Ecologism de oportunitate

Mereu am spus că nu sunt eco. Pur și simplu nu sunt atât de idealistă încât să cred că oamenii vor renunța vreodată la comoditate pentru a proteja Mama Natură. Dar, mai mult decât atât, nici măcar nu cred că asta e ideea. Cred că ecologismul are nevoie de mai puțin idealism, și de mai mult simț practic. Cred în ecologismul de oportunitate.

La cursul festiv, am avut discursul pe tabletă, de unde am citit atât eu, cât și colegul meu. Nu pentru că am iubi prea mult copacii, pur și simplu pentru că a fost mult mai comod decât să avem ciorne, idei separate transcrise pe cine știe unde și maculatură împrăștiabilă. Tableta, cu bateria ei rezistentă, ecranul mare și comod, posibilitatea editării ușoare și colaborative a discursului, ne-a făcut ecologiști de oportunitate. În același timp, câțiva dintre studenți au încercat să "rezerve" locuri bune în sală celor dragi. Pentru a face asta, au tocat 2 caiete A4 în foi pe care le-au așezat pe scaune, foi care mai apoi s-au aruncat pentru că gestul nu era tocmai ok (nimeni nu a plătit bilet, așa că locurile VIP au fost percepute ca o chestie de neam prost).

De Ora Pământului, toată hipsterimea stă pe laptop la întuneric, pentru că bateria încă ține și fără cablu. Ne simțim bine cu toții, economisim enorm! Între timp, fabricile și uzinele continuă producția, ceea ce înseamnă că un bec stins de la un consumator persoană fizică se pierde printre utilaje.

Suntem mici, dar nu mă înțelegeți greșit, nu sunt fatalistă. Dimpotrivă, mai este un aspect practic al ecologismului pe care vreau să vi-l reamintesc. Banii. O știe toată lumea care fredonează "Money talks", "Money makes the world go around", "Money, money money". Fabricile alea care nu închid producția de Ora Pământului își doresc cu disperare să reducă toate costurile de producție, inclusiv cele pentru energie și pentru depozitarea gunoiului. Simțul practic și mirosul banilor economisiți fac diferența între ecologiștii idealiști și ecologiștii de oportunitate. Pentru că patronilor unei fabrici nu le va păsa niciodată de Mama Natură, dar vor fi ecologiști de oportunitate. În definitiv, și dolarii sunt verzi.

Între timp, folosesc termos în loc de pahare de hârtie când îmi iau cafeaua la pachet (nu pentru că iubesc din cale afară copacii, doar pentru că termosul e etanș și nu se împrăștie prin mașină), folosesc plase reutilizabile la cumpărături (dar nu pentru că plasticul se descompune greu, ci pentru că plasele reutilizabile sunt mai mari și mai rezistente, așa că nu am nevoie de prea multe drumuri cu ele pe scări), citesc e-books și folosesc tableta (dar nu pentru că hârtia e prețioasă, ci pentru că e mai comod), etc. etc. Dar vă rog, niciodată nu îmi spuneți să nu trag apa la toaletă, să nu îmi spăl hainele, să nu fac duș... sau orice altceva. Mama Natură nu are nevoie de hipsterași, are nevoie de oameni responsabili, care să gândească practic.

Dați banii cercetătorilor și vor găsi ei ceva. Am încredere în capacitatea umană de a inventa mereu lucruri noi, care fac vechile obiceiuri să pară ridicole.

.lib

Nu vă enervează și pe voi librăriile/papetăriile astea "moderne"? Vorbesc foarte serios, am fost azi la diverta [Universității] în căutarea unui stilou cât de cât valid, gândind ca proasta că în centrul Clujului găsesc așa ceva. Ei bine, au redecorat sectorul cu papetărie de data trecută, așa că m-am trezit în fața unui conglomerat de chestii, majoritatea fără nicio legătură cu papetăria. Erau cabluri de toate felurile, jucării, coșuri de gunoi și decorațiuni de birou.

Din ce era cât de cât făcut din hârtie, 90% erau colecții cu diverși idoli [Hannah Montana, Hello Kitty, Camp Rock], compuse din caiete cu coperte tari la minim 30 de lei, agende magnetice la 45, pernă roz, ținător de creioane cum se pune pe masă [îmi scapă denumirea] la fel de roz și bineînțeles pixuri cu puf. Undeva într-un colț erau aruncate 3 sortimente de caiete proaste, ca dovadă cel mai bun dintre ele pe care l-am găsit și cumpărat sugativează în draci, vreo 2-3 blocuri de desen și câteva coli de hârtie pentru caiet mecanic, ascunse sub mormanul de hârtie de xerox roz și portocalie... pentru că, așa cum știm cu toții, roz e noul alb.

La fel, câteva pixuri serioase în secțiunea dominată de carioci colorate și markere cu ochi și guri zâmbitoare. Cât despre librărie, se vindea suc și ciocolată, deși mi-a fost frică să întreb la cât au punga de M&Ms, după ce am văzut chitanța de la rechizite...

Așadar rămân cu câteva întrebări: 1. Oare chiar nu își pot scoate ăștia banii din cărți, că trebuie să recurgă la ofertă de alimentară? 2. Dacă sunt om serios și nu vreau caiet cu Hannah Montana, unde mă duc? 3. Sunt exagerată cumva, sau sunteți de acord cu micile mele fixuri?

Plus

Îmi place să văd lucruri făcute până la capăt. Îmi place să văd că unele situaţii se mai rezolvă, că unele mecanisme ce mai urnesc din când în când. Mi-a plăcut să merg astăzi la biblioteca judeţeană şi să am o supriză plăcută.

Să vă explic: Secţia adulţi este acum organizată pe trei etaje între care se circulă cu lift panoramic, rafturile sunt puse la punct, totul este de o curăţenie exemplară şi de o ordine demnă de toate laudele. Bibliotecarele sunt mereu dispuse să te ajute, ceea ce nu e tocmai nou, dar parcă dă şi mai bine acum, în decorul nou în care se desfăşoară activitatea. În sfârşit, nu mai avem o bibliotecă în care cărţile jerpelite stau să dărâme rafturi şubrede. Vechea secţie nici măcar nu putea să găzduiască toate cărţile de care era nevoie, majoritatea ocupau depozitul...

Acum, totul e aerisit şi frumos întreţinut. Ce mă surprinde este şi viteza cu care au făcut rocada. Ultima dată când vizitasem biblioteca a fost acum vreo lună- trei săptămâni, şi între timp totul a fost mutat şi aranjat ca şi cum ar fi fost tot timpul atmosfera de bibliotecă high-class, cum vezi pe la televizor. Mai mult, cică sunt ăn decurs de amenajare şi sălile de lectură, unde oamenii vor putea să citească într-o ambianţă plăcută.

Recomandarea mea este să mergeţi şi voi să vedeţi sediul central al Bibliotecii Judeţene Octavian Goga. Cine ştie, poate găsiţi şi ceva interesant de citit. În orice caz, merită văzut chiar şi numai pentru a aprecia munca pe care oamenii aceştia au depus-o în a face din bibliotecă un loc frumos, în care să-ţi vină dragul să intri.

The irony

Cică noul roman al lui Dan Brown, care se va lansa marţi în Statele Unite, este deocamdată păzit de o armată de gardieni, sisteme de alarmă, iar editorii care l-au citit au fost nevoiţi să semneze un contract de confidenţialitate, că nu vor deyvălui nimic din ceea ce au citit. Or, dacă aş fi Dan Brown, aş scrie un roman despre faptul că în seifurile respective nu sunt 5 milioane de copii ale unei cărţi mediocre, ci Graalul/o bucată de OZN/jurnalul preşedinţilor Statelor Unite/ceva care ar putea genera un conflict mondial.

Şi chiar cred că aş avea succes. Sincer, altfel de ce ar fi totul învăluit într-un asemenea secret, de ce ar exista o Ligă exclusivistă care să cunoască acest secret dar pe care să nu-l dezvăluie nimănui? De fapt, pun pariu că printre aceşti editori gnostici se numără stră-stră-stră-strănepotul lui Iuda, clona lui JFK, şi scenaristul din spatele Aselenizării.

Serios vorbind, acum, l-am cam citit pe Dan Brown şi, după ce treci de şocul iniţial cu conspiraţiile, nu e mare lucru. O spun eu şi au spus-o şi alţii: Cărţile lui Dan Brown nu sunt literatură valoroasă. Dar decât nimic...

The w8

Ştiţi emoticoanele acelea de la Yahoo cu :-w ? Care de obicei sunt puse la nerăbdare, la aşteptare plicticoasă, etc. Este una dintre calităţile care ne definesc cel mai bine de decenii întregi. Noi niciodată nu acţionăm, mai tot timpul ni-s moi posmagii şi aşteptăm ca norocul să se reverse peste noi şi noi doar să stăm şi să ne lăfăim în el ca porcii în noroi.

Veţi spune că iar mă iau de exprimări nefericite şi că le caut paiul în ochi la cei care scriu articole, dar m-a şocat ceva de groază să văd, ca subtitlu la o ştire despre Bookfest, sintagma "Cultură la preţ redus!". Şi, dacă în ultimul post vorbeam despre intelectualitate şi despre cum termenul nu prea mai e valabil astăzi, termenul de cultură este cu totul altceva. NICIODATĂ, dar NICIODATĂ, cultura nu se va rezuma la cumpărarea unor cărţi. Pentru că valoarea cărţii nu stă în eticheta de preţ care îi este pusă, aceea fiind contravaloarea materialelor necesare tipăririi şi a salariilor celor din editură. O carte e o investiţie, în sensul că valoarea ei iniţială nu se măreşte decât dacă este citită, dacă oferă proprietarului ei senzaţii şi lumi noi, nu dacă este bibelou în bibliotecă.

După cum probabil am mai zis, nu mă impresionează absolut bibliotecile de bibelouri. Dacă Sandra Brown şi Danielle Steel sunt uzate şi roase de atâta citit, iar Codul bunelor maniere zace neatins, laolaltă cu alte cărţi status-symbol [Hemingway, Tolstoi &co.], e clar că investiţiile nu au avut mare succes. E ca şi cum ţi-ai cumpăra Lamborghini când stai în chirie la bloc; contravine logicii.

Revenind, ceea ce exprimă cuvintele "Cultură la preţ redus!" este că putem cu minimul de efort să facem rost de cultură. Nu să citim, să gândim, să judecăm cu propria materie cenuşie, ci să zacem confortabil în timp ce cultura ni se bagă ea singură în sistem. Problema cea mai stringentă este că nu numai cultura, dar şi bunăstarea, fericirea şi împlinirea, în timpul în care trăim, nu sunt gratis. Niciodată nu au fost şi niciodată nu vor fi. Cultura nu este ieftină, ci cere timp, dedicaţie şi interes. Bunăstarea nu vine din Occident şi ne cuprinde dintr-o dată, ci trebuie noi să ne întindem după ea, să muncim pentru a ne fi mai bine.

Bine-ar fi să nu gândim aşa:

Dar, dacă putem fi ca Monica Columbeanu şi să ne pice din cer tot binele, de ce să ne mişcăm fundurile şi să punem mâna pe ceva?

Oamenii din popor ştiau să scoată nişte maxime destul de inteligente. Una dintre ele era că Dumnezeu îţi dă, da' nu-ţi bagă-n traistă...

Din tradiţie

Citez din înţelepciunea transmisă peste generaţii, câteva scurte versuri cărora am reuşit să le trasez istoricul până la bunicul lui tata, care precis nu e însă autorul lor. E un crâmpei de istorie a familiei noastre, care de câteva generaţii încoace suntem cât de cât non-analfabeţi:

Rogu-te, tătică dragă,
Rogu-te frumos,
Nu mă trimite la vite,
În codrul frunzos.

Cumpără-mi mai bine-o carte,
Mică - mititea,
Să mă duc la şcoală
Şi să-nvăţ din ea.

O altă rugăminte adresată părinţilor, de data aceasta mamei, este şi cea propusă de Ziua de Cluj [Mamă, lasă-mă-n Bamboo cu clasa], articol ce se referă la un parteneriat al Inspectoratului Şcolar Judeţean cu clubul, urmând ca liceenii să-şi poată face temele în Bamboo, duminica, pentru doar zece lei. Şi totuşi parcă nu sunt convinsă... Mai bine rămân la prima variantă, şi o las moştenire şi urmaşilor urmaşilor mei. Oricât de demodat ar părea chiar să mergi la şcoală şi efectiv să foloeşti cărţile conform scopului pentru care au fost inventate.

De ce citesc

Pentru cei care nu mă cunosc personal, ar trebui să ştiţi că citesc cu o poftă incredibilă. Uneori şi două cărţi pe zi, uneori 2-3 pe săptămână, alteori - când nu sunt în formă - mai puţin. Citesc la masă, citesc în pat, pe toaletă, întinsă pe birou, cu capul în jos, ghemuită pe scaun, la plajă, în ore, în pauze, acasă, când dau peste biblioteca neatinsă a vreunui coleg... Oriunde, oricum, oricând. Nu chiar orice, dar multe. Bibliotecarele de la Judeţeană mă cunosc şi unele se ascund de mine când mă văd că vin cu lista de cereri...

Şi până acum nu mi-am putut explica de ce îmi place atât de mult. Mă ascundeam în spatele frazelor prefabricate de genul "E ceva ce nu pot descrie în cuvinte." Dar acum câteva zile am găsit un blog [cp-b.ro], pe care am găsit un video şi un afiş care exprimau atât de bine toată povestea încât nici nu-mi puteam imagina ceva mai potrivit.

Pentru neuroni, cititul e ca sexul.

Nu pun video-ul cu embed pe site, pentru că e puţin cu bulina roşie, dar vă dau linkul. Scuze, mama şi restul oamenilor care credeau că sunt adepta poveştii că "m-a adus barza".

Linkul aici.