colegu' microbist: de nu scrii despre meci pe blog te bat
Cum am văzut eu meciul? Nu am fost pe stadion, pentru că se împlineau 21 de ani de când sunt ai mei căsătoriţi şi am ieşit la o pizza cu ei şi ceva prieteni de familie. Totuşi, s-a întâmplat să fie La Ligă, unde pe toate ecranele era aceeaşi mizerie de meci. Politicos şi fără să mă manifest prea tare, aştept să se manifeste pozitiv restul celor din restaurant. Şi aştept. Şi aştept. Aştept o ocazie pentru România, un şut pe poartă, un comentariu entuziast, orice... Dar nu vine. Vine numai o ploaie de goluri în poarta noastră, pe final erau 3 minute de prelungire şi eram aproape sigură că vine şi al patrulea gol, cât să ne umilească cu totul.
Galeria s-a comportat foarte decent, aplaudând ale treilea gol al lituanienilor, net superiori unei naţionale române derutate, înfrânte, dar vinovată pentru rezultatul meciului. Nu numai fotbaliştii, ci şi Piţurcă. Şi acum începe ceea ce vreau eu să subliniez. Nu e vorba despre acest meci în mod exclusiv, ci despre porcăriile birocratico-monetare care îi împiedică pe sportivii adevăraţi să iasă la suprafaţă.
Li s-a urcat la cap că ei sunt cei mai tari fotbalişti, că sunt într-o naţională cât de cât renumită, dar nu se ridică la standardul genraţiilor trecute, care au stabili această reputaţie. Mai degrabă îi interesează prafurile, femeile, scandalurile din tabloide, Ana Maria Prodan, averea lui Becali şi a burtoşilor de la Dinamo, certurile de palmares. De unde să îşi adune energie şi pentru a juca fotbal? De când este treaba fotbaliştilor români să joace fotbal? Plus că Piţurcă nu face faţă postului de anternor de naţională.
Se întâmplă, de asemenea, la toate sporturile, ca nişte îmbuibaţi din federaţii să nu dea doi bani pe valoarea unui sportiv adevărat. Să nu impulsioneze pe cei care merită, să dea un car de bani numai pentru fotbal (despre maratonista naţională, Constantina Diţă, am auzit o bârfă că primeşte pentru medalia de aur de la Beijing cât un fotbalist la un derby de Liga I), lăsând orice alte preocupări pentru alţii. Părinţii care vor să aibă copii la sporturi de performanţă n-au decât să scoată banii, în timp ce Federaţiile, de mână cu aleşii ţării, susţin sportul român prin înflăcărarea spectatorului român, punând bazele unui naţionalism fals.
Da, şi eu ţin cu o echipă de fotbal, cu naţionala română şi cu sportivii români de peste tot, fie ei campioni sau doar participanţi la diverse competiţii. Dar va mai curge multă apă pe Someş până voi aproba toate porcăriile autohtone în ceea ce priveşte performanţa sportivă. Aşa e la noi: avem multe vedete, dar ne lipsesc caracterele adevărate, ambiţioase şi exemplare cu care vrem să crească generaţiile următoare.
Suntem decadenţi.
