6D

Mă declar traumatizată. Îmi pare rău, Floriana, iubire, dar în clasa a şasea D nu prea îmi doresc să mai pun piciorul prea curând. Despre ce e vorba? Păi să începem cu începutul...

Am intrat în clasa scumpei mele surioare în căutarea unui pai pentru laptele care li se dă lor gratis şi ei nu îl beau, în schimb este ingurgitat cu mare plăcere de colegii de liceu. După cum spuneam, m-a lovit imaginea unei jungle în plină desfăşurare, nu aşa ca în Mean Girls, sub forma unui scurt flash care apoi revine la realitate, ci efectiv nu se mai oprea.

Copii care se trag, se împing şi se lovesc în timp ce urlă ca în codru. O pruncă urcându-se pe bancă cu picioarele, strigând ca Tarzan şi apoi aruncându-se cu o mişcare de gen wrestling asupra colegilor de sub ea. Unul dintre copii, trecând pe lângă mine, mă pişcă de fund de parcă nu ar fi 6 ani diferenţă între noi [Off topic: Bine, recunosc, unii oameni faţă de care am 6 ani diferenţă nu sunt aşa indezirabili când vine vorba să fiu pişcată, dar copilul totuşi e cam mic pentru gustul meu]

O văd pe soră-mea într-o bancă şi mă gândesc că precis aici voi găsi o fiinţă umană, doar acasă se comportă frumos... Mă apropiu de ea şi o întreb dacă nu cumva are un pai. Se uită în stânga, în dreapta, şi strigă din răsputeri: "CAAAAADIŞEEEEE! AAAAI UN PAAAAAI?" Metamorfoză ca asta nu am mai văzut niciodată. Ovidiu, cu tot cu Metamorfozele lui, n-a văzut aşa ceva. Dintr-o dată, soră-mea aparţinea clasei ei şi nu lumii civilizate...

Am obţinut un pai de la Cadiş. Şi am plecat din clasă încercând să nu mă împiedic de copiii care fugeau prin jurul meu mai rapid decât The Flash, ferindu-mi fundul şi încercând să nu conturb acest ecosistem delicat şi fiinţele ce trăiesc în el. Să se omoare între ei, dacă vor.

3 comments:

  1. Buna seara!Am observat ca habituiesti in frumosul Cluj-Napoca.As vrea sa fac acolo facultatea, poti sa ma ajuti cu niste sugestii dandu-mi niste mici "declaratii" despre frumosul oras?Merci!

    ReplyDelete
  2. Comentariul era pentru cineva anume, nu pentru anonimi! Asa ca ..incearca la altele!

    ReplyDelete
  3. 6 ani diferenţă, zici?
    :))
    :))

    zdringhi :>

    ReplyDelete