A mia oară educaţia

L-am văzut azi pe domnul Funeriu la televizor, în sala de aşteptare rulând B1TV. [Apoi am văzut şi introducerea şi primele două zodii din Pasul Fortunei, conformându-mă ofertei] Din nou cu poveşti despre examinări, că cică examenele noastre prea sunt ca nişte ghilotine şi ar trebui mai mult să încurajeze elevii.

Eu sunt om simplu. Mie îmi place să fie proştii cu proştii şi deştepţii cu deştepţii. Nu pentru că aş dispreţui prostia, ba chiar prefer un prost cu bun simţ unuia inteligent şi bădăran, ci pentru că eu, personal, întotdeauna m-am simţit mai bine cu cei aflaţi pe acelaşi palier de inteligenţă cu mine. Îmi place să am subiecte comune cu cineva, să am ce şi despre ce vorbi, să pot schimba impresii... Nu mi-aş dori o clasă neselecţionată [sau slab selecţionată]. Plus că a zice despre examenele de astăzi, care sunt o plimbare prin parc, că sunt ca nişte ghilotine, mi se pare o exagerare monumentală. Ce dacă selecţionează? Ce dacă împart după medii? Oare nu de-aia există muncă şi efort intelectual?

Că cică acum sunt destule informaţii pe Internet. Că ăia din '74 erau într-adevăr nevoiţi să memoreze pentru că altundeva nu exista informaţia, dar acum nu mai e necesar. Cum să nu fie necesar să înveţe? În primul rând că sunt convinsă că ăia din '74 nu sunt handicapaţi să nu ştie pună mâna pe Internet, deci nu le-a stricat cu nimic că au învăţat în tinereţe. În al doilea rând, sunt convinsă că găgăuţă ăştia pe care şcoala îi încurajează la lene [ca nu cumva să se simtă sensibilii de ei ghilotinaţi] nu au antrenamentul mental/intelectual pentru a cuprinde informaţia. Or, a cuprinde informaţia e primul pas spre a o folosi. 'Jaba caută pe net, dacă nu se descurcă să facă managementul informaţiei.

N-ai cu cine, mă. N-ai cu cine...