Veţi spune că iar mă iau de exprimări nefericite şi că le caut paiul în ochi la cei care scriu articole, dar m-a şocat ceva de groază să văd, ca subtitlu la o ştire despre Bookfest, sintagma "Cultură la preţ redus!". Şi, dacă în ultimul post vorbeam despre intelectualitate şi despre cum termenul nu prea mai e valabil astăzi, termenul de cultură este cu totul altceva. NICIODATĂ, dar NICIODATĂ, cultura nu se va rezuma la cumpărarea unor cărţi. Pentru că valoarea cărţii nu stă în eticheta de preţ care îi este pusă, aceea fiind contravaloarea materialelor necesare tipăririi şi a salariilor celor din editură. O carte e o investiţie, în sensul că valoarea ei iniţială nu se măreşte decât dacă este citită, dacă oferă proprietarului ei senzaţii şi lumi noi, nu dacă este bibelou în bibliotecă.
După cum probabil am mai zis, nu mă impresionează absolut bibliotecile de bibelouri. Dacă Sandra Brown şi Danielle Steel sunt uzate şi roase de atâta citit, iar Codul bunelor maniere zace neatins, laolaltă cu alte cărţi status-symbol [Hemingway, Tolstoi &co.], e clar că investiţiile nu au avut mare succes. E ca şi cum ţi-ai cumpăra Lamborghini când stai în chirie la bloc; contravine logicii.
Revenind, ceea ce exprimă cuvintele "Cultură la preţ redus!" este că putem cu minimul de efort să facem rost de cultură. Nu să citim, să gândim, să judecăm cu propria materie cenuşie, ci să zacem confortabil în timp ce cultura ni se bagă ea singură în sistem. Problema cea mai stringentă este că nu numai cultura, dar şi bunăstarea, fericirea şi împlinirea, în timpul în care trăim, nu sunt gratis. Niciodată nu au fost şi niciodată nu vor fi. Cultura nu este ieftină, ci cere timp, dedicaţie şi interes. Bunăstarea nu vine din Occident şi ne cuprinde dintr-o dată, ci trebuie noi să ne întindem după ea, să muncim pentru a ne fi mai bine.
Bine-ar fi să nu gândim aşa:
Dar, dacă putem fi ca Monica Columbeanu şi să ne pice din cer tot binele, de ce să ne mişcăm fundurile şi să punem mâna pe ceva?
Oamenii din popor ştiau să scoată nişte maxime destul de inteligente. Una dintre ele era că Dumnezeu îţi dă, da' nu-ţi bagă-n traistă...
intrun fel si pe mine ma calca chestia asta pe nervi, dar nu se refera exclusiv la cultura.
ReplyDeletela mine se refera la sindromu taximetristului despre care o sa fac un pot in viitorul apropiat. pe scurt: cel care se plange ca ii e rau si ca alti o duc mai bine, dar nu schimba nimic, sau dimpotriva face si el rau pentru oricum peste tot e asa.
;) nici eu nu m-am referit exclusiv la cultura, dar cultura era un exemplu, o parte a intregului :)
ReplyDeleteastept postul tau