Tot pe Libertatea am dat de un articol cu sfaturi pentru părinții ai căror copii au picat bacalaureatul. Sfaturi care par să implice enorm de mult părintele și prea puțin elevul care trebuie să învețe. Și mă întrebam, nu numai în ceea ce privește bacalaureatul, care totuși ține de școală, dar mai încolo, la facultate, ce fac elevii/studenții fără mami și tati să îi țină de mână, să le porționeze materia și să îi sprijine în a da în judecată ministerul? Pentru că mami și tati vor fi acolo pentru orice copil de clasa a-ntâia, ajutându-l să facă bastonașe și să adune 2 cu 2, vor fi acolo în clasa a III-a când copilul va repeta, împreună cu ei, tabla înmulțirii. Și probabil că, la eșecuri, copilul va fi pedepsit fie prin luarea banilor de buzunar, fie prin confiscarea telefonului mobil sau al calculatorului, fie printr-o perioadă de stat în casă. Dar oare mai funcționează aceste metode și peste vârsta de 18 ani? Dădăceala? Pedepsele? Sau oare, până la o anumită vârstă, copilul trebuie să-și asume singur responsabilitatea studiului?
Articolul despre care vorbesc e plin de formulări de genul "Trebuie să îl faci să învețe... (într-un anume mod)", "Fă-l să studieze...", "Este bine ca fiica/fiul dvs. să...", dar oare formulările corecte, în cazul unor tineri de 19 ani, nu sunt cumva "Trebuie să înveți...", respectiv "Studiază..." și "Este bine ca tu să..."? Pentru că un părinte care deja a pierdut controlul asupra odraslei în asemenea hal încât să își pice bacalaureatul din diverse motive (vezi postarea anterioară), nu îl poate recupera într-o lună jumate sau cât timp a mai rămas până la sesiunea de bac din toamnă. Sau, dacă e un părinte ce încă deține controlul, se așteaptă la rezultat și nu trebuie să afle din ziar cum să gestioneze criza.
Revenind, să presupunem că suntem la facultate și avem de a face nu cu un tânăr de 19 ani care și-a picat bacalaureatul, ci cu un tânăr de 21-22 de ani care riscă să repete anul din cauza restanțelor. Ce poate face un părinte în cazul ăsta? Dacă tânărul (pentru că nu îi mai pot spune copil) nu are încă format simțul responsabilității în învățare ORI curajul de a spune părinților că facultatea nu i se potrivește (sau că ar prefera să nu facă o facultate), nu e cam tardiv să așteptăm ca aceste virtuți să apară? Mai poate cineva să-și bată la cap sau pedepsi fiul/fiica, sperând ca aceste acțiuni să se fructifice cu rezultate școlare? Sau oare cauza e pierdută?
Cu alte cuvinte, cei de la Libertatea îi îndeamnă pe părinți să "conceapă un plan de bătaie" și să porționeze materia copilului, apoi să i-o dea cu lingurița până la următorul bacalaureat... După părerea mea, este normal ca un copil de 6 ani să își porționeze mâncarea și să mănânce singur cât are nevoie, fără ca mami să îl îndoape. Și, tot după părerea mea, când copilul are 19 ani, ar trebui să fie în stare să își porționeze singur materia și să învețe cât are nevoie.
Articolul despre care vorbesc e plin de formulări de genul "Trebuie să îl faci să învețe... (într-un anume mod)", "Fă-l să studieze...", "Este bine ca fiica/fiul dvs. să...", dar oare formulările corecte, în cazul unor tineri de 19 ani, nu sunt cumva "Trebuie să înveți...", respectiv "Studiază..." și "Este bine ca tu să..."? Pentru că un părinte care deja a pierdut controlul asupra odraslei în asemenea hal încât să își pice bacalaureatul din diverse motive (vezi postarea anterioară), nu îl poate recupera într-o lună jumate sau cât timp a mai rămas până la sesiunea de bac din toamnă. Sau, dacă e un părinte ce încă deține controlul, se așteaptă la rezultat și nu trebuie să afle din ziar cum să gestioneze criza.
Revenind, să presupunem că suntem la facultate și avem de a face nu cu un tânăr de 19 ani care și-a picat bacalaureatul, ci cu un tânăr de 21-22 de ani care riscă să repete anul din cauza restanțelor. Ce poate face un părinte în cazul ăsta? Dacă tânărul (pentru că nu îi mai pot spune copil) nu are încă format simțul responsabilității în învățare ORI curajul de a spune părinților că facultatea nu i se potrivește (sau că ar prefera să nu facă o facultate), nu e cam tardiv să așteptăm ca aceste virtuți să apară? Mai poate cineva să-și bată la cap sau pedepsi fiul/fiica, sperând ca aceste acțiuni să se fructifice cu rezultate școlare? Sau oare cauza e pierdută?
Cu alte cuvinte, cei de la Libertatea îi îndeamnă pe părinți să "conceapă un plan de bătaie" și să porționeze materia copilului, apoi să i-o dea cu lingurița până la următorul bacalaureat... După părerea mea, este normal ca un copil de 6 ani să își porționeze mâncarea și să mănânce singur cât are nevoie, fără ca mami să îl îndoape. Și, tot după părerea mea, când copilul are 19 ani, ar trebui să fie în stare să își porționeze singur materia și să învețe cât are nevoie.
