A doua zi din provocarea mea de 30 de zile e mai dificilă decât prima. Pentru că e una dintre întrebările acelea standard, cu răspuns siropos, idealist şi pentru care voi fi nevoită să "dau din casă", cum s-ar spune. Unde aş vrea eu să fiu în 10 ani? (atenţie că nu e unde mă văd, ci e efectiv versiunea idealizată).
În 10 ani aş avea 30 de ani. Mi-aş dori ca, până atunci, să am un doctorat. Preferabil să lucrez în cercetare şi să predau, dar să am şi alte activităţi. Mai în glumă, mai în serios, vorba lui tata, cineva tre' să aducă şi bani în casă, aşa că un soţ cu bani ar fi binevenit, dar în principiu sănătos şi iubitor să fie. N-am fost niciodată genul care se uită după banii altuia. Îmi plac banii, îmi place să am un trai comod, dar prefer să lucrez ceva ce să îmi placă, să mă duc cu drag la muncă, şi să câştig mai puţin, decât să mă complac în banalităţi şi să câştig mai mult. Cred că mi s-ar potrivi foarte bine meseria de profesoară, pentru că îmi place să vorbesc oamenilor, îmi place să le dau din cunoştiinţele mele şi din pasiunea mea pentru diverse lucruri şi nu mi-e frică să fiu în centrul atenţiei. Cred că aş trata materia cumva asemănător cu unii din profesorii pe care i-am avut până acum, şi aş fi apropiată de studenţi/elevi (sper totuşi că studenţi), dar corectă. Nu am făcut niciodată biologie la liceu cu doamna Vlaica, dar modelul meu de profesoară se situează undeva la intersecţia corectitudinii doamnei Vlaica sau a domnului Creţ, cu seriozitatea francă a domnului Sitaru, cu sârguinţa bunicii mele, cu pasiunea pentru propria materie a domnului Berindeiu, totul presărat cu sclipirile geniale, simţul umorului şi rigurozitatea legendarului cuplu Ivan-Gavrea.
Legat de activităţile extra-curriculare, mi-ar plăcea să fac fapte de caritate cu impact real (i.e. nu să dau bani la copiii sărmani din Africa, ci să construim o şcoală pentru aceiaşi copii sărmani, sau chiar pentru copii din România.) sau, în orice caz, să continui cu modul de viaţă şi de activitate cu care am fost obişnuită încă din liceu, prin asocierea cu oameni plini de dorinţa de a schimba lumea spre bine.
Revenind la soţul ipotetic, să zicem că pe la 30 de ani mi-aş dori să am deja şi un băieţel de vreo 2 ani, pe care să îl cheme Mihnea (sau Sergiu, Iulian, orice sună masculin şi totodată uşor pretenţios). Mi-aş dori ca mama să îmi fie undeva aproape, să poată să mă ajute cu copilul aşa cum bunicile mele m-au îngrijit pe mine multă vreme. Cred că şi tata l-ar iubi tare mult pe un eventual nepoţel. Aş vrea, de asemenea, să o văd pe Floriana fericită şi aflată deja pe drumul bun spre real adulthood.
Şi nu mi-ar strica nici o maşină personală micuţă şi roşie, de oraş.
În 10 ani aş avea 30 de ani. Mi-aş dori ca, până atunci, să am un doctorat. Preferabil să lucrez în cercetare şi să predau, dar să am şi alte activităţi. Mai în glumă, mai în serios, vorba lui tata, cineva tre' să aducă şi bani în casă, aşa că un soţ cu bani ar fi binevenit, dar în principiu sănătos şi iubitor să fie. N-am fost niciodată genul care se uită după banii altuia. Îmi plac banii, îmi place să am un trai comod, dar prefer să lucrez ceva ce să îmi placă, să mă duc cu drag la muncă, şi să câştig mai puţin, decât să mă complac în banalităţi şi să câştig mai mult. Cred că mi s-ar potrivi foarte bine meseria de profesoară, pentru că îmi place să vorbesc oamenilor, îmi place să le dau din cunoştiinţele mele şi din pasiunea mea pentru diverse lucruri şi nu mi-e frică să fiu în centrul atenţiei. Cred că aş trata materia cumva asemănător cu unii din profesorii pe care i-am avut până acum, şi aş fi apropiată de studenţi/elevi (sper totuşi că studenţi), dar corectă. Nu am făcut niciodată biologie la liceu cu doamna Vlaica, dar modelul meu de profesoară se situează undeva la intersecţia corectitudinii doamnei Vlaica sau a domnului Creţ, cu seriozitatea francă a domnului Sitaru, cu sârguinţa bunicii mele, cu pasiunea pentru propria materie a domnului Berindeiu, totul presărat cu sclipirile geniale, simţul umorului şi rigurozitatea legendarului cuplu Ivan-Gavrea.
Legat de activităţile extra-curriculare, mi-ar plăcea să fac fapte de caritate cu impact real (i.e. nu să dau bani la copiii sărmani din Africa, ci să construim o şcoală pentru aceiaşi copii sărmani, sau chiar pentru copii din România.) sau, în orice caz, să continui cu modul de viaţă şi de activitate cu care am fost obişnuită încă din liceu, prin asocierea cu oameni plini de dorinţa de a schimba lumea spre bine.
Revenind la soţul ipotetic, să zicem că pe la 30 de ani mi-aş dori să am deja şi un băieţel de vreo 2 ani, pe care să îl cheme Mihnea (sau Sergiu, Iulian, orice sună masculin şi totodată uşor pretenţios). Mi-aş dori ca mama să îmi fie undeva aproape, să poată să mă ajute cu copilul aşa cum bunicile mele m-au îngrijit pe mine multă vreme. Cred că şi tata l-ar iubi tare mult pe un eventual nepoţel. Aş vrea, de asemenea, să o văd pe Floriana fericită şi aflată deja pe drumul bun spre real adulthood.
Şi nu mi-ar strica nici o maşină personală micuţă şi roşie, de oraş.
