Aşadar vineri seară fuserăm la un chef cu costume, după bunul obicei străbun şi neaoş al Halloweenului. Am cujetat mult cu privire la costum, mai ales că am avut o fixaţie pe geeky şi nu mai aveam chef de clasicele ţigancă, pirat, piţipoancă. Am fost acum vreun an sau doi piţipoancă şi nimeni nu s-a prins, ceea ce m-a ofensat serios. Aşadar îmi trece mie prin cap să mă îmbrac în Leia, în Star Trek redshirt, într-o tipă de-aia mov din WoW la care tot timpul uit cum îi spune [totuşi nu eram reprezentatică pentru comunitate], în Tanya din Mortal Kombat [doar nu era să umblu aşa pe stradă în noiembrie], în piesă de Tetris [nema carton] şi chiar în simplă tocilară, dar îmi era teamă că păţesc ca şi cu piţipoanca şi că mă costumez de fapt în Călina, ceea ce, pentru mine, nu e tocmai un costum.
Ideea genială şi salvatoare a venit de la X-Men. Preferata mea a fost întotdeauna Jean Grey, în sensul că atunci când eram mici şi ne jucam de-a X-Men, eu eram Jean Grey [offtopic, întotdeauna îl părăseam pe Cyclops pentru Wolverine, era mult mai interesant], iar acum 3-4 ani un prunc mi-a spus ca un compliment că niciodată nu a văzut o fată să joace biliard aşa bine ca mine, doar pe Rogue din X-Men. Totuşi, un costum a la Jean Grey sau Rogue ar fi fost cam greu de încropit în 2 ore, iar cu Psylocke ar fi fost aceeaşi poveste ca şi cu Tanya. Aşa că am ales un alt personaj preferat, part of the dark side. Mystique.
Am ales forma de X-Men evolution, în care ea se îmbracă în negru şi are mănuşi, deşi au sărit pe capul meu două grupuri distincte de oameni care au subliniat faptul că Mystique umbla complet goală. So m-am mânjit cu albastru pe faţă, mi-am luat ceva haine în stilul neo-zeelandez (All Blacks) şi am decolat spre party.
Ghiciţi cu cine m-am întâlnit pe acolo în costum de rocker? Printre alţii, cu Gârby. A, am uitat să spun unde. În Irish Pub, ca marii bloggeri când se reunesc prin la Cluj, singura diferenţă fiind că Irishul era populat acum de tot felul de personaje scoase din ficţiune. Au fost geniali un scoţian, o pereche de Jokeri din The Dark Knight, o Cleopatra şi o mulţime de alţi trepăduşi. Apropo, Cleopatra aia nu era aşa drăguţă precum se vor înghesui să scrie băieţii...
Apropo de asta, am descoperit că cele 2 replici de agăţat funcţionale ale unui zombie sunt 1. Hey, sexy! şi 2. Braaaains! [asta via Milosh] De asemenea, taximetriştii şi oamenii de pe stradă se uită ciudat la oamenii albaştri. So ne-am lăfăit în postura de mici mari blogger aflaţi la chef, am făcut poze cu o droaie de oameni şi am avut ocazia de a ne aduna la un loc oameni care nu ne-am văzut de mult timp. Te pup, Awi. :)
Overall, a success.
Pics or it didn't happen! :D
ReplyDelete