Să nu ne răsfățăm...


Îmi place foarte mult laptele Milli. Are un gust foarte bun, se potrivește grozav cu veșnicele mele cereale de la micul dejun și vine la sticlă de 1.5L, care e cantitatea perfectă pentru o tură de cumpărături la Auchan. Dar îmi place și promoția pe care o au ei acum, în care se pot câștiga 20.000 euro pentru studii. Iar acel “pentru studii” merită tot respectul. Cunosc foarte mulți copii buni care se îndatorează pe termen lung pentru a putea urma studiile dorite, în străinătate, sau, mai rău, nici nu ajung să își urmeze studiile tocmai din cauza lipsei de fonduri.


Ok, să comparăm toată discuția asta cu cazurile de pe TLC, de la Outrageous Kid Parties. Vă spuneam că eu am doar o rablă de televizor în casă, care începe să bârâie ca pick-hammerul după 10 minute de la deschidere, așa că mă feresc să deschid televizorul pentru mai mult de 10-15 minute, cât îmi pot și mie nervii (combinația dintre bârâituri mecanice și prostie pură pe sticlă are un efect puternic coroziv asupra sistemului nervos). Așa că, dacă mai trec pe la ai mei sau prind la sală, așa mai iau și eu contact cu ce se întâmplă pe lumea asta... Revenind, ieri am fost la ai mei și m-am uitat cu soră-mea la o emisiune de pe TLC numită Outrageous Kid Parties, care expune răsfățul unor prunci de bani gata, mai ceva ca My Super Sweet Sixteen. În primul rând pentru că, hai, să zicem că Sweet Sixteen e o petrecere cam ca majoratele noastre, iar oareșce excese pot fi făcute. Însă a face unui prunc răzgâiat de 8 ani o zi de naștere cu limuzină, artificii, 100 de persoane, trupă rock și tort cât pruncul de mare, rotitor... “mai taie din ele dă-le dreacu”.

Știu, momentan cele două alineate de mai sus nu prea au mare legătură între ele, dar elementul care le leagă este faptul că, în timp ce unii ar crede că 20.000 euro sunt o sumă frumoasă din care să îți faci studiile, mama din emisiunea cu pricina a considerat că 29.000$ sunt o sumă frumoasă pentru a-și răsfăța copilul o singură zi. Copil care, de altfel, nu era nici prea deștept nici prea interesant, dar voi reveni la asta mai târziu. După cum ziceam, pe mine comparațiile astea mă cam indispun. Opt ani nu e un prag de vârstă. Nu îți iei buletinul, nu ai dintr-o dată voie să bei, să conduci mașina sau să iei decizii de capul tău. Opt ani e o vârstă la care copilul poate să se mulțumească și cu 15 invitați și un tort simplu, pentru că e atââââât de ușor să le distragi atenția la vârsta aia, că orice vor face li se va părea incredibil de amuzant și de interesant. Așa că, de ce nu, hai să le facem un chef ca la nuntă doar pentru că zbiară că vor petrecere de rock-star.

Dar stați, mai am un punct de vedere și abia apoi îmi termin pledoaria pe ziua de astăzi. Răzgâiata aia mică ținea morțiș să aibă petrecere de rock-star și să cânte ea pentru că asta își și dorește să devină. Ei bine, mă-sa o lăsa să umble pe stradă cu mișcări de curvuliță minoră. Pramatia mai avea defectul de vorbire al lui Elmer Fudd și își cam scuipa interlocutorii când vorbea dar nimeni nu încerca să facă ceva în privința asta. Și mai era și jegoasă cu frate-său, care era puțin gelos pentru că pe ziua lui se cheltuiseră doar 100$, și nu 29.000$, așa că nenorocita mică îi scotea tot timpul ochii cu tortul ei în formă de chitară life-size, artificiile și trupa ei rock. Și da, fetița, afonă cum era, a cântat la ziua ei cu trupa de rock și toți i-au suflat în fund că ce frumos cântă... Pentru că nimeni nu o să îți spună că ești o pramatie răzgâiată fără voce, peltică, proastă și înfumurată, când sunt la ziua ta. De-aia fetele trebuie să fie prietene cu mami, că poate le zice cineva cu sinceritate că se fac de râs. Sau poate le trimite la logoped, ceva...

Seriale, anyone?

Am ajuns dependentă de seriale. Asta este, m-am lăsat de cola (dacă tot suntem la subiectul ăsta, țin să menționez că deja au trecut 4 luni și nu mai simt nevoia de a bea un pahar rece și delicios de Cola la orice oră din zi sau din noapte...) și m-am apucat de seriale. La modul că, uneori, nu suport să fac un singur lucru. Dacă fac lucruri plictisitoare, precum curățenie, spălat de vase, împăturit de haine, tăiat legume sau mâncat, parcă toate astea le fac mult mai ușor dacă atunc un ochi la un serial, între timp.

Am ajuns acum să mă uit la The Tudors, deși nu mă impresionează la fel ca ultimele 3-4 seriale văzute (Arrested Development, Dollhouse, Don’t trust the b**** in apartment 23 și White Collar). Îi recunosc totuși meritele ca serial de istorie romanțată grozav, și există posibilitatea ca mai târziu, în lipsă de altceva, să mai urmăresc genul, că doar există destule asemănătoare. Pe de altă parte, cred că dacă ar pica VPlayul, ar fi un moment de tristețe pentru marea majoritate a generației mele.

Revenind, m-ar interesa dacă știți voi cumva niște seriale interesante, preferabil care să se fi terminat deja și pe care mi le puteți recomanda. Gândiți-vă că faceți o faptă bună! Fără voi, va trebui să mă plictisesc împăturind rufele!

Includ mai jos o listă cu ceea ce am văzut deja:
Boston Legal
Chuck
Desperate Housewives
Dollhouse
House MD
Lie to me
Nip/Tuck
Penn&Teller: Bullsh**
Sliders
The IT Crowd
Friends
Arrested Development
Scrubs
Star Trek: The Original Series
Star Trek: The Next Generation
Star Trek: Deep Space Nine
Star Trek: Voyager
Star Trek: Enterprise

Sunt la zi cu:
2 Broke Girls
American Dad!
Breaking Bad
Cougar Town
Dexter
Family Guy
Futurama
How I met your mother
Modern Family
South Park
Suits
The Big Bang Theory
The Cleveland Show
Two and a Half Men
White Collar