Era o zi de vacanţă perfectă, cu păsărelele cântând pe afară şi alte alea. Bine, în măsura în care la bloc se poate vorbi despre linişte şi pace, pentru că nici ce m-am aşezat la calculator în camera dinspre curte, că aud bzzz... duşmani, bzz.. femei, bzzz... şmecherul nambăr uan. Ies pe balcon, nişte domni de o oarecare etnie, în jurul unei dacii 1300 cu "sistem audio", îşi scuturau abdomenele bine definite de bere pe ritmuri de manele.
Ţin să spun că blocul meu e plin de pensionari, care abia de ar avea starea de spirit să le zică să dea mai încet muzica, darămite să îi contracareze. Aşadar, cum ar zice Spiderman, With a pair of speakers lies great responsabilty. Era de datoria mea să pun altceva care să îi acopere, mai ales că între timp au reuşit să dubleze versurile cu o serie de voci afone sau pur şi simplu cu înjurături. Rock nu puteam să pun că-mi urcam pe cap EU vecinii, la jazz nu ar fi priceput gluma, house probabil le-ar fi plăcut.
Soluţia a fost clasică. Muzică clasică. Pregătind un playlist de câteva piese, deşi nu ascult foarte des genul, mă aşteptam să nu le ajungă un Mozart şi un Beethoven, că va trebui să trec la Wagner, Ceaikovski, Bach, Puccini... Dar au înţeles rapid. Nu ştiu dacă au mutat micul chef înăuntru, dar pe afară nu mai era nici ţipenie de "Milion cu milion, fac mai multe milioane/Unii-şi cumpără maşini, eu îmi cumpăr avioane".
Şi aşa am salvat eu lumea... Ei, poate nu lumea, dar urechile pensionarilor da.
Vă rog votaţi această poveste la www.sono.ro/participanti-concurs/blog-30 şi pot câştiga un sistem audio cu care să-mi continui misiunea de pace în lume.
