Dreptul ca dreptul, dar obligația de a avea copii?

În “Freakonomics”, Steven Levitt și Stephen J. Dubner găsesc o corelație între numărul de ani de educație ai mamei și probabilitatea ca fiul/fiica acesteia să se implice în activități criminale. Mai pe înțelesul tuturor, cu cât mama e mai needucată, cu atât copilul iese mai rău, unde rău înseamnă membru al unei găști, violator, tâlhar, criminal ș.am.d. De altfel, celebrul caz Roe vs. Wade din Statele Unite, care a dus la legalizarea avorturilor în ‘73 ar fi dus la o scădere a ratei criminalității 20 de ani mai târziu, până atunci în creștere alarmantă, efectiv pentru că toți acei copii neiubiți de mamele lor, crescuți în condiții dificile de mahala, nu mai existau.

În primul rând, să clarific poziția mea: sunt pro-alegere, cum ar spune americanii, care au mereu două facțiuni pentru orice problemă (în cazul de față pro-choice și pro-life, deși sincer nu mi se par termeni destul de opuși ca sens precum sunt cele două tabere). Și asta din motive cât se poate de clare, despre care am mai vorbit în posturi anterioare, și anume cazurile de violuri (unde intră desigur orice categorie de abuz sau incest, inclusiv cele dintre fetițele de 9 ani și unchii lor prietenoși, sau bețivanii care au chef să pună mâna pe prospătură după ce și-au băut mințile și și-au bătut bine nevestele), cazurile în care un copil nu poate fi întreținut (fie pentru că deja sunt destui în familie, fie efectiv din lipsa mijloacelor materiale. Important de menționat este faptul că a întreține un copil înseamnă nu numai a-i oferi de mâncare și un colț unde să doarmă, ci și condiții propice în care să se dezvolte și să fie educat) și, nu în ultimul rând, cazurile în care se detectează probleme de sănătate grave la mamă sau la făt.

Nu sunt de acord, în schimb, cu folosirea avortului ca singură metodă contraceptivă, de toate proastele inconștiente care nu știu folosi un prezervativ. Din auzite cică pe vremea lui Ceaușescu nu numai că era interzis avortul, dar nu se găseau pe piață metode contraceptive. Or, scuza asta nu ține, pentru că toate gardurile sunt pline de Durex. Scuza că ești toată inocentă și nu știai că funcția principală a sexului e de procreere sau că ți-a fost rușine să te protejezi e genul de scuză pentru care merită ca genele respectivei să nu mai aparțină omenirii., poate poate ne-om deștepta colectiv... Revenind, da avortului ca “last resort”, nu inconștienței credule.

Dar asta aduce în polemică o chestie cu totul nouă. Pe tot felul de siteuri apar date conform cărora doar un procent infim, de maxim 10% în total, dintre avorturi, ar cădea într-una din categoriile acceptabile descrise mai sus. Aparent avortul ca urmare a inconștienței (repet - după date neverificate), face 90% din numărul total. Iar aici spun atât. Pentru cele 10%, treaba trebuie să rămână legală*. Cine sunt eu să judec linia subțire dintre “am cu ce să-l întrețin” și “n-am”? Cine sunt eu să îi spun femeii dacă mai poate sau nu mai poate crește un copil? Cine sunt eu să aprob nașterea unui copil care nu va fi iubit? Sau care va duce o viață mizeră pe care nu o merită?

*Dacă nu mă înșel, Winston Churchill avea o vorbă: “Eu am dreptate și tu n-ai. Dar pentru dreptul tău de a nu avea dreptate, eu voi lupta până la ultima picătură de sânge.” Eu una m-aș feri ca dracu’ de tămâie să ajung în situația lor, dar pentru dreptul lor la libertate și alegere...