BAC dimpotrivă!

Citeam mai devreme un articol al Alinei Mungiu-Pippidi, în care m-a surprins puțin discursul, mai ales fiindă o știam a fi mai pragmatică. Îmi place și mie să fiu Gică Contra, dar din păcate a fi Gică Contra indiferent de situație nu e mereu cea mai bună alegere. Așa că, dați-mi voi să fiu eu împotriva acestui articol, ceea ce mă face, de altfel un... Gică Contra Gică Contra.

Linkul pentru referință e aici: http://www.romaniacurata.ro/bacalaureatul-la-romana-o-bataie-de-joc-nationala/ și voi încerca să merg în paralel cu alineatele doamnei Pippidi, ca să vă explic de ce argumentele dumneaei nu stau în picioare.

După introducerea anti-sistem clasică, autorul se trezește târziu la realitatea că nu îi place structura subiectelor de bacalaureat. Dintr-o dată, după ani în șir în care cele 3 subiecte ale bacalaureatului la română au fost variațiuni pe aceeași temă, cei care fac aceste subiecte "Trebuie dați toți afară!". Revolta legată de primul subiect se referă probabil la inutilitatea ca tinerii să cunoască semnificația semnelor de punctuație (huo, opresorilor! cum vă permiteți să cereți oamenilor să știe la ce folosesc punctele de suspensie?). Alte argumente:

• construirea unei propoziții în care să folosească o expresie/locuțiune având în componență cuvântul "gând". Pffff... nu doar că trebuie construită o propoziție, dar trebuie să cunoaștem și expresii? La naiba, mai învățăm un pic și dăm la anul.
• transcrierea a două cuvinte din text care aparțin câmpului semantic al "creației", o cerință total înjositoare. Oamenii trebuie să știe doar 2 cuvinte și să icnească. Asta, alături de abilitatea de a arăta cu degetul ca niște maimuțe compensează evident necesitatea unui vocabular bogat.
• notarea a două "motive literare", aici doleanța fiind că tinerii nu trebuie să ajungă critici literari. Evident, notarea a două motive literare îi dă tânărului absolvent de liceu o aură de atotcunoaștere literară cum nu am mai văzut...

După alte îndemnuri radicale la acte de revoltă, pe care mai mult ca sigur nu le-ar efectua chiar autorul articolului (sau nu le-ar recomanda copiilor proprii) - '[să] ștergi geamurile cu foaia asta [de subiect]", trecem și la subiectul al II-lea. Aici, autorul articolului este impotriva faptului că, la textul argumentativ, tinerilor li se dă un punct de pornire, prin acel citat dintr-un scriitor român. Vă explic eu de ce este cerut textul argumentativ la bacalaureat: pentru că e esențial ca oamenii să fie capabili să își exprime opiniile. Vă explic și de ce, uneori, se pornește de la citatul unui autor: pentru că, mai întâi, înainte de a ne exprima opiniile, trebuie să învățăm să ascultăm și opiniile altora. Elevii au libertatea de a fi de acord sau nu cu autorii respectivi, iar scopul exercițiului e unul deosebit de franc. Fără a putea să asculte și să se exprime legat de probleme importante, ce fel de viitor au acești tineri?

La subiectul al III-lea, argumentul principal al doamnei Pippidi împotriva bacalaureatului este formularea de "autori canonici". Că de ce nu se dă Shakespeare? Aici, logica e din nou incorectă. Bacalaureatul se dă din materia predată, care este axată pe literatura română. Nu putem considera acest subiect o problemă a bacalaureatului în sine, ci, mai degrabă, a programei.

Nu contest că doamna Pippidi are dreptate în unele situații, precum faptul că "reformismul" continuu prin care trece sistemul nostru de învățământ este dăunător multora. Dar nu cred că acest atac împotriva subiectelor are prea mult sens. Îi compătimim prea mult pe acești tineri. După părerea mea, dacă ai 18-18 ani și vrei bacalaureatul, ai face bine să știi semnele de punctuație, argumentarea unei opinii și câțiva autori români.

Nu, nu îmi convine

Se zvoneşte că profesorii vor intra într-o grevă serioasă de tot, pe perioadă nelimitată. Şi nu îmi convine. Nu, pentru că se pierde foarte mult din materia de BAC, care nici aşa nu ştim exact în ce constă. A fost bine o zi, hai că ar mai merge încă vreo zi sau două de relaxare, dar nu pot să înţeleg de unde a picat atât ghinion pe capul nostru într-un singur an.

Dna Sitaru, suplinind la ora de recapitulare de mate, spunea că de generaţia noastră şi-au bătut joc, şi îşi bat joc în continuare, aşa cum nu au făcut-o faţă de nicio generaţie anterioară. Ce ştim la momentul de faţă? Nişte date incerte, pasibile amânării, nişte programe vagi, nişte proiecte de experimente de încercări la care nici măcar nu e sigur că vom beneficia de simulări pentru a înţelege modul de desfăşurare al fiasco-ului.

Şi da, mi-e foarte uşor să spun că nu mă interesează deocamdată, că mă vor interesa toate acestea abia prin aprilie, dar, aparent, sunt o mincinoasă notorie. Aşa să fie lumea asta, noi ăştia mici să nu avem nimic de spus? Ştiţi cum ar fi o grevă a elevilor? Ne-ar pune pe toţi absenţi sau ne-ar da afară din şcoală pe motiv că învăţământul, după clasa a zecea, nu e obligatoriu.

Deci da, nu avem nimic de zis.

Scurte clickuri (II)

Continuând seria senzaţionalităţilor Click!, aflu următoarele, pe care mă voi strădui să nu le comentez atât de pe larg precum subiectul Ginei Pistol:

Abramburica vrea camere de filmat la BAC. Păi măi oameni măi, nici măcar nu ştim exact ce probe vor fi şi când se vor da, şi lumea îşi face deja probleme de cum se va da BACul? Să nu comentăm investiţiile uriaşe care ar putea fi mai bine puse la bugetul şcolilor cărora li se prăpădeşte structura de rezistenţă peste elevi, probabil chiar în timpul BACului. Luaţi mai bine webcamuri la calculatoarele care [ah, stai, am uitat, nu se mai dau calculatoare la elevii săraci, aşa cum promitea proiectul acela ce a pornit acum mai puţin de un an şi a murit în faşă]... Sau filmaţi cu telefoanele elevilor [ah, stai, am uitat, sunt pline deja cu poze şi filmuleţe de piţipoancă făcute pe catedră]... Sau... Sau mai bine nici nu mai spun nimic legat de asta.

Tot legat de şcoală, cică de luni se intră în grevă, dar tot trebuie mers la şcoală, doar că nu se pun note. Cei de la Click! spun că

Şcolarii sunt în culmea fericirii: vor veni la ore, dar nu vor mai primi note. Sindicaliştii au decis ca, din această săptămână, să nu mai pună note în catalog şi nici în carnetele de note, ci pe caiete speciale, unde ei scriu evoluţia elevului la clasă.

Nu pot să cred ce exprimare nefericită a fost asta. Eu sunt elevă şi abia de simt un uşor fior de bucurie la gândul că nu se pun note (deşi s-ar putea să fie ceva ce am mâncat). Absenţele, tot absenţe. Orele, tot ore. Unde e greva? Unde e culmea fericirii pe care o aruncă în dreapta şi în stânga redactorul articolului? Nici nu înţeleg dacă e să o luăm ca pe o chestie japoneză, sau ca pe o sărbătoare a plusurilor, minusurilor şi cataloagelor improvizate. [Pentru cei care au părăsit şcoala de ceva vreme, plusurile şi minusurile sunt sistemul acela ingrat în care nouă semne fac o notă, cu un punct din oficiu, şi dacă te prinde fără temă îţi pune 3 minusuri]

Vă salut. Spor la citit cele mai recente debitări şi revoltăciuni de la mine sau de la alţii de pe blog.

Me against the system

În bunul meu obicei de a citi ştirile când ajung acasă, aflu că noul proiect de reformă a învăţământului va fi aplicat în cel mai bun caz abia din anul şcolar 2011-2012. And as I rejoiced mi-am adus aminte de faptul că nimic nu e sigur, dar totuşi, cel puţin în ceea ce priveşte examenele şi toate cele, am avut în viaţă un noroc chior de zile mari.

Am fost penultima generaţie care a dat test naţional [capacitate] şi nu teze unice. În continuare îmi menţin părerea că tezele unice elimină stresul unui examen unic, de importanţă majoră, stres prin care trebuie să treci într-a opta cu bine, tocmai ca să poţi să dai randament mare la bac, obişnuit fiind cu sistemul. În fine, discutam despre teste. Cambridgeul pe care tocmai ce l-am luat [Proficiency cu A, in ya' face!] şi care e valabil pe viaţă se zvoneşte că de la anul va fi valabil doar 2 sau 3 ani, după modelul TOEFL. Bacul sper să fie în acelaşi format ca până acum şi la anul, că apoi cine ştie ce modificări stupiduţe i se aduc...

Dar nu numai testele mi-au zâmbit frumos pe parcursul şederii mele pe băncile şcolii, ci şi corpul didactic. Doamna mea învăţătoare era pur şi simplu genială în ceea ce făcea şi a ştiut să ne modeleze în aşa fel încât într-a cincea cei mai cei profesori se băteau pe capete cine să ne ia clasa. La liceu, of course, din nou încadrare bună, fiind clasa aia de mate-info cu cea mai mare medie de intrare din Cluj and all that.

Soră-mea în schimb, alt noroc. Sau, mai bine zis, ghinion. Prima ei învăţătoare a intrat în concediu maternal destul de repede, apoi a scăpat şi de vreo două suplinitoare dintre care uneia i-a murit soţul şi celeilalte iarăşi i s-a întâmplat ceva cu totul aiurea, atât doar că nu mai îmi amintesc eu exact ce. În orice caz, era ceva cu un spital or something. Pe parcursul a 4 ani a schimbat 4 sau 5 învăţătoare, fapt care i-a făcut pe profesori să privească cu neîncredere clasa lor. Acum intră într-a şasea, iar în 2011 va fi probabil prima generaţie de cobai în realizarea unor teste nici prea prea, nici foarte foarte, adică nici teze unice, nici teste naţionale.

Eh, noi să fim sănătoşi, sistemul de învăţământ să meargă, tinerele generaţii să fie luminate şi mult spor la învăţat să am eu anul ăsta, că deja simt degetele reci şi subţiri ale bacalaureatului apropiindu-se de spatele meu. Până atunci, însă, vacanţă!

2 x 2

Adică două ştiri scurte, cu câte două baiuri per ştire. Cică Alina Mungiu Pippidi nu vrea să candideze cot la cot cu Elena Băsescu, că prea e fata lui tata. Am râs în hohote când am văzut că unii dintre comentatorii ştirii de preocupă de fizicul celor două, că doar modela de Elena (cu tot cu buziţele ei delicate care ar eclipsa microfonul) ar da mai bine în Parlamentul European. Doamne, că au răsărit concursurile astea de frumuseţe ca ciupercile după ploaie. Sau ce? Asta cu Parlamentul European nu e tot un fel de beauty pageant?

Greu şi cu orele de sport, care ba se adaugă, ba se scad, pe principiul "pe ici, pe colo, din punctele esenţiale". Cică un grup de vedete (nu zice cine, poate Tolea Ciumac şi cuplul Mihaela-Dani) şi sportivi protestează pentru că a mai rămas doar o singură oră de educaţie fizică obligatorie pe săptămână. Nu vă îngrijoraţi, până ieşiţi voi în stradă, iar se schimbă modificarea şi în loc să scoată ore, pun ore în plus. Dar, dacă răzgândeala Ministerului vă prinde deja porniţi în stradă, strigaţi şi voi ceva de paşapoarte...

Frigu'

Apropo de învăţământ, ştiaţi că puterea de concentrare şi capacitatea de memorare/învăţare creşte la temperaturi scăzute? Am aflat şi eu astăzi, când a fost un frig în clase de crăpau pietrele şi m-am putut concentra mult mai bine la faptul că îmi e frig. În Cluj, la liceu central, nu în şcoala generală din Cucuieţii din Deal.

Situaţia nu e nouă, dar până acum nu m-a prea afectat direct. La redacţia revistei şcolii e cald şi acolo am fost vineri şi după cele două ore de matematică de luni. Da, două ore e suportabil, dar iaca încercaţi voi să staţi în frig 7 ore. Pe scaun. Atenţi. Încercând să nu vă îngheţe degetele pe pixuri sau să vă concentraţi la caligrafie cu mănuşile pe voi... Nu prea merge, nu?

Dar e şi mai mişto treaba: unele săli sunt încălzite, altele nu. Adică la noi e frig, în biroul directoarei e cald. În MI2 e ca de Bobotează, pe coridoare e plăcut. În clasă la soră-mea, compromis: pute, pute, da-i călduţ (o citez: "Păi la noi e sala mică şi ne agităm, aşa că e cald").

Încă nu vi se pare super-românească faza? Păi atunci hai să trecem în revistă soluţiile propuse pentru această problemă:

• jocuri active cu dansat şi alergat printre bănci (propusă de dna profesoară a grupei de franceză, la prima oră)
• să plecăm de la ultimele 2 ore în semn de protest (propusă de colegi, dar o făcuseră deja cei din MI2 cu o zi înainte, deci nu era tocmai original)
• să vorbim cu dna directoare (propusă de dna profesoară de etică, în timp ce ne-a prins pe coridor încercând să plecăm protestăm)

Aha, vă interesează ce ne-a spus doamna directoare? Păi, că ea nu ne poate face centrală la toţi, că acum se lucrează la asta, dar că nu ştie când va fi cald în săli. Ei, acum e destul de românească faza? Că încă musteşte a neaoş, a autentic.

Grevă pentru că deja e grav

Mi-a fost întotdeauna uşor să privesc profesorii ca fiinţe ciudate care vin uneori să vorbească la pereţi şi alteori să comunice cum trebuie. Mi s-a părut uşor să critic şi să imit diverse personaje din şcoală, fiecare cu ticurile, fixurile şi glumele sale specifice; când câte un zambet forţat şi prea larg, când câte un catch-phrase, când câte un obicei neplăcut de a-şi verifica unghiile şi freza în timpul predării. Şi, să fim serioşi, ce elev nu gândeşte lucrurile aiştea?

Astăzi mi-a fost la fel de uşor să observ că o doamnă profesoară se manifesta la tablă întinzându-se puţin pe vârfuri. Una dintre cizmele ei era ruptă între talpă şi pielea pantofului propriu-zisă. Acum gândiţi-vă că un om care, fie el talentat sau nu la modul de predare, fie că predă muzică, matematică sau educaţie rutieră, fie că are 20 sau 50 de ani, stă la şcoală de la opt la trei vorbind elevilor.

Şi acum gândiţi-vă ce fel de salariu are pentru munca depusă. Unii profesori au vreo două perechi de pantaloni, trei bluze şi o pereche de pantofi, pe când elevi de-ai lor îşi petrec toate weekendurile în malluri cumpărând boarfe la modă. Cei care predau materii serioase şi necesare pe la bac şi capacitate mai fac vreo meditaţie dupămasa (la negru, desigur), dar restul oare cum o duc? Învăţătoarele care se preocupă cu bastonaşe şi adunări în baza 10? Educatoarele cărora pişăcioşii fiecărei pereche de părinţi i se urcă în cap zilnic? Vi se pare normală o astfel de situaţie?

Din punct de vedere strict personal, nu sunt sigură dacă îmi doresc greva profesorilor. Da, ar fi binevenită o vacanţă de 2 săptămâni, dar apoi recuperarea va fi destul de ciudată şi toţi vor fi disperaţi să ne dea note până la sfârşitul semestrului. Pe de altă parte, obiectiv vorbind, ar fi cazul să se schimbe ceva în învăţământ. Nu să scoatem Mioriţa şi Baltagul din programă, ci să creem condiţii bune de predare şi de învăţare.