Blog challenge - Day 7: Horoscop

A şaptea zi a provocării mă vrea descriind zodia mea şi dacă mi se potrivesc caracteristicile ei. Mi-a fost tare groază să mă apuc de gândit un post, pentru că nu cred o iotă din horoscoape. Dar, dincolo de scepticismul meu (sunt atât de generale descrierile zodiilor şi horoscoapele în general, încât fiecare zodie se potriveşte oricărui pasionat de horoscoape, vezi şi experimentele lui James Randi), am să mă complac în descrierea zodiei Capricornului, luată de pe acvaria.ro.

Nativul in Capricorn este un om care se va face cu siguranta remarcat intr-un anumit domeniu al vietii sale. Este o persoana motivata sa atinga o anumita pozitie in plan social, cat mai sus posibil, si are toate sansele sa se ridice ca sa se auda de el intr-o zi la nivel mai larg.

Până acum, sunt complet de acord. Mi-a plăcut mereu să fiu în centrul atenţiei, să cunosc şi să fiu cunoscută de multe persoane. Mai mult, m-au nimerit chiar şi la îmbrăcăminte:

Se imbraca intotdeauna clasic si sobru, depasind cu mult varsta pe care o au. Vor sa arate o imagine de oameni seriosi, care impun respect, deci nu-i vor lipsi niciodata costumele tip business.

La meserii potrivite, nici nu e cazul să spun că au trecut şi "inginer". Totuşi, unele detalii nu mi se potrivesc: Nu prefer casele bătrâneşti sau locurile cu încărcătură romantică, peşterile sau mănăstirile. Nu mă încântă muzica de meditaţie şi relaxare, urăsc iernile, 70% dintre cadourile propuse pentru un Capricorn mi se par idei groaznice şi nu am mai mâncat cartofi de vreo 2-3 luni încoace.

Ce mi s-a părut totuşi interesant, a fost secţiunea "Cum iubeşte Capricornul?" care îmi explica totul despre modul în care aleg parteneri cu statut social ridicat, loiali, răbdători, responsabili şi care să îmi împărtăşească aspiraţiile profesionale. Căsătoria ar fi, pentru mine, demnă de abordare raţională, cu mai puţin sentiment şi mai multă minte, ceea ce mi se pare just; când alegi pe cineva cu care să-ţi petreci restul vieţii, o gândeşti bine înainte. De asemenea, Capricornii sunt capabili să se sacrifice pentru partenerul lor, ceea ce, din nou, aş spune că e un gest potrivit într-o relaţie. Pe de altă parte, finalul secţiunii conţine o serie de subiecte extrem de seci şi de plictisitoare care, teoretic, pot fi aduse în discuţie pentru a atrage un nativ din Capricorn şi care nu m-au impresionat deloc.

A trecut şi ziua asta. Cel mai dificil subiect de până acum, pentru că tocmai am scris alineate întregi despre ceva ce puteam rezuma într-o frază, citat din tata (şi, total independent, Penn Jillette): "Capricornii nu cred în horoscop". Vă aştept cu câte o postare şi zilele următoare, care vor fi - sper! - mai interesante.

Blog challenge - Day 6: 30 facts about me

1. îmi plac numerele impare şi cele prime
2. fac facultatea serios
3. mi-e frică de înec (pot înota doar cu nasul afară din apă, nu suport să fiu aruncată în apă sau scufundată), am fobie de dentist
4. îmi plac dulciurile, dar prefer calitatea, nu cantitatea: i.e. o îngheţată Mars sau un ou Kinder bat 3 tablete de ciocolată oricând
5. urăsc spălatul vaselor, mă plictiseşte îngrozitor
6. îmi doresc un Mini Cooper roşu
7. îmi plac pantofii şi fustele/rochiile, dar nu shopping-ul
8. mă enervează degetele de la picioarele oamenilor
9. am unghia şi pielea din vârful degetului mijlociu de la mâna dreaptă deformate de la scris
10. mă gâdil dacă mi se suflă pe burtă
11. răcesc când se face frumos afară
12. culoarea mea preferată este roşu (şi cred că mă şi reprezintă)
13. am o dependenţă de Coca-Cola rece
14. sunt habotnica diacriticelor, le folosesc peste tot mai puţin pe messenger, unde mi-e greu să tot schimb ca să pun emoticoane
15. la stress, îmi mestec inelele de pe mână
16. când eram mică eram mult mai mofturoasă la mâncare
17. am avut câine, papagali, acvariu de peşti, pisică şi o răţuşcă
18. sunt afonă
19. urăsc filmele/desenele dublate, prefer subtitrarea
20. nu mă pot decide când mă întreabă cineva care e cartea mea preferată
21. îmi plac fetele frumoase (nu în mod proactiv, dar le apreciez frumuseţea)
22. am o rochie albă de vară cu buline roşii, superbă, sexy şi totuşi drăguţă, care mi se potriveşte perfect ca personalitate, dar nu mă lasă mama să o port, pentru că mi se vede celulita
23. am, din naştere, multe aluniţe mici pe faţă şi pe corp
24. am luat Cambridge Exam of Proficiency in English (CPE) cu grade A
25. clorul şi vinul alb îmi declanşează alergii
26. am picioare şi palme mici, port 35 la pantofi
27. parfumul meu este Playboy – Play it lovely
28. prefer să scriu cu stilou, nu cu pix
29. apăs butonul de Snooze de multe ori dimineaţa
30. obişnuiam să îmi rod unghiile

Blog challenge - Day 5: Gânduri sinucigaşe

Ziua a cincea e scurtă de tot. Se propune să povestesc despre un moment când m-am gândit să îmi pun capăt vieţii. Răspunsul meu e niciodată. Nu am ce povesti. Viaţa e mult prea faină ca să se sfârşească aici.

Blog challenge - Day 4: Religia

Să se înţeleagă din start că nu îmi impun propriile păreri, idei sau concepţii asupra nimănui. Nu scriu lucrurile astea ca să conving pe cineva, ca să convertesc sau ca să pun semne de întrebare. Scriu pentru că ziua a patra a provocării urmăreşte viziunea mea asupra religiei. Ei bine, mă situez într-o zonă atât de problematică, încât cunoscuţii mei foarte creştini se vor revolta împreună cu toţi cunoscuţii mei atei. Mă consider deistă, în ideea în care cred în Dumnezeu, dar nu sub formă de bătrân cu barbă care scrie în catastif când dăm bani la cerşetori şi când trecem strada pe linie continuă, ci sub formă de set de legi ale frumosului, legi matematice şi fizice care ţin Universul laolaltă, aspiraţie ideală, simbol. Nu cred că îl interesează prea mult problemele noastre minore, sau că se preocupă de lucruri mărunte ca cele enunţate mai sus. Avem, ca rasă, ceva deosebit, ceva ce merită urmărit, dar cu siguranţă că nu merită modificat în mod activ. E prea uşor să aşteptăm o schimbare divină şi să stăm în faţa televizorului cu sămânţa. Sintetic deci, nu cred că Dumnezeu, în forma lui de idealitate, se preocupă în mod activ când i se cere o jucărie sau un Maybach.

Am apreciere pentru ceea ce ne-a spus profesorul de religie în clasa a doisprezecea, cum că religiile sunt doar linii de ghidare pentru om şi că fiecare avem propria noastră filosofie, mai apropiată sau mai îndepărtată de o religie formată. Mai cred că oamenii trebuie să fie buni şi că nu poate exista Rai doar pentru catolici, sau Rai doar pentru ortodocşi sau doar pentru musulmani, ci doar Rai pentru oamenii buni. Nu e ca în restaurantele selecte, să te dea afară dacă nu porţi cravată. Dar ar trebui să ne trăim viaţa frumos aici şi să ne facem mai puţine griji legate de ceea ce se întâmplă după. Îmi doresc în primul rând să mor liniştită, cu o viaţă trăită din plin, fără regrete şi, dacă este sau nu este ceva după, Ohm trăi şi Ohm vedea.

Dacă omul a fost creat de Dumnezeu? Aş înclina să cred că dacă Dumnezeu, cel pe care l-am descris în primul paragraf, ar fi "dat un bobârnac existenţei" e posibil ca, la un moment dat, să fi dat un bobârnac şi existenţei unei rase superioare (adică cea umană, înzestrând-o cu raţiune, conştienţă de sine şi capacitatea de a face raţionamente logice). Sunt dispusă să cred că totul s-a realizat în mod evoluţionar, de la început şi până acum, coordonat de ceea ce descriam mai sus ca legi matematico-fizice percepute ca entitate Universală, deci s-a folosit un fond organic evoluţionar. Pentru cei credincioşi, care vor probabil să personificăm mai mult apariţia oamenilor, aş spune să nu vă fie ruşine dacă organicul vostru se trage din  maimuţă, ci să vă bucuraţi că Dumnezeu a dat multe acelei maimuţe şi a făcut-o om.

Cam atât. Dacă sunt întrebări, sunt dispusă să le răspund în secţiunea de comentarii, atât timp cât discuţia se va purta la un nivel civilizat. Vă aştept la ziua a cincea.

Blog challenge - Day 3: Despre droguri şi alcool

A treia zi mă provoacă să scriu despre viziunea mea asupra drogurilor şi alcoolului. E un subiect delicat, mai ales că am promis ca, în cadrul acestei provocări de 30 de zile, să fiu cât se poate de sinceră în ceea ce voi scrie, de la siropul idealist de ieri până la subiectele la care sunt foarte, foarte tranşantă şi categorică. Da, ştiu că mama îmi citeşte blogul, dar nici mama nu e naivă să aibă impresia că la viaţa mea nu am băut o bere.

Nu am încercat niciodată droguri. Nu am încercat droguri uşoare, nu am încercat niciodată etnobotanice (deşi, dacă mi s-ar pune pistolul la tâmplă să încerc ceva, în cel mai extrem caz în care, ca să salvez viaţa mea sau a altuia, sau în orice altă situaţie ipotetică scandaloasă în care mi s-ar oferi alegerea, aş prefera marijuana etnobotanicelor). Nu condamn uzul drogurilor uşoare, însă alegerea mea este să nu încerc. Din motive cât se poate de personale. Am văzut om drogat şi nu mi s-a părut nici amuzant, nici interesant, nici dezirabil să ajung în starea respectivă. Mi s-a părut înfiorător, dureros, şi aş prefera să nu fi văzut niciodată.

Cât despre alcool, îi spun "da" cu moderaţie. Nu am băut niciodată cât să vomez sau să mi se rupă filmul. Nu mă îmbăt, maxim ce am făcut la viaţa mea a fost să beau până mă simţeam... bubbly. Să zicem că m-am pilit de vreo 4-5 ori în tot atâţia ani de când am voie la alcool. Şi niciodată, dar absolut niciodată, nu am făcut, din cauza alcoolului, ceva ce nu aş fi făcut trează. Pe lângă asta, filosofia mea despre viaţă este ca, atunci când fac ceva, să o fac calumea. Atunci când e vorba de distracţie, ştiu să mă distrez din cauza firii mele, din cauza faptului că sunt nebună şi îmi place să râd, să dansez, să fiu cu oameni şi să spun bancuri. De multe ori mi s-a spus "vai ce beată eşti" deşi nu consumasem strop de alcool, doar pentru că mă simţeam bine. Sunt de acord cu funcţiile de "lubrifiant social" al alcoolului şi înţeleg cum pe unii îi poate scăpa de inhibiţia de a păşi pe ringul de dans sau de a schimba două vorbe cu cineva, dar mie îmi lipsesc din start soiul ăsta de inhibiţii. Dansul (şi mai ales dansul cu cineva care se pricepe) este unul dintre cele mai "eliberatoare" senzaţii pe care le-am trăit vreodată şi îmi place la nebunie să dansez până îmi epuizez toată energia, mai puţin ce necesară să iau un taxi până acasă şi să mă trântesc în pat. Mai degrabă am nevoie de răcoritoare între două piese, decât de un impuls la dans.

În rest, nu prea beau pentru că nu am ce. Berea îngraşă în contextul în care mai bine consum caloriile alea pe o ciocolată, vinul roşu nu îmi place, iar vinul alb îmi catalizează alergiile (un nas de tip Niagara şi ochii umflaţi n-au binedispus pe nimeni niciodată). Beau uneori votcă amestecată cu mult suc, shoturi de tequila sau Jägermeister, dar nu în cantităţi industriale, pentru că, la 1.60m şi nu foarte multă masă musculară, îşi ating scopul mult mai devreme decât la majoritatea oamenilor.

Blog challenge - Day 2: În 10 ani

A doua zi din provocarea mea de 30 de zile e mai dificilă decât prima. Pentru că e una dintre întrebările acelea standard, cu răspuns siropos, idealist şi pentru care voi fi nevoită să "dau din casă", cum s-ar spune. Unde aş vrea eu să fiu în 10 ani? (atenţie că nu e unde mă văd, ci e efectiv versiunea idealizată).

În 10 ani aş avea 30 de ani. Mi-aş dori ca, până atunci, să am un doctorat. Preferabil să lucrez în cercetare şi să predau, dar să am şi alte activităţi. Mai în glumă, mai în serios, vorba lui tata, cineva tre' să aducă şi bani în casă, aşa că un soţ cu bani ar fi binevenit, dar în principiu sănătos şi iubitor să fie. N-am fost niciodată genul care se uită după banii altuia. Îmi plac banii, îmi place să am un trai comod, dar prefer să lucrez ceva ce să îmi placă, să mă duc cu drag la muncă, şi să câştig mai puţin, decât să mă complac în banalităţi şi să câştig mai mult. Cred că mi s-ar potrivi foarte bine meseria de profesoară, pentru că îmi place să vorbesc oamenilor, îmi place să le dau din cunoştiinţele mele şi din pasiunea mea pentru diverse lucruri şi nu mi-e frică să fiu în centrul atenţiei. Cred că aş trata materia cumva asemănător cu unii din profesorii pe care i-am avut până acum, şi aş fi apropiată de studenţi/elevi (sper totuşi că studenţi), dar corectă. Nu am făcut niciodată biologie la liceu cu doamna Vlaica, dar modelul meu de profesoară se situează undeva la intersecţia corectitudinii doamnei Vlaica sau a domnului Creţ, cu seriozitatea francă a domnului Sitaru, cu sârguinţa bunicii mele, cu pasiunea pentru propria materie a domnului Berindeiu, totul presărat cu sclipirile geniale, simţul umorului şi rigurozitatea legendarului cuplu Ivan-Gavrea.

Legat de activităţile extra-curriculare, mi-ar plăcea să fac fapte de caritate cu impact real (i.e. nu să dau bani la copiii sărmani din Africa, ci să construim o şcoală pentru aceiaşi copii sărmani, sau chiar pentru copii din România.) sau, în orice caz, să continui cu modul de viaţă şi de activitate cu care am fost obişnuită încă din liceu, prin asocierea cu oameni plini de dorinţa de a schimba lumea spre bine.

Revenind la soţul ipotetic, să zicem că pe la 30 de ani mi-aş dori să am deja şi un băieţel de vreo 2 ani, pe care să îl cheme Mihnea (sau Sergiu, Iulian, orice sună masculin şi totodată uşor pretenţios). Mi-aş dori ca mama să îmi fie undeva aproape, să poată să mă ajute cu copilul aşa cum bunicile mele m-au îngrijit pe mine multă vreme. Cred că şi tata l-ar iubi tare mult pe un eventual nepoţel. Aş vrea, de asemenea, să o văd pe Floriana fericită şi aflată deja pe drumul bun spre real adulthood.


Şi nu mi-ar strica nici o maşină personală micuţă şi roşie, de oraş. 

Blog challenge - Day 1: Being single

Acum vreo două săptămâni, am terminat o provocare de 30 de zile pe facebook, legată de 30 de piese cu diverse tematici, i.e., cântecul care mă face fericită, cel care mă face să dorm, cel care vreau să-mi fie cântat la nuntă şi aşa mai departe. Mi s-a părut o treabă foarte interesantă mai ales că poţi afla foarte multe despre o persoană din gusturile ei muzicale, iar 30 de cântece spun mult. O postare de blog însă spune mult mai mult, aşa că mi-a venit ideea să caut o provocare pentru blog, mânată fiind şi de dorinţa de a posta mai des. Deseori am inspiraţie, dar nu am subiecte, aşa că, timp de 30 de zile, vreau să vă dau să citiţi nişte lucruri interesante. Pe alocuri, nici mie nu îmi va fi prea uşor să le povestesc pe toate, dar totuşi, să începem.

Prima zi a provocării era după cum urmează:

Your current relationship. If single, describe how single life is.

Citisem undeva, sau probabil am văzut la una din conferinţele TED, o teorie foarte interesantă despre cum fericirea e sintetică. Adică nu depinde doar de contextul în care ne aflăm, ci mai mult de capacitatea noastră înnăscută de a vedea lucrurile într-un mod pozitiv. Aşadar, normal că voi spune că sunt single pentru că îmi place/îmi convine/mi-e bine să fiu single la momentul de faţă. Dar am şi argumente. În primul rând că am intrat, începând cu facultatea, într-o perioadă foarte algomerată şi foarte stresantă a vieţii, la care abia acum încep să mă adaptez cu adevărat.

Semestrul mi-e plin de activitate, de la mers, pe cât posibil, la toate cursurile, seminariile şi laboratoarele (fac facultatea asta serios!). Da, am lipsit la unele cursuri, însă la cele la care am lipsit am fost în general plecată din localitate (cu proiectul Viitor Inginer, cu care am corupt tineretul transilvănean să vină la Poli) sau cu baiuri prin oraş. În semestrul acesta, nu am lipsit niciodată ca să dorm sau "de lene", aşa cum am făcut semestrul trecut. Pe lângă asta, activitatea la OSUT, eventualele ieşiri prin PHI18 cu prietenii, mersul la sală de 3-4 ori pe săptămână, somn cât să fiu în stare de ceva a doua zi... toate îmi ocupă timpul până la 101%.

Am păţit, mai demult, ca din cauza programului şi a stresului, să îndepărtez oameni dragi. Şi, la momentul de faţă, să încerc să am o relaţie ar rezulta mai degrabă într-un eşec imens. Poate după a doua sesiune îmi voi revizui atitudinea, însă deocamdată... Cum e viaţa single pentru mine? Bună. Ca orice lucru pe care l-am făcut vreodată, îl epuizez la maxim până trec la următoarea fază. :)