Unul dintre lucrurile pe care le apreciez cel mai mult la un om este hărnicia. Nu mă înţelegeţi greşit, toţi avem porţia noastră de lene intrinsecă, ce ne determină să zacem în pat şi să dormim, să ne uităm la seriale în sesiune sau să mai sărim câte un curs (nu eu, că eu fac facultatea asta serios!). Vorbesc aici mai mult despre hărnicia aceea energică, debordantă, a oamenilor care pun umărul atunci când trebuie să o facă. Oamenii care se fac utili în societate prin implicare de orice fel. Din punctul meu de vedere, chiar şi ghiolbanul care iese la spart sămânţă de floarea soarelui în faţa blocului face ceva mai bun decât să zacă în faţa televizorului şi să spargă aceeaşi sămânţă.
Pe lângă asta, am un respect imens pentru cei care respectă. E o definiţie puţin recursivă, dar daţi-mi voie să mă explic. Zilele trecute m-am oprit la magazinul de la scara blocului să îmi iau nişte biscuiţi şi apare un ţigănuş care obişnuia să locuiască la noi în curte, dar acum are chiria lui pe undeva prin Cluj. Ca orice om civilizat, îl salut, el mă întreabă ce mai fac, eu la fel. Îmi spune că lucrează ca descărcător/încărcător, pe bani destul de puţini, dar mai bine aşa, spune el, pentru că "dacă nu lucrezi e şi mai rău, că nu ai bani deloc...". Mă întreabă cum e cu şcoala şi îi spun că acum, cu facultatea, tot aşa înainte. Moment în care omul cu pricina mă felicită că am ajuns undeva şi îmi urează mult succes în ceea ce îmi doresc să ajung şi mai departe. M-a impresionat modul prin excelenţă sincer în care el, om simplu, fără mari capacităţi academice, m-a respectat pe mine pentru faptul că fac o facultate. M-a impresionat şi mai mult faptul că, în loc să stea cu burta-n sus şi berea-n mână şi să îşi piardă zilele, munceşte ce poate. Sunt convinsă că e un om harnic. Aş spune şi că e un exemplu mai mult decât pozitiv având în vedere faima etniei lui printre europeni.
Momentan, trec printr-o fază în care mă consider şi pe mine însămi destul de harnică. Da, nu îmi spăl vasele imediat ce termin de mâncat din ele, îmi pun telefonul pe Snooze de 10 ori dimineaţa până mă trezesc calumea, dar fac multe lucruri în decursul unei zile. Pun umărul.
Pe lângă asta, am un respect imens pentru cei care respectă. E o definiţie puţin recursivă, dar daţi-mi voie să mă explic. Zilele trecute m-am oprit la magazinul de la scara blocului să îmi iau nişte biscuiţi şi apare un ţigănuş care obişnuia să locuiască la noi în curte, dar acum are chiria lui pe undeva prin Cluj. Ca orice om civilizat, îl salut, el mă întreabă ce mai fac, eu la fel. Îmi spune că lucrează ca descărcător/încărcător, pe bani destul de puţini, dar mai bine aşa, spune el, pentru că "dacă nu lucrezi e şi mai rău, că nu ai bani deloc...". Mă întreabă cum e cu şcoala şi îi spun că acum, cu facultatea, tot aşa înainte. Moment în care omul cu pricina mă felicită că am ajuns undeva şi îmi urează mult succes în ceea ce îmi doresc să ajung şi mai departe. M-a impresionat modul prin excelenţă sincer în care el, om simplu, fără mari capacităţi academice, m-a respectat pe mine pentru faptul că fac o facultate. M-a impresionat şi mai mult faptul că, în loc să stea cu burta-n sus şi berea-n mână şi să îşi piardă zilele, munceşte ce poate. Sunt convinsă că e un om harnic. Aş spune şi că e un exemplu mai mult decât pozitiv având în vedere faima etniei lui printre europeni.
Momentan, trec printr-o fază în care mă consider şi pe mine însămi destul de harnică. Da, nu îmi spăl vasele imediat ce termin de mâncat din ele, îmi pun telefonul pe Snooze de 10 ori dimineaţa până mă trezesc calumea, dar fac multe lucruri în decursul unei zile. Pun umărul.
