Clișee: Polițistul singuratic

Nu vă enervează cum în fiecare film/serial cu o latură SF, apare câte un polițist batjocorit de toată lumea, care până la urmă are dreptate?

Adică tipul caută și face tot felul de presupuneri, descoperă cum o clădire poate fi aproape invizibilă ochiului public dacă e underground și are sisteme inteligente de reciclare a aerului, energiei electrice și apei. Are contacte relativ dese cu o organizație secretă, dar totuși toți colegii lui îl iau de idiot?

OK, deci ai ordine de la FBI să cauți ceva ușor implauzibil. Cât de matur poate fi ca, printre colegii tăi de la FBI, să fie o grămadă de bullies care îți recomandă prietenește să nu fii prost să îți urmezi ordinele, sau să te ia la ironii de genul “hei băiete, m-a întrebat copilul unde o pot găsi pe zâna Măseluță. Asta nu e aria ta de expertiză?”. Iar ironiile sunt cea mai inofensivă treabă. Cu tipul ăsta nu cooperează nimeni, nu îl ajută nimeni să deschidă dosare ale altor cazuri, nu are acces la baza de date și trebuie să convingă o gagică să îl lase să caute amprente sau nume...

Mi se pare atât de supra-utilizată ideea asta și, totodată, atât de implauzibilă... Din câte știam eu, ordinele nu se discută.