Un pre-update de sezon: dacă luna asta îmi iese totul așa cum trebuie pe plan financiar, vă dau pentru februarie două secrete ale meseriei de student cu buget amărât.
Am citit zilele astea două texte cel puțin interesante despre supermarketuri. Unul dintre ele era în stilul caracteristic, argumentat și semi-științific al celor de la cracked.com (la nr. 4), iar al doilea pe binecunoscutul blog al lui visurat. Vi le recomand. Eu cel puțin am constatat că multe dintre micile trucuri la care apelează supermarketurile pentru a distrage atenția cumpărătorilor sunt într-adevăr eficiente și tare șmechere...
Cei de la gaz sunt niște nenorociți. Probabil am mai povestit asta pe blog sau live și înainte, dar oricum merită povestit din nou. Anul trecut am plătit sume uriașe, în decembrie am avut surpriza unei regularizări de 750 de lei (studenții sunt, de altfel, cunoscuți pentru bunăstarea materială și dărnicia constantă). S-a dus mama să facă scandal la ei la sediu, dar ne-au făcut disprețuitor un semn cu mâna și au cerut 1000 de lei pentru o nenorocită de verificare a instalației de gaz. Câteva luni mai târziu, vecinii au sesizat miros de gaz în scară și au venit trepădușii pe gratis, au verificat țevile și (să vezi surpriză) au găsit scurgeri de gaz. Anul ăsta, factura pe decembrie vine 260 de lei. Mulțumim hărniciei generale care animează țara și din cauza căreia studenții cinstiți nu au bani de alcool în timpul anului și de Gingko Biloba Plus Plus în sesiune.
Nu am făcut nicio rezoluție de Anul Nou, pentru că mi se pare o chestie total aiurea. Dacă vreau să schimb ceva la viața mea, nu am nevoie să încep din 1 ianuarie, din prima zi a lunii, de lunea viitoare, sau de mâine. Încep “când vrea mușchii mei”
În schimb de Revelion am avut parte de mult trolling, alături de soră-mea. Mai exact am fost la oareșce paranghelie prin centru cu familia și era o muzică de nuntă de nu vă pot povesti. Persoanele 40+ au început să danseze instant, noi două făceam bancuri de ultimă speță din seria “La mulți ani 1988!”, “Ai auzit de cântărețul ăla nou, Gică Petrescu?” și, în contextul în care din boxe răsuna Felicita a lui Al Bano, ceva de Laura Pausini, o piesă de la Roxette și alte hituri frumoase dar ușor perimate, “Când aduc ăștia supa romană?” (Dacă nu înțelegeți bancul stați liniștiți, rareori ne înțelege cineva pe mine și pe soră-mea... și nu pentru că trăim drama anilor adolescenței. Cel puțin nu amândouă.)
Vă țin la curent :)
