Tot timpul mă lovesc de desenele tâmpite de pe Cartoon Newtork, Jetix sau Minimax şi am tendinţa să mă iau de ele pentru idioţenia pe care o promovează şi cum strică ele noua generaţie... Însă ar fi cazul să recunosc şi eu că până nu demult îmi petreceam timpul cu o serie de desene la fel de tâmpiţele şi din care nu se poate învăţa nimic util. Nu elevate ca Dexter's Lab sau Johnny Bravo, ci pur şi simplu desene de proşti, dar în faţa cărora nu te poţi opri din privit. Fără să mă întind la vorbă, iată topul celor mai tari plăceri animate vinovate, după umila mea părere.
5. I am Weasel.
Dar nu Weasel, ci I R Baboon face tot spectacolul. Eram în stare să mă uit la porcăria aia foarte mult timp dacă nu o dublau în română, când toată savoarea vocilor retarde, bancurile de limbaj şi chiar superbul generic au fost stricate de admirabilii actori de la Zone Studio Oradea. I am Weasel şi I R Baboon nu erau altceva decât eterna confruntare a inteligenţei cu stupizenia şi cei care nu înţeleg asta, ori nu s-au uitat destul, ori nu au o înţelegere artistică aşa profundă...
4. Courage the cowardly dog
Courage era chiar tare. Ţin minte că mama nu îl suporta când îl vedea că zbiară din toate puterile şi dezgoleşte super-dantura aia a lui. Dar Courage era mai mult decât un desen idiot... Courage era simbolul sacrificiului pentru iubire. Sigur că era laş, sigur că toţi monştii cu care avea de a face erau îngrozitori, dar era vorba despre the things he does for love. Unde mai pui că Eustace şi Muriel erau două stereotipuri prinse superb de către producătorii serialului.
3. Cow and chicken
Nu, ăsta chiar nu avea mesaj. Personajele erau oribil desenate, totul era foarte scârbos, însă era ceva în conflict, în poveste, în felul în care Supercow (care vorbea spaniola de baltă) îl salva pe fra-su de la greu de fiecare dată. Să fi fost rolurile lui Red Guy (tipului roşu)? Faptul că părinţii vacii şi puiului nu aveau nimic mai sus de talie? Nu voi şti niciodată. Oricum, locul 3 revine senzaţionalului Cow and Chicken.
2. 2 stupid dogs
Hai că era tare. Deja mult mai complicat decât cele de pe locurile 5-3, personajele erau bine creionate, de la 2 stupid dogs începând, până la tocilara mică cu părul roşcat, tipul mare şi agresiv care apărea tot timpul (mai ceva ca Red Guy) şi versiunea vulgarizată de Scufiţa Roşie. Cum să nu iubeşti 2 stupid dogs când sunt atât de stupizi? Ce să mai vorbim de Super Secret Squirrel care era pe post de bonus.
(introul era banal, aşa că vă delectez cu episodul cu Red)
1. Sheep in the big city
No Comment. Era pur şi simplu genial.