Aşadar din seria filmuleţelor subtitrate cu Hitler:
via TLP
Cum se scapă de virusul "românisme2009"
Umblă pe messenger un virus care trimite la adresa romanisme2009. [blogspot.com]. Ideea e să nu instalaţi nimic din ce vor ei să instaleze, chiar dacă ei spun că e divx, pentru că de fapt infectează sistemul şi trimite mai departe prin meenger la toată lista acelaşi link.
Cel mai simplu mod de a scăpa de el, pentru că cel puţin antivirusul meu nu l-a găsit ca threat, este să umblaţi în C:\Windows\System32 şi să ştergeţi fişierele libeay32.dll, ssleay32, YahooAuth.dll şi yahooui.exe.
Dacă vă dă eroare că nu se pot şterge, pentru că sunt folosite de un program care rulează (file is in use), reţineţi numele programului (cred că era yahooui.exe dacă îmi amintesc bine) şi intraţi în Task Manager, la Processes, daţi End Process la yahooui.exe, respectiv ce eroare v-a dat vouă. Apoi încercaţi din nou să ştergeţi fişierele dorite.
Din nou îmi pare rău pentru cei care au primit virusul de la mine şi sper ca asta să vă ajute să scăpaţi de el. Deocamdată listei mele nu i s-au mai trimis mesaje de ieri seară de când am "făcut curăţenie", deci presupun că soluţia a funcţionat.
PS: Toată operaţiunea se face cu messangerul ÎNCHIS. Nu sign out. ÎNCHIS.
Cel mai simplu mod de a scăpa de el, pentru că cel puţin antivirusul meu nu l-a găsit ca threat, este să umblaţi în C:\Windows\System32 şi să ştergeţi fişierele libeay32.dll, ssleay32, YahooAuth.dll şi yahooui.exe.
Dacă vă dă eroare că nu se pot şterge, pentru că sunt folosite de un program care rulează (file is in use), reţineţi numele programului (cred că era yahooui.exe dacă îmi amintesc bine) şi intraţi în Task Manager, la Processes, daţi End Process la yahooui.exe, respectiv ce eroare v-a dat vouă. Apoi încercaţi din nou să ştergeţi fişierele dorite.
Din nou îmi pare rău pentru cei care au primit virusul de la mine şi sper ca asta să vă ajute să scăpaţi de el. Deocamdată listei mele nu i s-au mai trimis mesaje de ieri seară de când am "făcut curăţenie", deci presupun că soluţia a funcţionat.
PS: Toată operaţiunea se face cu messangerul ÎNCHIS. Nu sign out. ÎNCHIS.
Uleie şi extracţi naturali
Întotdeauna am preferat cosmeticele şi produsele de îngrijire simple. Sigur, nu merg să îmi iau creion de ochi din piaţă, de la firme gen Farmasi sau RubiRose şi nici nu mă încântă prea tare să mă spăl cu săpun Duru. Totuşi, cred că nu am exagerat niciodată, să îmi cumpăg gelul de duş la un milion litrul sau să mă scârbesc de rujul care nu conţine ulei de jojoba şi extract de parafango.
Nu văd rostul. Sigur, puteţi zice că în 40 de ani, când eu voi avea cu 3 riduri mai multe decât fetele îngrijite care folosesc doar produse bio pentru a-şi "răsfăţa corpul şi simţurile", îmi va fi ciudă că nu am acţionat corect la momentul potrivit. Dar ce om se gândeşte la 18 ani la buna stare a organismului pe viitor? Când erau culi blugii cu talie joasă, în mijlocul lui ianuarie umblau fetele cu rinichii pe afară fără cel mai mic stres. Dacă e mişto să îţi arzi şi vopseşti părul, îi dăm bătaie cu placa şi oxidantul. În fine, aţi înţeles ideea. Şi atunci de ce plătesc femeile de 10 ori mai mult pentru produse bio?
Teoria mea este că sună mişto. Adică domn'le, nu pun eu pe mine orice jeg de compus organic sintetic [aici Costi se pricepe la denumiri] sau vaselină crudă [get over it, e în orice cremă, glumeţilor], eu folosesc doar loţiuni pe bază de esenţă preţioasă de ylang ylang, uneori patchouli şi trandafiri din Bulgaria. Creionul de ochi să fie cu ulei de karite, iar rujurile şi glossurile alea greţoase care se lipesc ca Picătura să aibă aromă de caisă de Drôme, sau de fructe sălbatice culese din inima munţilor.
Apoi putem povesti cu prietenele despre toate aceste ingrediente mirifice. Se numeşte criză economică.
Nu văd rostul. Sigur, puteţi zice că în 40 de ani, când eu voi avea cu 3 riduri mai multe decât fetele îngrijite care folosesc doar produse bio pentru a-şi "răsfăţa corpul şi simţurile", îmi va fi ciudă că nu am acţionat corect la momentul potrivit. Dar ce om se gândeşte la 18 ani la buna stare a organismului pe viitor? Când erau culi blugii cu talie joasă, în mijlocul lui ianuarie umblau fetele cu rinichii pe afară fără cel mai mic stres. Dacă e mişto să îţi arzi şi vopseşti părul, îi dăm bătaie cu placa şi oxidantul. În fine, aţi înţeles ideea. Şi atunci de ce plătesc femeile de 10 ori mai mult pentru produse bio?
Teoria mea este că sună mişto. Adică domn'le, nu pun eu pe mine orice jeg de compus organic sintetic [aici Costi se pricepe la denumiri] sau vaselină crudă [get over it, e în orice cremă, glumeţilor], eu folosesc doar loţiuni pe bază de esenţă preţioasă de ylang ylang, uneori patchouli şi trandafiri din Bulgaria. Creionul de ochi să fie cu ulei de karite, iar rujurile şi glossurile alea greţoase care se lipesc ca Picătura să aibă aromă de caisă de Drôme, sau de fructe sălbatice culese din inima munţilor.
Apoi putem povesti cu prietenele despre toate aceste ingrediente mirifice. Se numeşte criză economică.
Cinematografie nouăzecicistă
Povesteam cu Lore că aparent filmele în care apare Brad Pitt, şi mai ales filmele în care apare fundul gol al lui Brad Pitt, sunt deseori considerate filme de succes. Troy, de exemplu, cu un Ahile care se trezeşte dimineaţa dintre iubitele lui. Meet Joe Black, care are un Brad Pitt tânăr şi al naibii de frumos în rolul principal. The Curious Case of Benjamin Button, care merge pe acelaşi principiu de personaj supranatural cu muşchi faini, mutră patibulară, păr blond şi ochi albaştri, ce încearcă să se adapteze umanităţii şi mai ales umanităţii unei tipe.
Dar oricât de palpitant ar fi fundul lui Brad Pitt pe post de subiect de blog... Nu acesta este motivul pentru care am început să scriu. Am văzut în ultimul timp două filme foarte bune circa 97-98, unul dintre ele fiind mai sus pomenitul Meet Joe Black, iar celălalt Gattaca. Luate în ordinea cronologică în care au fost vizionate, aş începe prin a spune că Gattaca este un film extraordinar. Mai mult, e un film care mie cel puţin îmi vorbeşte despre voinţă, despre autodepăşire şi despre demnitate umană. Categorizat ca Science Fiction, toate elementele se omogenizează în Gattaca: povestea devenirii sau echivalentul cinematografic al unui bildungsroman, firul poliţist, familial, amoros, precum şi conceptul de validitate genetică superb transpus şi lipsit de kitschozitatea clasic atribuită. Ethan Hawke şi Jude Law joacă superb, chiar şi Uma Thurman, a cărei mutră nu m-a încântat niciodată, e credibilă ca o adevărată ariană a viitorului.
Meet Joe Black este de asemenea un film care surprinde umanitatea. Sub camuflajul unei poveşti de iubire imposibile, de fapt filmul se impune prin conceptul de viaţă plină, de evenimente ce merită trăite, despre fericire. De când eram mică, am câteodată o frică imensă de moarte, de faptul că undeva, cândva, voi înceta din existenţă, dar Meet Joe Black ia această frică şi o întoarce într-un mod superb asupra vieţii aşa cum este ea. Îmi împărtăşeşte mica filosofie conform căruia fiecare moment trebuie stors de fiecare picătură de fericire pe care o conţine, doar aşa ştiu că nu voi regreta mai târziu nimic. Pentru că eu sunt suma tuturor alegerilor mele, a tuturor greşelilor şi evenimentelor frumoase, a tuturor cărţilor pe care le-am citit, algoritmilor pe care i-am scris şi raţionamentelor pe care le-am făcut. E un film neapărat de văzut, dacă nu pentru mesaj atunci pentru rolurile superbe făcute de Sir Anthony Hopkins şi Brad Pitt. Iar dacă nici asta nu vă atrage, am spus mai sus că Brad Pitt apare dezbrăcat, nu?
Cât despre mine, am de văzut "Stiva" lui Schindler şi Before Sunrise. Distracţie!
Dar oricât de palpitant ar fi fundul lui Brad Pitt pe post de subiect de blog... Nu acesta este motivul pentru care am început să scriu. Am văzut în ultimul timp două filme foarte bune circa 97-98, unul dintre ele fiind mai sus pomenitul Meet Joe Black, iar celălalt Gattaca. Luate în ordinea cronologică în care au fost vizionate, aş începe prin a spune că Gattaca este un film extraordinar. Mai mult, e un film care mie cel puţin îmi vorbeşte despre voinţă, despre autodepăşire şi despre demnitate umană. Categorizat ca Science Fiction, toate elementele se omogenizează în Gattaca: povestea devenirii sau echivalentul cinematografic al unui bildungsroman, firul poliţist, familial, amoros, precum şi conceptul de validitate genetică superb transpus şi lipsit de kitschozitatea clasic atribuită. Ethan Hawke şi Jude Law joacă superb, chiar şi Uma Thurman, a cărei mutră nu m-a încântat niciodată, e credibilă ca o adevărată ariană a viitorului.
Meet Joe Black este de asemenea un film care surprinde umanitatea. Sub camuflajul unei poveşti de iubire imposibile, de fapt filmul se impune prin conceptul de viaţă plină, de evenimente ce merită trăite, despre fericire. De când eram mică, am câteodată o frică imensă de moarte, de faptul că undeva, cândva, voi înceta din existenţă, dar Meet Joe Black ia această frică şi o întoarce într-un mod superb asupra vieţii aşa cum este ea. Îmi împărtăşeşte mica filosofie conform căruia fiecare moment trebuie stors de fiecare picătură de fericire pe care o conţine, doar aşa ştiu că nu voi regreta mai târziu nimic. Pentru că eu sunt suma tuturor alegerilor mele, a tuturor greşelilor şi evenimentelor frumoase, a tuturor cărţilor pe care le-am citit, algoritmilor pe care i-am scris şi raţionamentelor pe care le-am făcut. E un film neapărat de văzut, dacă nu pentru mesaj atunci pentru rolurile superbe făcute de Sir Anthony Hopkins şi Brad Pitt. Iar dacă nici asta nu vă atrage, am spus mai sus că Brad Pitt apare dezbrăcat, nu?
Cât despre mine, am de văzut "Stiva" lui Schindler şi Before Sunrise. Distracţie!
Urăsc şosetele negre
Nu îmi explic de ce. Pur şi simplu îmi repugnă ideea de a vedea sau de a atinge şosete negre, fie ele curate şi spălate de trei ori [femeie] cu jdemii de detergenţi şi balsamuri. Cine ştie? Oare am o traumă din copilărie? Oare am creat o conexiune subconştientă între o anumită clasă de oameni şi şosetele lor?
Cert este că întotdeauna mi se pare că şosetele negre... ei, bine, că put. desfăcute din mototoleala aia în care sunt strânse şi fluturate în aer, sau când se descalţă cineva [recte, în tren, lângă mine] şi îşi bălămbăne picioarele, am pur şi simplu reflexul idiot de a mă trage înapoi şi de a-mi ţine respiraţia. Am două perechi de şosete negre care zac mai tot timpul în fundul sertarului din dulap, sunt doar în caz de urgenţă, dacă vezi doamne am mai mult de două găuri per bucata albă de şosetă, ca Al Bundy.
Şosetele albe FTW. Am zis.
Cert este că întotdeauna mi se pare că şosetele negre... ei, bine, că put. desfăcute din mototoleala aia în care sunt strânse şi fluturate în aer, sau când se descalţă cineva [recte, în tren, lângă mine] şi îşi bălămbăne picioarele, am pur şi simplu reflexul idiot de a mă trage înapoi şi de a-mi ţine respiraţia. Am două perechi de şosete negre care zac mai tot timpul în fundul sertarului din dulap, sunt doar în caz de urgenţă, dacă vezi doamne am mai mult de două găuri per bucata albă de şosetă, ca Al Bundy.
Şosetele albe FTW. Am zis.
0h, J00lie!
Am descoperit muzica perfectă pentru programare. În sensul că mă simt cel mai în largul meu în C# când îmi sună în urechi Shakin' Stevens. Oh, Julie!, Lipstick, Powder and Paint, chiar şi Cry just a little bit sunt fenomenale. Merg obiectele si bazele de date pe ele ca pe apă, parcă tastatura le-ar scrie singură [hm, sau IntelliSense-ul?].
Chiar sunt curioasă pentru voi ce înseamnă muzică de programat. Asta având în vedere că am destui cititori din domeniu. Vă invit să lăsaţi nişte commenturi. Ciao!
Chiar sunt curioasă pentru voi ce înseamnă muzică de programat. Asta având în vedere că am destui cititori din domeniu. Vă invit să lăsaţi nişte commenturi. Ciao!
Tinerelor generaţii
Ştiţi ce se asculta pe vremea mea? Asta:
Exotic - Un sarut
Bruneta cică a apărut recent la tembelizor, spunând că acum i-ar fi jenă să cânte că instinctul ei de fată mare nu o-nşeală. Se mai întâmplă. Observaţi vă rog şi restul versurilor de inteligenţă submanelară.
Exotic - Un sarut
Bruneta cică a apărut recent la tembelizor, spunând că acum i-ar fi jenă să cânte că instinctul ei de fată mare nu o-nşeală. Se mai întâmplă. Observaţi vă rog şi restul versurilor de inteligenţă submanelară.
Campanie cu circ
Râdeam mai demult de penibilul alegerilor locale, cu memorabilul fluturaş "Încearcă şi cu o femeie", sau cu efectivul unui partid transpus în Cina cea de taină. Şi totuşi lumea nu încetează să mă surprindă din punctul de vedere al absurdităţii unor măsuri de PR de-a dreptul nefericite. Spre exemplu, ce treabă are preşedintele să facă parodii şi să se dea amuzant? Da, vorbesc despre clipurile în care nişte trepăduşi îi imită pe Badea, Gâdea şi Stan. Exact, cele neamuzante şi deloc inspirate.
În primul rând, recunosc că Badea nu e tocmai regele subtilităţilor şi că mulţi mitocani îl privesc ca pe un mentor şi un exemplu, recunosc şi că Stan e puţin agitat, recunosc că la televizor, toţi trei critică diverse aspecte ale personalităţii băsesciene, dar de unde până unde s-a pomenit obiceiul ca preşedintele să răspundă parodiilor? Când a decăzut într-atât funcţia prezidenţială şi de ce ea nu mai înseamnă demintate şi impozanţă?
Nu mă încălzeşte deloc faptul că Băsescu vrea să îşi arate sublimul simţ al umorului (să spun încă odată, în cazul în care nu s-a înţeles, clipurile oricum nu sunt amuzante), când eu îmi doresc un preşedinte demn, care să nu se lase târât în circul media prin diverse mijloace. Mai bine s-ar apăra de acuzaţiile ce i le aduc cei de la Antena 3, decât să îi parodieze folosind nişte actori proşti şi un scenariu slab. Vorba lui Schmitt într-o carte citită relativ recent, când nu ai destule argumente, ataci. Din partea mea, să se apere, să argumenteze, dar să nu transforme funcţia prezidenţială într-o bufonerie.
[clip1][clip2]
În primul rând, recunosc că Badea nu e tocmai regele subtilităţilor şi că mulţi mitocani îl privesc ca pe un mentor şi un exemplu, recunosc şi că Stan e puţin agitat, recunosc că la televizor, toţi trei critică diverse aspecte ale personalităţii băsesciene, dar de unde până unde s-a pomenit obiceiul ca preşedintele să răspundă parodiilor? Când a decăzut într-atât funcţia prezidenţială şi de ce ea nu mai înseamnă demintate şi impozanţă?
Nu mă încălzeşte deloc faptul că Băsescu vrea să îşi arate sublimul simţ al umorului (să spun încă odată, în cazul în care nu s-a înţeles, clipurile oricum nu sunt amuzante), când eu îmi doresc un preşedinte demn, care să nu se lase târât în circul media prin diverse mijloace. Mai bine s-ar apăra de acuzaţiile ce i le aduc cei de la Antena 3, decât să îi parodieze folosind nişte actori proşti şi un scenariu slab. Vorba lui Schmitt într-o carte citită relativ recent, când nu ai destule argumente, ataci. Din partea mea, să se apere, să argumenteze, dar să nu transforme funcţia prezidenţială într-o bufonerie.
[clip1][clip2]
Isn't it ironic?
Se face că Becali l-a atacat pe Băsescu, spunând despre acesta că seamănă cu un căruţaş. Bun, să ştiu că şi oierul are neuronul responsabil cu ironia oleacă atrofiat.
Disneyland Absurdistan
Citesc azi pe ştiri.ROL.ro că parcul de distracţii EuroDisney a fost acuzat de discriminare pe criterii rasiale şi mi se pare de o idioţenie piramidală. Mai erau în cărţile de bancuri şi culmi vechi întrebări de genul " dinăuntru lui Mickey Mouse zâmbeşte atunci când faci poză cu el la DisneyLand?" Dar să îţi pese ce culoare are omul dinăuntrul lui Mickey Mouse mi se pare chiar şi mai stupid de atât.
Consideraţiuni asupra instituţiei mariajului
Citind ce a scris un prunc de a 7-a despre bunică-sa şi cum a cerut-o bunicul de soţie punându-i verigheta în paharul cu vin, poveste mai mult ca sigur inventată sau serios înflorită, îmi exprim ideea că unele practici sunt cam penibiluţe. Avram este prompt şi începe să mă certe, în ideea că "lasă, ei vedea tu când te-a cere pe tine prinţul din poveşti". Protestez: în stilul meu, prinţul din poveşti a fi ceva programator şi în cel mai bun caz mă va întreba pe mess.
Mai mult, licitează Avram, îmi va scrie pe wall pe Facebook. Îmi va trimite o văcuţă sau o recoltă de căpşuni pe Farmville [nu joc Farmville, dar ce-i drept nici nu mă mărit încă], cu commentul "Fă, ne luăm?". Propun timid, un MessageBox.Show("Fă, ne luăm?") > Yes/No/Abort, dar mi se oferă alternativa mult mai riguroasă a unei clase "Fă" care să conţină metoda "Ne luăm".
Şi mai zice cineva că nu ne-a stricat cu totul de cap informatica asta?
Mai mult, licitează Avram, îmi va scrie pe wall pe Facebook. Îmi va trimite o văcuţă sau o recoltă de căpşuni pe Farmville [nu joc Farmville, dar ce-i drept nici nu mă mărit încă], cu commentul "Fă, ne luăm?". Propun timid, un MessageBox.Show("Fă, ne luăm?") > Yes/No/Abort, dar mi se oferă alternativa mult mai riguroasă a unei clase "Fă" care să conţină metoda "Ne luăm".
Şi mai zice cineva că nu ne-a stricat cu totul de cap informatica asta?
Tembelizorul. Veşnicul...
Mă amuză clipul lui Connect-R, Burning Love. E o piesă destul de feşănăbăl, sau era ultima dată când am verificat, dar clipul este, pe alocuri, de un ridicol monumental. În primul rând pentru că wookie-ul ăla epilat are o scenă de tandreţe în pat, printre cearşafuri albe, cu o gagicuţă minionă, având probabil vreo 30% din masa lui. Dă-o-ncolo de treabă, tipul pare a avea pectorali de cupa C, plus că e pachet de muşchi puţin peste nivelul estetic, subnutrita aia din pat abia ar fi reuşit să-i ia în braţe bicepsul, ce să mai vorbim să-l îmbrăţişeze aşa cum părea să încerce să facă.
Omule, nu îl pui pe Connect-R în scene tandre. Sau dacă o faci, mai pui o cămaşă, ceva, pe el, că zici că e Incredible Hulk cu nivelul de clorofilă sub normă şi parcă o stropşeşte pe biata femeie.
Omule, nu îl pui pe Connect-R în scene tandre. Sau dacă o faci, mai pui o cămaşă, ceva, pe el, că zici că e Incredible Hulk cu nivelul de clorofilă sub normă şi parcă o stropşeşte pe biata femeie.
Halloween Party
Aşadar vineri seară fuserăm la un chef cu costume, după bunul obicei străbun şi neaoş al Halloweenului. Am cujetat mult cu privire la costum, mai ales că am avut o fixaţie pe geeky şi nu mai aveam chef de clasicele ţigancă, pirat, piţipoancă. Am fost acum vreun an sau doi piţipoancă şi nimeni nu s-a prins, ceea ce m-a ofensat serios. Aşadar îmi trece mie prin cap să mă îmbrac în Leia, în Star Trek redshirt, într-o tipă de-aia mov din WoW la care tot timpul uit cum îi spune [totuşi nu eram reprezentatică pentru comunitate], în Tanya din Mortal Kombat [doar nu era să umblu aşa pe stradă în noiembrie], în piesă de Tetris [nema carton] şi chiar în simplă tocilară, dar îmi era teamă că păţesc ca şi cu piţipoanca şi că mă costumez de fapt în Călina, ceea ce, pentru mine, nu e tocmai un costum.
Ideea genială şi salvatoare a venit de la X-Men. Preferata mea a fost întotdeauna Jean Grey, în sensul că atunci când eram mici şi ne jucam de-a X-Men, eu eram Jean Grey [offtopic, întotdeauna îl părăseam pe Cyclops pentru Wolverine, era mult mai interesant], iar acum 3-4 ani un prunc mi-a spus ca un compliment că niciodată nu a văzut o fată să joace biliard aşa bine ca mine, doar pe Rogue din X-Men. Totuşi, un costum a la Jean Grey sau Rogue ar fi fost cam greu de încropit în 2 ore, iar cu Psylocke ar fi fost aceeaşi poveste ca şi cu Tanya. Aşa că am ales un alt personaj preferat, part of the dark side. Mystique.
Am ales forma de X-Men evolution, în care ea se îmbracă în negru şi are mănuşi, deşi au sărit pe capul meu două grupuri distincte de oameni care au subliniat faptul că Mystique umbla complet goală. So m-am mânjit cu albastru pe faţă, mi-am luat ceva haine în stilul neo-zeelandez (All Blacks) şi am decolat spre party.
Ghiciţi cu cine m-am întâlnit pe acolo în costum de rocker? Printre alţii, cu Gârby. A, am uitat să spun unde. În Irish Pub, ca marii bloggeri când se reunesc prin la Cluj, singura diferenţă fiind că Irishul era populat acum de tot felul de personaje scoase din ficţiune. Au fost geniali un scoţian, o pereche de Jokeri din The Dark Knight, o Cleopatra şi o mulţime de alţi trepăduşi. Apropo, Cleopatra aia nu era aşa drăguţă precum se vor înghesui să scrie băieţii...
Apropo de asta, am descoperit că cele 2 replici de agăţat funcţionale ale unui zombie sunt 1. Hey, sexy! şi 2. Braaaains! [asta via Milosh] De asemenea, taximetriştii şi oamenii de pe stradă se uită ciudat la oamenii albaştri. So ne-am lăfăit în postura de mici mari blogger aflaţi la chef, am făcut poze cu o droaie de oameni şi am avut ocazia de a ne aduna la un loc oameni care nu ne-am văzut de mult timp. Te pup, Awi. :)
Overall, a success.
Ideea genială şi salvatoare a venit de la X-Men. Preferata mea a fost întotdeauna Jean Grey, în sensul că atunci când eram mici şi ne jucam de-a X-Men, eu eram Jean Grey [offtopic, întotdeauna îl părăseam pe Cyclops pentru Wolverine, era mult mai interesant], iar acum 3-4 ani un prunc mi-a spus ca un compliment că niciodată nu a văzut o fată să joace biliard aşa bine ca mine, doar pe Rogue din X-Men. Totuşi, un costum a la Jean Grey sau Rogue ar fi fost cam greu de încropit în 2 ore, iar cu Psylocke ar fi fost aceeaşi poveste ca şi cu Tanya. Aşa că am ales un alt personaj preferat, part of the dark side. Mystique.
Am ales forma de X-Men evolution, în care ea se îmbracă în negru şi are mănuşi, deşi au sărit pe capul meu două grupuri distincte de oameni care au subliniat faptul că Mystique umbla complet goală. So m-am mânjit cu albastru pe faţă, mi-am luat ceva haine în stilul neo-zeelandez (All Blacks) şi am decolat spre party.
Ghiciţi cu cine m-am întâlnit pe acolo în costum de rocker? Printre alţii, cu Gârby. A, am uitat să spun unde. În Irish Pub, ca marii bloggeri când se reunesc prin la Cluj, singura diferenţă fiind că Irishul era populat acum de tot felul de personaje scoase din ficţiune. Au fost geniali un scoţian, o pereche de Jokeri din The Dark Knight, o Cleopatra şi o mulţime de alţi trepăduşi. Apropo, Cleopatra aia nu era aşa drăguţă precum se vor înghesui să scrie băieţii...
Apropo de asta, am descoperit că cele 2 replici de agăţat funcţionale ale unui zombie sunt 1. Hey, sexy! şi 2. Braaaains! [asta via Milosh] De asemenea, taximetriştii şi oamenii de pe stradă se uită ciudat la oamenii albaştri. So ne-am lăfăit în postura de mici mari blogger aflaţi la chef, am făcut poze cu o droaie de oameni şi am avut ocazia de a ne aduna la un loc oameni care nu ne-am văzut de mult timp. Te pup, Awi. :)
Overall, a success.
Subscribe to:
Posts (Atom)