Taxi Driver

Ar fi cazul să îmi iau carnetul de şofer. Aptă psihologic (cică) sunt, cu autobuzul mă deprimă să merg (tanti cu copii isterici, tipi transpiraţi sau manelişti cu telefoane pe loudspeaker, boschetari) şi azi am avut una dintre cele mai terifiante experienţe cu taxiul de până acum.

Totul a început cu frigul de afară şi cu mine aşteptând 24-le, ca să mă duc, ca orice soon-to-be tânăr adult, la şcoala de şoferi, pentru testul psihologic. Stand de bilete ia-l de unde nu-i, ghiozdanul plin cu tot felul de dosare, agende, cărţi (am trecut pe la bibliotecă şi nu m-am putut abţine), hârţogărie etc. Tocmai în staţie, opreşte un taxi din care se dă jos o doamnă. Într-o fracţiune de secundă, îmi trece prin cap că şi aşa nu am bilet, pe jos prin coclaurile din Gheorgheni nu am mare chef de plimbare pe tocuri, mai ales că toată fiind roşie şi cu fundiţă în păr, un număr impresionant de bădărani găsesc nimerită replica "Halo, scufiţa roşie! Uite, mă, Gicule, ce draguţă e!"... şi ce dacă m-aş urca în taxi?

Big mistake. Urc şi mă izbeşte un sunet de house de-ăla cu başi mulţi, că dacă eşti hipertensiv trebuie să-ţi iei Distonocalmul înainte să fii apt să asculţi aşa ceva. Taximetristul şi mai şi: ochelari de soare imenşi (vă reamintesc că e decembrie şi -23445 de grade), părul gelat pe spate, cercel cu cristal de sticlă de geam în ureche. Mai lipsea geaca cu "de puta madre traficante" şi fugeam cât vedeam cu ochii. Îmi scapă printre buze "La şcoala Alfa, vă rog." A fost a doua mare greşeală.

- Examenul? zice şoferul şi îmi adresează un zâmbet de cocalar a la carte.
- Nu, testul psihologic.
- Aa, să vezi cum e când mergi la examen.

Şi aici a început o poveste lungă despre cum el, 5 ani, a condus în cartier la el fără permis, s-a lăsat de învăţat într-a cincea, când a rămas şi repetent pentru prima oară şi de-aia i-a venit greu să înveţe legislaţia. A picat de 2 ori, apoi a treia oară a trecut, după care i s-a suspendat carnetul pentru 3 luni. Îngrozită, deja mă gândeam ce ilegalitate a comis şi dacă voi ajunge întreagă fizic la testul psihologic... Dar ideea principală era că sunt emoţii mari. Chiar şi el, care a avut probleme cu Poliţia, a avut proces şi condamnări, niciodată nu a avut aşa emoţii cum a avut la examenul pentru şcoala de şoferi.

Mi-am forţat faţa să zâmbească, în timp ce creierul mi se crispa la imaginea cocalarului de la volan în costum portocaliu, cu puşca (şi cureaua lată cu D&G, desigur) în mână, sau probabil fiind şoferul unui grup de jefuitori de bănci, deci tipul care ţinea motorul cald cât timp amicii lui, cu ciorapi lycra pe cap, întindeau saci goi unor funcţionare speriate (dar, desigur, la fel de înţepate ca majoritatea funcţionarelor).

Dar, dovadă că stau în faţa tastaturii şi scriu pe blog, am supravieţuit encounterului cu taximetristul. Măcar omul a fost sincer cu povestea lui (ori m-a îngrozit în mod deliberat) şi mi-a urat succes... Nimic nu s-a schimbat, deşi, probabil, data viitoare când îmi voi reprezenta mental scena unui jaf armat, hoţii imaginari vor purta cercei ieftini din sticlă. Deşi s-ar putea ca tipul să fie condamnat pentru alte chestii. Pentru omor calificat, de pildă.