Toată lumea e grozav de impresionată de o campanie anti-fumat din Thailanda, în care doi copii le cer un foc la adulți care fumează. Apoi, după ce respectivii adulți le țin un discurs despre pericolele fumatului și refuză să le dea un foc, copiii le lasă o broșură cu “dacă ești îngrijorat pentru mine, de ce nu te îngrijorezi și pentru tine?”.
Răspunsul e foarte simplu. Copiii nu au forță de decizie. Legal vorbind, nu au destul discernământ încât să aleagă. De-aia nu votează până la 18 ani. De-aia nu se pot căsători până la 18 ani, decât cu acordul părinților. De-aia nu pot să iasă din țară, sau să lucreze munci grele. Pentru că nu ei își asumă riscul. Până la superba vârstă de 18 ani, dacă copilul se îmbolnăvește de cancer la plămâni din cauza fumatului, e vina (și costul) părinților. Ei trebuie să își asume riscurile, dacă își lasă sau nu odrasla să fumeze. La fel cu toate celelalte privilegii, părinții sunt drămuitorii. După 18 ani, ești liber să alegi dacă preferi să îți asumi sau nu anumite riscuri pentru anumite vicii, absolut după buna ta plăcere.
Atunci, problema nu e că adulții din campanie erau îngrijorați pentru copiii care le cereau un foc. Cel puțin, nu pentru sănătatea copiilor. Replicile lor, de genul “da’ dacă fumezi mori. Nu vrei să trăiești și să te joci?” au un caracter superficial și prost ales. Adevărata problemă era oare ce face un copil curat și îngrijit pe stradă, fără părinții lui, cerând de fumat? "Unde ți-s părinții?"
Fiecare e liber să își trateze corpul absolut cum vrea. Din câte țin eu minte, conceptul se numește habeas corpus; corpul meu îmi aparține. De la 18 ani în sus, mi se pare greșit ca oricine să facă reproșuri personale la adresa viciilor altuia. În primul rând pentru că nu e eficient. Nimeni nu se va schimba la insistențele altora, se poate numai din interior și cu multă voință. Dar, dați-mi voie să îmi repet concluzia: bețiv, mâncător de grăsimi, fumător, anorexic, musculos de steroizi/proteine, toate sunt ALEGERI LIBERE, asumate pentru niște riscuri cunoscute... de către cei peste 18 ani, sau, în unele cazuri enumerate mai devreme, și de către părinții minorilor.
