cât despre Trenuleţul Veseliei, nici nu încep să spun cât de nepotrivit mi se pare pe post de nume de grădiniţă. În primul rând pentru că vesel se traduce în engleză ca gay, iar până şi Grădiniţa nr. 69 sună mai respectabil decât The Gay Kindergarten. Nu că aş avea ceva cu orientările altora, dar pruncii sunt de 3-5 ani.

Limite

Truism: Totul are o limită. Eu, pe de altă parte, sunt de bună credinţă şi mi-am propus să nu vă plictisesc în această perioadă cu comentariile la adresa sistemului educaţional, că doar au zis şi alţii destule... Nu am cârcotit atunci când ne-au anunţat la 6 seara că mâine dimineaţă totuşi este şcoală. Nu am cârcotit când Abramburica a reiterat intenţia de a "aerisi" programa, deşi am prejudecăţile mele privind ceea ce înseamnă termenul de aerisire. Nu am cedat nervos când am auzit că sistemul tezelor unice şi al bacalaureatului va suferi schimbări aleatoare. Dar, când eşti atât de cinic precum urmează să vă relatez, deja pune capăt sindrofiei cu tezele.

Teza la română cică a fost bazată pe un extras din Caragiale, având ca subiect conflictul dintre domnii Niţă Ghiţescu şi Ghiţă Niţescu. Păi, când ai de a face cu astfel de dificultăţi, sporeşti atenţia la detalii când redactezi subiectul. Sau nu. În fine, s-a strecurat o greşeală în subiect şi textul nu mai avea coerenţă, ceea ce i-a cam zăpăcit de cap pe elevi. O astfel de problemă se rezolvă simplu, prin faptul că profesorii îşi admit greşeala, nu depunctează, şi încearcă, pe viitor, să redacteze mai cu atenţie subiectele.

"Greşeala nu este atât de gravă, probabil a fost făcută la publicarea subiectelor. Eu cred că dacă elevii nu s-ar fi cramponat de numele de pe foaia de examen ar fi rezolvat cu uşurinţă subiectele. Subiectul nu a fost corectat, pentru că supraveghetorii erau de la alte materii şi nu şi-a dat nimeni seama"

Traducere: Nu suntem noi de vină. Elevii e proşti, n-aveau decât să ignore greşeala şi să treacă mai departe. Ei sunt singurii vinovaţi că nu au ştiut.

Păi eu, Gigel de clasa a VII-a, care dau prima mea teză unică, asud intens şi am tensiunea arterială a unui fumător obez de 90 de ani, număr liniile de dialog şi încerc să îmi dau seama ce zice Ghiţescu şi ce zice Niţescu, doar ca să îmi dau seama că ceva nu se vâjâie [am preluat expresia asta de la Drăgo, dar îmi place prea mult ca să nu o folosesc] şi tot în capul meu se sparg oalele? Profesorii care au fost şi ei elevi pe vremea dinozaurilor, au uitat ce înseamnă un examen? Mai ales primul examen?

Suntem o naţie în cadrul căreia aroganţa e în floare.

[sursa ştiri.ROL.ro]

Noi ce teste dăm?

Era şi timpul ca tanti Ambramburica să se apuce de nişte schimbări ale modificării în ceea ce priveşte sistemul educaţional. Printre altele, se renunţă la tezele unice şi se bagă admitere la licee şi se vrea renunţarea la câteva probe de BAC. Dar nu ni se zice nimic despre sesiunea de BAC 2010 pentru ca nu cumva să-i deruteze pe cei de anul ăsta.

Reacţia mea la toată şandramaua asta este un mare şi rotund LOL. Nu vă impacientaţi, staţi liniştiţi, nu încercaţi să înţelegeţi. Până în ziua dinainte de BAC mai este loc de schimbări... În definitiv, totul e cât se poate de echilibrat acum că toate generaţiile sunt generaţii-cobai.

Împlântări din autobuz

Nu vă neliniştiţi, nu am de gând să încep un serial despre autobuzele noastre cele de toate zilele. Nu am nici dispoziţia, nici competenţa necesară pentru a face un studiu al mitocăniilor cotidiene şi al lipsei de bun simţ. Nu merg zilnic cu autobuzul, nu socializez cu obişnuiţii niciunui tramvai sau troleu, însă uneori pur şi simplu nu mă pot abţine să nu scot în faţă vidul de bun simţ pe care îl afişează câte unii cu atâta nonşalanţă.

Astfel, să trecem la troleul de astăzi şi la mult disputatul subiect al bătăii. Că bătaia e ruptă din Rai, că din când în când îi mai scapi pruncului isteric câte o palmă peste fund ş.a.m.d. nu sunt subiectele care mă interesează de data asta. Mă interesează mai degrabă cum poate o mamă să-şi bată copilul în public. Iar în autobuz e cel mai rău caz. Toată lumea se uită la ţâncul tău cum plânge de sare cămaşa de pe el, iar tu continui să dai în el ca ultima vacă, doar-doar va auzi şi şoferul. În magazin poate am putea trece pe lângă o scenă de genul acesta, pe stradă la fel, însă din autobuz nu există scăpare...

A, să înţeleg că pentru că e mic înseamnă că nu are demnitate? Că nu îi pasă că mă-sa îl umileşte în faţa întregului autobuz? Că şi-aşa se smiorcăia înainte, ce dacă plusăm puţin şi transformăm smiorcăielile în plânsete pe o faţă roşie? Nu. Pur şi simplu NU! Bate-l acasă, bate-l în lift [hiperbolic vorbind, doar eu sper să rezolv problemele astea cu vorba şi nu cu bătaia], bate-l când ştie de ce e bătut şi ce trebuie să facă ca să îţi reintre în graţiile materne.

Nu-l bate pentru că nu a vrut să se aşeze. Spune-i "Foarte bine, atunci nu te aşeza. Stai în picioare şi ţine-te de bară." Nu-i trage căciula cu tot cu urechi, nu plesni peste faţă, spune-i "Dacă nu stai cuminte, ne supărăm". În caz de forţă majoră, nu suplimenta loviturile. Spune-i eventual că şi-o capătă acasă... Dar, pentru numele lui Dumnezeu sau a oricărei entităţi divine în care crezi sau nu crezi, nu mă fă să asist la o astfel de scenă.

Ah, par snoabă şi delicată? Închipuită? Pare că mă leg de lucruri mărunte şi fără importanţă în lumea reală? Îmi pare rău, dar mână de la mână se face bunul simţ, iar bătutul pruncului în autobuz mi se pare infinit mai grav decât ascultatul de manele la difuzorul telefonului, plimbatul cu şuncile pe lângă ginşii strâmţi sau spartul de seminţe pe stradă.