Iohannis nu a câștigat dezbaterea

strategia Ponta pentru dezbateri prezidențiale (sursa foto: Pinterest)

Mă văd nevoită să redeschid defunctul blog, datorită faptului că textele lungi nu "încap" atât de bine pe Facebook. Așa că, departe de gândul de a scrie zilnic, iată că bitstrings nu e mort, doar... amorțit.

Aparent toată lumea a văzut dezbaterea de aseară, dar și în cazul în care nu ați urmărit Realitatea TV, probabil ați fost puși la curent de Facebook, de bloguri, de site-urile de știri care încă preiau și postează diverse secvențe. Dincolo de titlurile senzaționaliste că vreunul l-ar fi zdrobit pe celălalt, să recunoaștem cu toții că a fost o dezbatere de un penibil greu de neglijat. Mai mult, deși sunt simpatizantă de dreapta, mai trebuie să recunoaștem că vina pentru penibil o poartă Iohannis:

1. Cauza de bază: A dat răspunsul prea târziu. Asta a însemnat că televiziunea și el însuși au fost nepregătiți și neprofesionali. Înțeleg nevoia de a te arăta "domn", că îți calci pe mândrie și accepți provocarea lui Ponta de a avea o dezbatere televizată, dar asta nu se face cu o oră înaintea emisiunii. Pentru televiziune, implică un cu totul alt format: cronometrare, dispunere a platoului, pregătirea unui spectru mare de întrebări. Pentru candidat, implică zile de pregătiri, de brief-uri, de consiliere.

2. Documentația. Probabil tot din lipsa pregătirii prealabile, Iohannis a făcut greșeala că, în fața contracandidatului său pregătit cu o documentație de fapte prim-ministeriale, l-a acuzat că altcineva i-au pregătit foile. Da, e normal ca staff-ul să îți pregătească documentația. Dacă vă mai amintiți, la incidentul cu MTO-ul chiar asta era problema, că nu exista o documentație. Iată că Ponta a învățat din greșeli și a apărut ca fiind bine informat și bine pregătit.

3. Bălăcăreala. Încontinuu a făcut pe victima, că nu are timp, că i s-au furat minute. Aici e de vină și Rareș Bogdan, care părea pierdut în fața celor doi. Dar au fost momente în care Iohannis își termina discursul într-un minut și nu profita de timpul pe care îl avea în plus. Și asta aș spune că se datorează tot lipsei de pregătire. La orice dezbatere, prezentare sau eveniment în care omul trebuie să vorbească în fața altora, face înainte exerciții de temporizare. Cât de repede poți vorbi în 2 minute ca să fii înțeles? Cât de multe sub-subiecte poți acoperi? Cât timp îți poți păstra pentru întrebări? De asemenea, am fost dezamăgită că a intrat în câteva meciuri de jigniri de grădiniță de soiul "tu nu ești cuminte!" - "tu cu cine crezi că vorbești?",  sau "tu cere-ți scuze" - "ba tu primul!".

Nu neg că și Iohannis a înscris în poarta lui Ponta de câteva ori, însă dezbaterea aceasta a fost problematică pentru el. Realitatea TV are o audiență de dreapta, care a văzut un candidat slab și nepregătit. Dacă făcea aceste gafe la Antena 3, nu ar fi schimbat voturi (audiența Antenei fiind oricum preponderent electoratul lui Ponta), dar așa... a arătat că, la fel ca în alte alegeri, din nou votăm răul cel mai mic.

Pe final:

• sunt curioasă dacă Iohannis va fi prezent la următoarele dezbateri, ca să îmi schimbe părerea
• nu pot să nu remarc ce bine s-ar fi descurcat Antonescu (Crin, evident)
• ... sau, probabil, Mihai Răzvan Ungureanu?
• amenințarea că, dacă iese Ponta, o să ne pară rău după Băsescu pare să se adeverească pe zi ce trece: nici nu au avut loc alegerile și deja regretăm dezbaterea Băsescu-Geoană.

Cugetare politică

Mă bucur că se arestează tot mai mulți corupți și sunt aduși în fața justiției. Dar să punem puțin lucrurile în perspectivă: Știți băiatul ăla care dă pumni pe stradă și bagă oameni în spital fără niciun motiv, doar pentru că s-a întâmplat să treacă pe aceeași stradă? Ei bine, el nu e pericol public și e cercetat lejer, ca să poată săracul să își facă și treaba de boxer de performanță.

În schimb niște persoane acuzate de infracțiuni "white collar", care ar fi luat o mită*, sunt aduși în fața instanței cu deplasare majoră de forțe, cu mascați și tam-tam, în loc să fie citați sau măcar arestați civilizat. Dar, în definitiv e normal... mai mult scandal înseamnă mai mult rating, de unde mai mult capital politic.

* vă rog, să nu uităm de prezumția de nevinovăție, chiar și în cazul persoanelor care ne displac sau de a căror vină suntem convinși. Nu e treaba mea sau a lui nea Gicu, sau a lui Mihai Gâdea să stabilească vina, ci a unui judecător.

Dar apropo de Gâdea, oare ăia de la Antena 3 care participă singuri la premii internaționale cu câte 70 de pagini de câștigători și apoi își dau aere de mari învingători, de masculi alfa ai presei internaționale, afișând mine satisfăcute și pretențioase, nu se simt penibil? Întreb doar.

Grația divină și grațierea - un post scris cu greață

De când mi-am cumpărat televizor, viața mea s-a schimbat complet. Sună ca o frază de introducere de la teleshopping, dar e adevărul. Din păcate, nu e nici măcar un adevăr plăcut, cât o constatare scârbită legată de modul oribil în care presa manipulează oamenii, fără ca aceștia să își simtă jignită inteligența. Iar cel mai oribil tip de manipulare mi se pare apelul la religie.

În zilele astea se povestește enorm despre grațiere. Cazul Gică Popescu a exacerbat numărul de emisiuni despre grațiere, deja umflat de la „Free Gigi” încoace. De asemenea, argumentelor umanitare din seria „da, măi, a furat, dar a ajutat și sinistrații!” li s-au adăugat acum argumente despre valoare, performanță sportivă și recunoaștere internațională. De parcă valoarea umană a lui Gică Popescu poate fi negată în vreun fel prin sentința dată, sau de parcă viața îi va fi distrusă pentru că face 3 ani în regim special (cu scăderi pentru bună purtare, probabil). Parcă aud din nou povestea lui Adrian Năstase care - vai mie - a considerat pușcăria a fi o ofensă atât de mare adusă reputației lui, încât a încercat să se sinucidă. Nu l-am auzit pe Gică Popescu, personal, să se smiorcăie la televizor ca o fetiță despre cât de greu e la mititica și cât ar vrea el sa scape pentru că a fost căpitan la Barcelona. Atunci de ce îl victimizăm noi la posturile de televiziune? De ce nu îl lăsăm să își execute sentința ca un bărbat?

Nu, noi trebuie să îl umilim pe Gică Popescu făcând petiții online (care, apropo, nu au valoare pentru nimeni pentru că nu sunt petiții adevărate, e ca și cum aș face o pagină de Facebook și aș aduna like-uri), târând pe la televizor pițipoance cu botul țuguiat, în culori țipătoare, dar îmbrăcate în tricouri cu Free Gică. Trebuie să îl înjurăm pe Băsescu pentru că nu îl grațiază. Trebuie să ne punem cenușă în cap, să ne lamentăm și să facem pe bocitoarele că nu mai există iubire creștină în lume dacă Gică Popescu face pușcărie. Sincer, mi-ar fi rușine.

La o emisiune se discuta despre faptul că grațierea este o lege gândită pentru un președinte cu iubire creștină, capabil de iertare și bunătate, insinuându-se astfel că Băsescu ar fi crud și nemilos. Or, când s-a ajuns aici cu discuția, deja îmi luaseră foc toate alarmele de bun simț logic posibile. În primul rând, grațierea e un vestigiu legal al puterii monarhului „uns de către Dumnezeu” de a-și arăta mila față de supuși. Grațierea nu se face înspre slava lui Dumnezeu, ci înspre slava monarhului, cel puternic dar milos. În niciun caz nu e vorba de iertare creștină, care se face din suflet, prin mărinimie dezinteresată, ci de o condescendență autoritativă a celui care grațiază. În al doilea rând, Isus însuși spune, în Noul Testament: „să dăm Cezarului ce e al Cezarului”, cu alte cuvinte autoritatea laică să nu fie contestată de către autoritatea religioasă ci, dimpotrivă, sprijinită. (Pentru programatorii care mă citesc, e exact așa cum sunt regulile de moștenire de clasă, pedeapsa divină poate fi doar la fel de strictă sau mai strictă decât cea laică.)

Bineînțeles, eu îmi răcesc gura degeaba. Telespectatorii emisiunii probabil că au dat aprobator din cap și au fost convinși, în majoritatea lor, că președintele e rău pentru că nu e creștin. Și nu e creștin pentru că nu vrea să scoată din închisoare o persoană care nu dorește să fie scoasă din închisoare de către președinte, în acest mod, deși mii de oameni au semnat o petiție online. Mult noroc în a le explica asta prietenilor din străinătate, atunci când vă întreabă despre ce mai scrie presa din România în zilele astea.