Râdeam mai demult de penibilul alegerilor locale, cu memorabilul fluturaş "Încearcă şi cu o femeie", sau cu efectivul unui partid transpus în Cina cea de taină. Şi totuşi lumea nu încetează să mă surprindă din punctul de vedere al absurdităţii unor măsuri de PR de-a dreptul nefericite. Spre exemplu, ce treabă are preşedintele să facă parodii şi să se dea amuzant? Da, vorbesc despre clipurile în care nişte trepăduşi îi imită pe Badea, Gâdea şi Stan. Exact, cele neamuzante şi deloc inspirate.
În primul rând, recunosc că Badea nu e tocmai regele subtilităţilor şi că mulţi mitocani îl privesc ca pe un mentor şi un exemplu, recunosc şi că Stan e puţin agitat, recunosc că la televizor, toţi trei critică diverse aspecte ale personalităţii băsesciene, dar de unde până unde s-a pomenit obiceiul ca preşedintele să răspundă parodiilor? Când a decăzut într-atât funcţia prezidenţială şi de ce ea nu mai înseamnă demintate şi impozanţă?
Nu mă încălzeşte deloc faptul că Băsescu vrea să îşi arate sublimul simţ al umorului (să spun încă odată, în cazul în care nu s-a înţeles, clipurile oricum nu sunt amuzante), când eu îmi doresc un preşedinte demn, care să nu se lase târât în circul media prin diverse mijloace. Mai bine s-ar apăra de acuzaţiile ce i le aduc cei de la Antena 3, decât să îi parodieze folosind nişte actori proşti şi un scenariu slab. Vorba lui Schmitt într-o carte citită relativ recent, când nu ai destule argumente, ataci. Din partea mea, să se apere, să argumenteze, dar să nu transforme funcţia prezidenţială într-o bufonerie.
[clip1][clip2]
