Dintre cele povestite celeilalte doamne, am înțeles că are în jur de 40 de ani și își caută să “își rezolve” pensie pe caz de boală, că doar au mai făcut-o și alții, ea de ce să nu își facă? Ei nu îi place că e prost plătită, că ar fi avut o alternativă dar pentru aia trebuia să facă un curs de bucătar, pe care nu a avut chef să îl facă. La angajare (mi se pare că lucra ca asistentă sau ceva asemănător, dar nu bag mâna în foc), fetele tinere i-o iau înainte pentru că știu teoria. În definitiv, pe ea o dor ochii destul cât să nu și-i mai strice și cu cărțile (exprimare transcrisă cu exactitate maximă). Fiică-sa e cât tancul, așa că mănâncă mult și ea nu are bani de așa ceva.
Și, culmea, unii au nesimțirea că stau toată ziua în fund la calculator și ce bine câștigă.
În momentul ăla am crezut că, oricât m-aș fi abținut până atunci, m-aș fi răstit puțin la ea. Norocul a fost că a trecut pe lângă autobuz un Suzuki extrem de drăguț pe care l-am remarcat de pe geam. Mi-a zburat gândul că ar fi o mașină grozav de drăguță să o ai în garaj și, distrasă, la revenire mi-am dat seama că nu merită să îmi bat gura.
Unul dintre principalele motive pentru care merge prost în țara asta este că nimeni nu vrea să muncească. Ba mai mult, cine muncește și depune efort e considerat fraier, nesimțit sau mai știu eu cum... În clipe ca astea îmi aduc aminte de un articol scris mai demult de Sebastian Bârgău, legat despre cei care își drămuiesc munca după bunul plac, că “și așa șeful se îmbogățește de pe urma mea”. Asta e lumea, cu oameni care ar avea oportunități, dar nu depun nici cel mai mic efort. Nici măcar să facă un curs de bucătărie sau să deschidă o carte înainte de o examinare. Să vrea să păcălească sistemul. Să stea*.
Nu vreau să aduc în discuție replica aceea cu calificarea, că dacă ai școală meriți să câștigi mai mult. Asta e doar o mică parte din ceea ce cred eu. Mai exact, cred că cine depune efort pentru muncă, cine e mai mult decât prezent cu fizicul și învață pentru a se perfecționa, muncește cu drag, omul ăla merită să câștige. Fie că e vorba de programare, de cules căpșuni, de construit ziduri, de înțepat bolnavi sau de știință, inginerie, medicină... Iar dacă nu vrei să muncești, nu vrei să înveți, nu vrei să depui efort, degeaba vrei salariu mare.
Nu sunt o mare fană a comuniștilor, dar închei cu unul dintre citatele mele preferate, care, întâmplător, a fost folosit mult de către ei: “Nici pâine fără muncă, nici muncă fără pâine.” Așa ar fi frumos să fie.
* pentru mine, verbul "a sta" a început recent să devină echivalentul unghiilor pe tablă. De fiecare dată când aud că cineva își permite să “stea”, ca eveniment constant și general valabil, mă trece câte un fior.
