A treia zi mă provoacă să scriu despre viziunea mea asupra drogurilor şi alcoolului. E un subiect delicat, mai ales că am promis ca, în cadrul acestei provocări de 30 de zile, să fiu cât se poate de sinceră în ceea ce voi scrie, de la siropul idealist de ieri până la subiectele la care sunt foarte, foarte tranşantă şi categorică. Da, ştiu că mama îmi citeşte blogul, dar nici mama nu e naivă să aibă impresia că la viaţa mea nu am băut o bere.
Nu am încercat niciodată droguri. Nu am încercat droguri uşoare, nu am încercat niciodată etnobotanice (deşi, dacă mi s-ar pune pistolul la tâmplă să încerc ceva, în cel mai extrem caz în care, ca să salvez viaţa mea sau a altuia, sau în orice altă situaţie ipotetică scandaloasă în care mi s-ar oferi alegerea, aş prefera marijuana etnobotanicelor). Nu condamn uzul drogurilor uşoare, însă alegerea mea este să nu încerc. Din motive cât se poate de personale. Am văzut om drogat şi nu mi s-a părut nici amuzant, nici interesant, nici dezirabil să ajung în starea respectivă. Mi s-a părut înfiorător, dureros, şi aş prefera să nu fi văzut niciodată.
Cât despre alcool, îi spun "da" cu moderaţie. Nu am băut niciodată cât să vomez sau să mi se rupă filmul. Nu mă îmbăt, maxim ce am făcut la viaţa mea a fost să beau până mă simţeam... bubbly. Să zicem că m-am pilit de vreo 4-5 ori în tot atâţia ani de când am voie la alcool. Şi niciodată, dar absolut niciodată, nu am făcut, din cauza alcoolului, ceva ce nu aş fi făcut trează. Pe lângă asta, filosofia mea despre viaţă este ca, atunci când fac ceva, să o fac calumea. Atunci când e vorba de distracţie, ştiu să mă distrez din cauza firii mele, din cauza faptului că sunt nebună şi îmi place să râd, să dansez, să fiu cu oameni şi să spun bancuri. De multe ori mi s-a spus "vai ce beată eşti" deşi nu consumasem strop de alcool, doar pentru că mă simţeam bine. Sunt de acord cu funcţiile de "lubrifiant social" al alcoolului şi înţeleg cum pe unii îi poate scăpa de inhibiţia de a păşi pe ringul de dans sau de a schimba două vorbe cu cineva, dar mie îmi lipsesc din start soiul ăsta de inhibiţii. Dansul (şi mai ales dansul cu cineva care se pricepe) este unul dintre cele mai "eliberatoare" senzaţii pe care le-am trăit vreodată şi îmi place la nebunie să dansez până îmi epuizez toată energia, mai puţin ce necesară să iau un taxi până acasă şi să mă trântesc în pat. Mai degrabă am nevoie de răcoritoare între două piese, decât de un impuls la dans.
În rest, nu prea beau pentru că nu am ce. Berea îngraşă în contextul în care mai bine consum caloriile alea pe o ciocolată, vinul roşu nu îmi place, iar vinul alb îmi catalizează alergiile (un nas de tip Niagara şi ochii umflaţi n-au binedispus pe nimeni niciodată). Beau uneori votcă amestecată cu mult suc, shoturi de tequila sau Jägermeister, dar nu în cantităţi industriale, pentru că, la 1.60m şi nu foarte multă masă musculară, îşi ating scopul mult mai devreme decât la majoritatea oamenilor.
Nu am încercat niciodată droguri. Nu am încercat droguri uşoare, nu am încercat niciodată etnobotanice (deşi, dacă mi s-ar pune pistolul la tâmplă să încerc ceva, în cel mai extrem caz în care, ca să salvez viaţa mea sau a altuia, sau în orice altă situaţie ipotetică scandaloasă în care mi s-ar oferi alegerea, aş prefera marijuana etnobotanicelor). Nu condamn uzul drogurilor uşoare, însă alegerea mea este să nu încerc. Din motive cât se poate de personale. Am văzut om drogat şi nu mi s-a părut nici amuzant, nici interesant, nici dezirabil să ajung în starea respectivă. Mi s-a părut înfiorător, dureros, şi aş prefera să nu fi văzut niciodată.
Cât despre alcool, îi spun "da" cu moderaţie. Nu am băut niciodată cât să vomez sau să mi se rupă filmul. Nu mă îmbăt, maxim ce am făcut la viaţa mea a fost să beau până mă simţeam... bubbly. Să zicem că m-am pilit de vreo 4-5 ori în tot atâţia ani de când am voie la alcool. Şi niciodată, dar absolut niciodată, nu am făcut, din cauza alcoolului, ceva ce nu aş fi făcut trează. Pe lângă asta, filosofia mea despre viaţă este ca, atunci când fac ceva, să o fac calumea. Atunci când e vorba de distracţie, ştiu să mă distrez din cauza firii mele, din cauza faptului că sunt nebună şi îmi place să râd, să dansez, să fiu cu oameni şi să spun bancuri. De multe ori mi s-a spus "vai ce beată eşti" deşi nu consumasem strop de alcool, doar pentru că mă simţeam bine. Sunt de acord cu funcţiile de "lubrifiant social" al alcoolului şi înţeleg cum pe unii îi poate scăpa de inhibiţia de a păşi pe ringul de dans sau de a schimba două vorbe cu cineva, dar mie îmi lipsesc din start soiul ăsta de inhibiţii. Dansul (şi mai ales dansul cu cineva care se pricepe) este unul dintre cele mai "eliberatoare" senzaţii pe care le-am trăit vreodată şi îmi place la nebunie să dansez până îmi epuizez toată energia, mai puţin ce necesară să iau un taxi până acasă şi să mă trântesc în pat. Mai degrabă am nevoie de răcoritoare între două piese, decât de un impuls la dans.
În rest, nu prea beau pentru că nu am ce. Berea îngraşă în contextul în care mai bine consum caloriile alea pe o ciocolată, vinul roşu nu îmi place, iar vinul alb îmi catalizează alergiile (un nas de tip Niagara şi ochii umflaţi n-au binedispus pe nimeni niciodată). Beau uneori votcă amestecată cu mult suc, shoturi de tequila sau Jägermeister, dar nu în cantităţi industriale, pentru că, la 1.60m şi nu foarte multă masă musculară, îşi ating scopul mult mai devreme decât la majoritatea oamenilor.
