Dar, ca să continui cu expresiile anglofone, shit just got real. O familie de români chiar au crescut în casa unui om... şi chiar din Marea Britanie [click aici pentru link]. Adicătelea, o fameile de români, cu căţel şi purcel [bine, bine, numai cu copilul] a intrat să locuiască în casa unui tip care plecase pentru o perioadă. Tipul s-a întors după portofel şi nu mare-i fu mirarea să găsească oamenii trăind acolo liniştiţi.
Ei susţin că alt român le-a spus că e o casă goală, nelocuită, că nu voiau să fure nimic [Tibi drag], doar să trăiească acolo pe gratis o perioadă. Judecătorul spune că n-a mai văzut aşa ceva niciodată, că e scandalos. Adevărul trebuie să fie undeva pe la mijloc. În primul rând că românii au făcut şi curat acolo înainte să se stabilească, deci i-au făcut un bine omului. De altfel, nici nu ştiu ce mofturi a avut ăla la întoarcere să depună plângere, că mai bine îi angaja pe post de menajeră, grădinar şi debarasator de resturi de mâncare.
Gluma la o parte, cum să intri să trăieşti în casa omului? Şi să mai ai şi tupeul să îţi laşi maşina pe locul lui de parcare şi să-ţi aduci familionul cu tine? Efectiv să parazitezi aşa, să ai impresia că ţi se cuvinte să locuieşti unde vrei tu, cât că altul a muncit pentru casa respectivă? Păi aşa când să plec şi eu în circa patru ani la un master şi le voi spune că sunt româncă, să-mi zică "Daa, am şi eu unul la mine în casă. S-a instalat când eram în vacanţa de vară, dar ne-a fost milă să îl dăm afară, că a promis fii-mea că are grijă de el şi îi dă de mâncare şi îl duce la plimbare..."
Mare e grădina Domnului şi mulţi intră prin efracţie în ea!
