Grevă pentru că deja e grav

Mi-a fost întotdeauna uşor să privesc profesorii ca fiinţe ciudate care vin uneori să vorbească la pereţi şi alteori să comunice cum trebuie. Mi s-a părut uşor să critic şi să imit diverse personaje din şcoală, fiecare cu ticurile, fixurile şi glumele sale specifice; când câte un zambet forţat şi prea larg, când câte un catch-phrase, când câte un obicei neplăcut de a-şi verifica unghiile şi freza în timpul predării. Şi, să fim serioşi, ce elev nu gândeşte lucrurile aiştea?

Astăzi mi-a fost la fel de uşor să observ că o doamnă profesoară se manifesta la tablă întinzându-se puţin pe vârfuri. Una dintre cizmele ei era ruptă între talpă şi pielea pantofului propriu-zisă. Acum gândiţi-vă că un om care, fie el talentat sau nu la modul de predare, fie că predă muzică, matematică sau educaţie rutieră, fie că are 20 sau 50 de ani, stă la şcoală de la opt la trei vorbind elevilor.

Şi acum gândiţi-vă ce fel de salariu are pentru munca depusă. Unii profesori au vreo două perechi de pantaloni, trei bluze şi o pereche de pantofi, pe când elevi de-ai lor îşi petrec toate weekendurile în malluri cumpărând boarfe la modă. Cei care predau materii serioase şi necesare pe la bac şi capacitate mai fac vreo meditaţie dupămasa (la negru, desigur), dar restul oare cum o duc? Învăţătoarele care se preocupă cu bastonaşe şi adunări în baza 10? Educatoarele cărora pişăcioşii fiecărei pereche de părinţi i se urcă în cap zilnic? Vi se pare normală o astfel de situaţie?

Din punct de vedere strict personal, nu sunt sigură dacă îmi doresc greva profesorilor. Da, ar fi binevenită o vacanţă de 2 săptămâni, dar apoi recuperarea va fi destul de ciudată şi toţi vor fi disperaţi să ne dea note până la sfârşitul semestrului. Pe de altă parte, obiectiv vorbind, ar fi cazul să se schimbe ceva în învăţământ. Nu să scoatem Mioriţa şi Baltagul din programă, ci să creem condiţii bune de predare şi de învăţare.