Still updating

Zilele astea mi-am adus aminte de Martin Eden. De ce? Pentru că el era revoltat de faptul că toţi vor să îl scoată în oraş şi să îi dea de mâncare doar pentru că era la modă să-l hrăneşti pe Martin Eden. Cartea prezintă cum, cu săptămâni în urmă, deşi Martin Eden era sărac lipit pământului şi nu avea bani de mâncare, nimeni nu îl hrănea. Desigur, nu e şi cazul meu, care mănânc destul de consistent şi dacă mi se oferă ocazia, şi dacă nu, dar revenind în Cluj după atâta vreme, realizez că am datorii faţă de o grămadă serioasă de persoane care nu m-au văzut de ceva vreme...

Şi dintr-o dată, ies în oraş în disperare. Nu este zi să nu îmi sune telefonul de cel puţin două ori, sau să nu mă simt eu datoare să sun oamenii şi să îi chem la o socializare. Deja ziua de mâine şi de poimâine îmi sunt pline. Pline, nu aşa cum mă aşteptam, cu derivate şi programare, ci, dimpotrivă, cu ocazii de interacţiune umană. Se vede că mai este puţin şi începe şcoala, având în vedere că lumea e în oraş şi are chef de consumat ultimele zile în party-ing.

A venit acasă şi soră-mea, drept pentru care scara blocului a asistat la o reîntâlnire de zile mari [V-am mai spus cât îmi iubesc sora, nu?] care, după cum a remarcat şi mama, va fi şi mai şi atunci când voi fi venind peste ani şi ani de prin Străinezia. În altă ordine de idei, azi mi-am făcut deja a treia operaţie la picior, însă trebuie să recunosc că asistenta de data asta avea mâna fină şi totul a decurs ok până acasă, când a trecut efectul xilinei.

Ştiri amuzante sau oameni proşti la adresa cărora să comentez în binecunoscutul meu stil nu am prea găsit astăzi, dar dacă aveţi sugestii, lăsaţi un comment şi vedem ce articol de tabloide pot ciopârţi...