Despre chiloţi în reviste glossy

Niciodată nu voi înceta să mă minunez de prostia unora. Niciodată, niciodată, niciodată. Pentru că e infinită, înfloreşte mereu şi, în loc să se estompeze, devine tot mai pregnantă.

Răsfoiam o revistă de femei şi am căzut în fund văzând câtă prostie poate emana o pagină colorată de mărime A5. După ce mi-a făcut soră-mea când era mică toate testele de personalitate din revistele Princess şi W.I.T.C.H. aş fi crezut că nimic nu mă mai poate surprinde, însă acest anume test de personalitate le bate pe toate. Permiteţi-mi să selectez câteva întrebări:

Ieşi cu fetele seara în club. Ce faci?
a) Porţi cea mai nouă şi mai strălucitoare pereche de tanga. Să fii pregătită pentru orice.
b) Alegi o lenjerie intimă curată, deoarece vrei să fii cuminte.
c) Mergi pe clasic. Slip şi sutien din acelaşi set.

În primul rând, eu ştiam un nume destul de comun pentru genul de femei care merg în cluburi pregătite pentru orice dar mă abţin, pentru că nu dă bine pe un blog pe care îl citeşte şi mama. Cine, între toată lumea, se gândeşte trei ceasuri dacă să îşi ia o pereche strălucitoare de tanga când iese în oraş? Ok, am înţeles că unii simt nevoia să îşi expună chiloţii, dar dacă nu o faci, de ce să-ţi baţi capul?

Ai ales o fustă extraordinar de scurtă pentru petrecerea de la birou. Ce faci?
a) Te expui la maxim şi porţi şi tatuaje temporare pentru mai mult efect.
b) Alegi o pereche de colanţi pe sub rochie, să-ţi ţii lenjeria departe de privirile răutăcioase.
c) Slip clasic, pentru cât mai multă discreţie.

Voi vă imaginaţi ce îmi imaginez şi eu? Adică colega ta de birou, cea cu care bei cafea dimineaţa, şi care probabil că de obicei respectă normele de îmbăcăminte impuse de companie, vine la chef cu o fustă de lungimea lăţimii unei curele mai groase (pentru mai mult efect, şi cu o curea Dă-i cu Grebla, sau Armany) şi mai are şi tatuaje pe picioare. Păi să nu izbucneşti în cel mai isteric râs când îţi vezi şefa cu semne tribale pe fund şi pe coapse?

Prietenul tocmai te-a părăsit într-un mod cât se poate de nepoliticos. Ce faci?
a) Te faci frumoasă, îmbraci lenjeria preferată şi petreci până în zori.
b) Te răzbuni pe lenjeria sexy care îi plăcea lui.
c) Transformi colecţia ta de lenjerie Bridget jones în batiste pentru a plânge în ea!

De ce trebuie ca ceea ce fac eu cu fostul/prieten trebuie să aibă ceva de a face cu chiloţii? Aici, într-adevăr, avem cele trei abordări generale ale dezamăgirii în dragoste: petrecăreaţa, răzbunătoarea şi looseriţa. Prima e clar că iese la un bairam, dar la asta se referea întrebarea 1 aşa că nu mai am ce comenta.

Adepta celei de-a doua abordări poate să îşi găsească ceva mai constructiv pe care să se răzbune (poze cu ei doi, cadouri de la el, o păpuşă voodoo), doar cu ce i-au greşit bieţii chiloţi? Atunci mai bine arzi şi rochia sexy şi te tunzi zero pentru că lui îi plăceau gagicile cu păr lung, dacă tot exagerăm.

Cât despre looseriţa care stă în casă şi plânge după tip, nu mi-aş atinge lacrimile, ochii şi faţa cu o pereche de chiloţi, oricât de curaţi ar fi. Prefer batistele de hârtie cu miros de mere verzi sau muşeţel, care au fost inventate în scopul calmării efuziunilor sentimentale, şi nu în scopul de a sta lângă fundurile oamenilor.

Na, acum citiţi-mi personalitatea, voi şi tot neamul de reviste glossy!

Politică şi circ

Treceam astăzi prin piaţa Mărăşti, un loc destul de aglomerat şi plin de plebe credulă. Locul perfect pentru a ridica o tarabă (galbenă, roşie sau portocalie, ce mai contează?) cu oameni veseli în tricouri de aceeaşi culoare psihedelică, împărţind pliante zâmbăreţe cu vreun catindat. Problema era că nu prea aveau ei mare succes, abia câte vreo băbuţă mai pleca ochiul, şi pliantele rămâneau pe masă şi în mânile acestor adevăraţi advertiseri de stradă.

Sus, pe un bloc, o echipă de Doreli urca un poster imens cu o gagică la fel de catindată, însă de altă culoare politică. O faţă banală de gospodină mediocră, cu un crucifix agăţat subliminal la gât, parţial acoperit de o cămaşă simplă, albă (strategie deloc nouă, ci mai degrabă becaliană, deşi tipa nu era de la PNG-CD). Bineînţeles că un poster cât blocu' având în centru figura ei nu mă impresionează nici pe mine, nici pe alţii cum ne-ar impresiona nişte acţiuni concrete, sau măcar nişte promisiuni deşarte, dar făcute cu simţ de răspundere. Simpla aninare a portretului dvs. în colegiul meu nu vă va aduce votul meu. [În primul rând pentru că nu am drept de vot.]

Pe cealaltă parte a drumului, un urs gigantic de la Diego, Diego fiind, dacă nu mă înşel, un fel de Carrefour pentru perdele, podele şi feţe de masă. Păi plecau de la el pliantele într-un hal fantastic, se aduna lumea de nu se mai putea trece pe partea aceea de trotuar pe care era ursuleţul Diego împărţind super-fluturaşele promoţionale cu melaminate şi covoare de baie. Dovadă că, ori ursuleţul, ori oferta celor de la magazin, era mult mai atrăgătoare decât oferta electorală, de care probabil s-a mai plictisit lumea...

***
Am apucat un Adevărul de seară de la un nene care le împărţea şi am observat un titlu superb: "Democratul [recte Obama] l-a bătut pe McCain". Nu, nu aţi înţeles: Ceea ce se petrece la americani din patru în patru ani nu este un meci de box, nu este un show de wrestling, este democraţie la un nivel superior faţă de a noastră. Obama şi McCain nu sunt Vandam şi Brusli, sunt doi oameni civilizaţi care au concurat pentru funcţia de preşedinte. Foarte fair-play mi s-a părut gestul lui McCain care, în momentul în care susţinătorii lui au început să-l huiduie pe Obama, republicanul i-a calmat, frumos şi elegant.

La noi nu se înţeleg doi din acelaşi partid şi se înjură public fără jenă. Ce politician din Românica ar face un asemenea gest precum McCain?

Apropo de preşedinţi americani, Dabăliu va pleca în curând de la Casa Albă, iar jurnalistul Tim Dowling de la The Guardian îi propune câteva slujbe pentru care să-şi pregătească CV-ul.

[linkul cu Bush via groapacuproşti]

Grevă pentru că deja e grav

Mi-a fost întotdeauna uşor să privesc profesorii ca fiinţe ciudate care vin uneori să vorbească la pereţi şi alteori să comunice cum trebuie. Mi s-a părut uşor să critic şi să imit diverse personaje din şcoală, fiecare cu ticurile, fixurile şi glumele sale specifice; când câte un zambet forţat şi prea larg, când câte un catch-phrase, când câte un obicei neplăcut de a-şi verifica unghiile şi freza în timpul predării. Şi, să fim serioşi, ce elev nu gândeşte lucrurile aiştea?

Astăzi mi-a fost la fel de uşor să observ că o doamnă profesoară se manifesta la tablă întinzându-se puţin pe vârfuri. Una dintre cizmele ei era ruptă între talpă şi pielea pantofului propriu-zisă. Acum gândiţi-vă că un om care, fie el talentat sau nu la modul de predare, fie că predă muzică, matematică sau educaţie rutieră, fie că are 20 sau 50 de ani, stă la şcoală de la opt la trei vorbind elevilor.

Şi acum gândiţi-vă ce fel de salariu are pentru munca depusă. Unii profesori au vreo două perechi de pantaloni, trei bluze şi o pereche de pantofi, pe când elevi de-ai lor îşi petrec toate weekendurile în malluri cumpărând boarfe la modă. Cei care predau materii serioase şi necesare pe la bac şi capacitate mai fac vreo meditaţie dupămasa (la negru, desigur), dar restul oare cum o duc? Învăţătoarele care se preocupă cu bastonaşe şi adunări în baza 10? Educatoarele cărora pişăcioşii fiecărei pereche de părinţi i se urcă în cap zilnic? Vi se pare normală o astfel de situaţie?

Din punct de vedere strict personal, nu sunt sigură dacă îmi doresc greva profesorilor. Da, ar fi binevenită o vacanţă de 2 săptămâni, dar apoi recuperarea va fi destul de ciudată şi toţi vor fi disperaţi să ne dea note până la sfârşitul semestrului. Pe de altă parte, obiectiv vorbind, ar fi cazul să se schimbe ceva în învăţământ. Nu să scoatem Mioriţa şi Baltagul din programă, ci să creem condiţii bune de predare şi de învăţare.

Uluitor! Senzaţional! Incredibil!

Am observat că astăzi iar era serialul Elodia la TV (sau, mai bine zis, la OTV, deşi credeam că s-a terminat deja... Nu, nu asta este senzaţional, uluitor şi incredibil, ci revelaţia pe care a avut-o Paris Hilton:

Moştenitoarea miliardară Paris Hilton a dezvăluit, în premieră, pentru săptămânalul News of the World, care sunt dezavantajele celebrităţii sale. Paris a mărturisit cu lacrimi în ochi că mulţi dintre bărbaţii din viaţa ei au folosit-o pentru sex şi pentru bani. [Libertatea]
Aşa. Şi? Era vreun om pe planeta asta (eh, exceptând clişeicele blonde) care să nu-şi fi dat seama că bărbaţii profită financiar şi sexual de pe urma lui Paris Hilton?

Promit să revin cu postări mai serioase şi cu mai puţine mondenităţi în curând, doar să am puţin chef de revoltăcisme, dizertaţii ş.a.

Elev silitor vs. freza

Dna profesoară de biologie [aprobând pe altă dnă profesoară, însă de engleză]: Da, are freză interesantă Călina astăzi.
Dany Gherasim[bun coleg, mare caracter, mare poet]: Nu vi se pare că seamănă cu decusaţia piramidală?

Ce să mai comentezi la asta?

Vă mai amintiţi de PONG?

Pong a fost, din câte ştiu eu, primul arcade game. Era o vreme când jocurile erau de o penibilitate incredibilă faţă de cele actuale, pe vremea în care Prince of Persia era cel mai interesant şi avea şi grafica cea mai tare din tot neamul lor de jocuri. De fapt, şi acum ţin minte ce revelaţie a fost Jazz Jackrabbit pe lângă contemporanele lui. Eheheee, alea timpuri, asta evoluţie...

Pentru cei care sunt obsedaţi de jocurile noi, spectaculoase şi tridimensionale, iaca cea mai mică versiune de pong, aici.

Jobul ideal

Nu este o continuare a postării cu fotomodelele, ci un link drăguţ, pe care l-am găsit la Laura Driha. Se face că pui numele tău acolo unde este cazul, şi cei de la bestjobs îţi spun care ar fi jobul tău ideal. Uite aşa mi-a ieşit următorul rezultat:

calina cenan, jobul tau ideal este: Feminista
Bună asta, bună.