Tanga taxi

Circulam cu un taxi zilele astea şi am auzit o poveste care merită redată în scris, ca să vedeţi că nu degeaba comentează lumea că se strică tineretul. De fapt, mai mult ca să scot un contrast între tineretul care face nebunii bune, şi cel care face nebunii de prost gust. Pornesc de la premisa că şi eu vorbesc multe prostii, dar numai atunci când sunt într-un grup care mă ştie de nebună şi nu ia în serios respectivele poveşti. Înţeleg nevoia oamenilor de a se da în spectacol, doar sunt o alintată şi jumătate (când vreau), dar nu în faţa unor oameni care nu te cunosc şi nu au o părere despre tine.

De ce această introducere plicticoasă? Mi-a fost relatată discuţia a două domnişoare, dacă se pot numi aşa, deşi sunt convinsă că în cercul lor social, sunt apelate mai degrabă prin "fă", decât prin "domnişoare". Iată aşadar dialogul a două tipe ieşite, desigur, din Bamboo, în taxi [ţineţi cont şi de faptul că totul se petrece în prezenţa şoferului]:

- Tu, aşa m-a ***ut ăla că mă strâng chiloţii.

- Păi dă-i, fată, jos!

- [către taximetrist] Pot să îmi dau jos chiloţii?

Moment în care taximetristul, cu totul bulversat de toată povestea, îi spune că poate să şi-i dea jos, dacă nu şi-i lasă în maşina lui. Moment în care încrezuta naibii [că deja mă enervează şi numai să dau povestea mai departe] ce credeţi că spune? Se ruşinează că omul poate o fi având nevastă? Îşi dă seama că e taxi, nu bordel? Realizează că e indiscretă şi proastă? Nici pe departe. Replica ei a fost:

- Nu îi las că sunt de firmă.

... şi, mulţumită că a primit permisiunea taximetristului, purcede la orientarea picioarelor în sus şi renunţă la supărătorul articol vestimentar. Deci sunt eu de modă veche dacă le-aş fi păruit pe amândouă afară din maşină în două secunde? După ce că sunt mahalagioaice şi îşi discută chiloţii şi distracţiile sexuale de faţă cu un străin, mai eşti proastă şi să te dai şmecheră că ai chiloţi de firmă! Vorba proverbului cu prostul fudul.

De acum încolo, mă voi trezi în fiecare dimineaţă fericită că nu sunt piţipoancă.

Taxi Driver

Ar fi cazul să îmi iau carnetul de şofer. Aptă psihologic (cică) sunt, cu autobuzul mă deprimă să merg (tanti cu copii isterici, tipi transpiraţi sau manelişti cu telefoane pe loudspeaker, boschetari) şi azi am avut una dintre cele mai terifiante experienţe cu taxiul de până acum.

Totul a început cu frigul de afară şi cu mine aşteptând 24-le, ca să mă duc, ca orice soon-to-be tânăr adult, la şcoala de şoferi, pentru testul psihologic. Stand de bilete ia-l de unde nu-i, ghiozdanul plin cu tot felul de dosare, agende, cărţi (am trecut pe la bibliotecă şi nu m-am putut abţine), hârţogărie etc. Tocmai în staţie, opreşte un taxi din care se dă jos o doamnă. Într-o fracţiune de secundă, îmi trece prin cap că şi aşa nu am bilet, pe jos prin coclaurile din Gheorgheni nu am mare chef de plimbare pe tocuri, mai ales că toată fiind roşie şi cu fundiţă în păr, un număr impresionant de bădărani găsesc nimerită replica "Halo, scufiţa roşie! Uite, mă, Gicule, ce draguţă e!"... şi ce dacă m-aş urca în taxi?

Big mistake. Urc şi mă izbeşte un sunet de house de-ăla cu başi mulţi, că dacă eşti hipertensiv trebuie să-ţi iei Distonocalmul înainte să fii apt să asculţi aşa ceva. Taximetristul şi mai şi: ochelari de soare imenşi (vă reamintesc că e decembrie şi -23445 de grade), părul gelat pe spate, cercel cu cristal de sticlă de geam în ureche. Mai lipsea geaca cu "de puta madre traficante" şi fugeam cât vedeam cu ochii. Îmi scapă printre buze "La şcoala Alfa, vă rog." A fost a doua mare greşeală.

- Examenul? zice şoferul şi îmi adresează un zâmbet de cocalar a la carte.
- Nu, testul psihologic.
- Aa, să vezi cum e când mergi la examen.

Şi aici a început o poveste lungă despre cum el, 5 ani, a condus în cartier la el fără permis, s-a lăsat de învăţat într-a cincea, când a rămas şi repetent pentru prima oară şi de-aia i-a venit greu să înveţe legislaţia. A picat de 2 ori, apoi a treia oară a trecut, după care i s-a suspendat carnetul pentru 3 luni. Îngrozită, deja mă gândeam ce ilegalitate a comis şi dacă voi ajunge întreagă fizic la testul psihologic... Dar ideea principală era că sunt emoţii mari. Chiar şi el, care a avut probleme cu Poliţia, a avut proces şi condamnări, niciodată nu a avut aşa emoţii cum a avut la examenul pentru şcoala de şoferi.

Mi-am forţat faţa să zâmbească, în timp ce creierul mi se crispa la imaginea cocalarului de la volan în costum portocaliu, cu puşca (şi cureaua lată cu D&G, desigur) în mână, sau probabil fiind şoferul unui grup de jefuitori de bănci, deci tipul care ţinea motorul cald cât timp amicii lui, cu ciorapi lycra pe cap, întindeau saci goi unor funcţionare speriate (dar, desigur, la fel de înţepate ca majoritatea funcţionarelor).

Dar, dovadă că stau în faţa tastaturii şi scriu pe blog, am supravieţuit encounterului cu taximetristul. Măcar omul a fost sincer cu povestea lui (ori m-a îngrozit în mod deliberat) şi mi-a urat succes... Nimic nu s-a schimbat, deşi, probabil, data viitoare când îmi voi reprezenta mental scena unui jaf armat, hoţii imaginari vor purta cercei ieftini din sticlă. Deşi s-ar putea ca tipul să fie condamnat pentru alte chestii. Pentru omor calificat, de pildă.